Complexul balnear de la Ocna Sibiului va rămâne și în acest an închis turiștilor. Motivul? Falimentul declarat în 2013. Până în prezent, nu s-a găsit niciun investitor care să preia complexul balnear.
(Foto: Zbor peste Transilvania)
Complexul balnear de la Ocna Sibiului rămâne al nimănui. Începând cu finalul lunii octombrie 2013, acesta a intrat în procedură de insolvență și ulterior faliment, fiind scoasă la vânzare. De atunci, însă, și până în prezent, nimeni nu a dorit să cumpere acest complex, evaluat la aproximativ 2 milioane de euro, deși inițial valoarea acestuia a fost dublă. Viceprimarul localității, Claudiu Predescu, a declarat că singurul lucru pe care primăria îl poate face este să spere că va exista un investitor interesat de acest complex. „Complexul nu s-a redeschis. Este o societate comercială privată. Nouă ne pare sincer rău pentru că era un etalon pentru noi și care ne aducea foarte multe beneficii: turiști, impozite, etc. Din păcate, complexul este așa cum știți: în stare de insolvență, de faliment. Bunurile sunt scoase la vânzare de către bancă, dar nu cumpără nimeni. Nu cred că e preţul prea mare. Din ce ştiu eu, preţul este sub 2 milioane de euro, dar nu sunt investitori. Sperăm că vor fi”, a explicat Claudiu Predescu.