recomandări - weekend bogat în evenimente la sibiu. vezi și programul noaptea muzeelor!

sibiuDe departe, cel mai important eveniment al acestui sfârşit de săptămână este Noaptea Muzeelor. Nu este de ratat, însă, pentru fanii muzicii hip-hop nici concertul celor de la BUG Mafia din Club Liquid de vineri seară.

Iar dacă vrei să râzi pe săturate, vă propunem să vedeți singurul festival de umor din Sibiu, vineri și sâmbătă, la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu. Totodată, sâmbătă, în Piaţa Mare se anunţă un nou protest împotriva despăduririlor abuzive. Iar la Cinema Arta vă puteţi delecta cu un film american de acţiune.

recomandări - weekend bogat în evenimente la sibiu. vezi și programul noaptea muzeelor!

Super concert BUG Mafia!

Formaţia de hip-hop BUG Mafia va concerta, vineri seară, în Club Liquid, începând cu orele 23. Astfel, fanii formaţiei vor avea din nou ocazia sa-i vadă pe cei trei hip-hop-eri bucureșteni într-un concert care, cu siguranță, va încinge atmosfera. Intrarea costă

Super evenimente la Noaptea Muzeelor
Anul acesta, cei de la CNM Astra au pregătit un program special şi dinamic, de Noaptea Muzeelor. Vor fi în premieră, proiecţii video peste luciul lacului, urmate de dansuri populare, petreceri în aer liber, căluşeri, tineri frumoşi şi plini de viaţă şi apoi expoziţii învăluite în mister!
Oradesibiu.ro vă prezintă programul integral al evenimentului:

 

PROGRAM NOAPTEA MUZEELOR SIBIU 2015 – CNM ASTRA
Trăieşte Noaptea Muzeelor în paşi de dans la Muzeul ASTRA!
Locaţie:  Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Scena de pe lac
1. Recital live Școala de Dans ”IOAN MACREA”
Locaţie: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – scena de pe lac
Orele: 18 – 19
În urmă cu 3 ani, din dorința de a-i aduce un omagiu celui care a fost marele coregraf Ioan Macrea, a luat ființă o școală de dans cu același nume, Școala de Dans ”IOAN MACREA”.  S-au format grupe de copii pe categorii de vârstă și bineînțeles că au fost inițializați în tainele dansului și cântecului popular românesc.
În cadrul evenimentului, Noaptea Europeană a Muzeelor, vom urmări grupele avansate de copii, membrii școlii de dans instruiți de doamna Alesia Sas, și domnișoarele Adriana Ioniță și Livia Tarcea. Sunt copii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani și au pregătit pentru dumneavoastră câteva suite din Ardeal și nu numai.
Sunt frumoși, emoționați, și dornici să vă împărtășească din ceea ce au învățat de-a lungul acestor ani, așa că haideți să-i urmărim cu atenție pe membrii Școlii de Dans „IOAN MACREA” din Sibiu.

Formația de dansuri populare „Datina” din Tălmaciu va aduce voia bună în Muzeul ASTRA de Noaptea Muzeelor!

 

Locaţie: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului / scena de pe lac
Orele 19- 20
Formația de dansuri populare Datina din Tălmaciu, judeţul Sibiu, a luat ființă în anul 2012, la inițiativa Primăriei Orașului Tălmaciu. În prezent, în acest colectiv activează în jur de 50 de copii împărțiți pe grupe de vârstă și instruiți de Livia Tarcea și Ciprian Barb, membrii ai Ansamblului Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului.
În cadrul programului special pregătit pentru Noaptea Europeană a Muzeelor ,  formaţia a pregătit două suite de dansuri. Este vorba despre ,, colaj de Ardeal” şi ,,dans de Oaș”. Alături de grupul de dansatori, vor sta solistele Alexandra Posa și Gabriela Oancea care vor încânta audienţa cu cântece populare.

Noaptea Muzeelor îi aduce pe Căluşerii din Răşinari la Muzeul ASTRA!
Eveniment: Noaptea Europeană a Muzeelor, 16 mai 2015
Locaţie:  Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului / Cârciuma din bătrâni
Orele: 18-19
Noaptea Muzeelor îi aduce pe Căluşerii din Răşinari la Muzeul ASTRA!

Sală de cinema într-o şcoală tradiţională la Noaptea Muzeelor
Locaţie: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului / Şcoala din Ticera
Orele: 19:00 – 22:00
Şcoala din Ticera este o realitate la Muzeul ASTRA. Este vorba despre o şcoală din lemn descoperită într-un sat părăsit din Munţii Apuseni, judeţul Hunedoara şi reamenajată în spațiul numit Etno Tehno Parc din Muzeul ASTRA. Pentru câteva ore, însă Noaptea Europeană a Muzeelor, pe 16 mai, va transforma sala de clasă într-o sală de … cinema (la propriu!)

Noaptea Muzeelor dezvăluie un univers misterios la Muzeul ASTRA
Locaţie: Casa Hermes, Piaţa Mică, nr.11, Sibiu
Orele: 18-1:30
Noaptea Muzeelor vă propune o incursiune într-o serie de expoziții captivante! Începem cu  Din cultura şi arta popoarelor lumii, o expoziţie cu un patrimoniu unic în România. Turişti şi localnici deopotrivă descoperă aici piese etnografice de pe alte continente datând din secolul al XIX-lea, toate culminând cu o mumie egipteană cu sarcofag pictat, veche de peste 2000 de ani (Perioada Ptolemaică târzie).
Vor fi organizate vizite ghidate în cadrul expoziţiei între orele 20 şi 22.
Ne continuăm călătoria prin Muzeu şi ajungem în Sala Studio, unde devenim martori la Sibiul imortalizat în nonculori şi apoi transpus în artă de îndrăgitul fotograf sibian Fred Nuss. Fred Nuss este un fotograf profesionist care a fost constant alături de Muzeul ASTRA şi de sibieni în ultimii 50 de ani. Din expoziţie denumită sugestiv ,,Sibiul în alb şi negru” fac parte în jur de 100 de fotografii care reliefează Sibiul anilor `60-`70 , cu tot cu atmosfera specifică acelor vremuri. De altfel, foarte multe elemente prezente în fotografiile respective nu mai pot fi admirate în prezent fiindcă… au dispărut!
La subsolul clădirii, fiindcă fiecare loc al Muzeului ASTRA este pus în valoare, vă facem cunoştinţă cu expoziția temporară Nirai Kanai și Onari-gami. Viață spirituală în Okinawa, Japonia. Expoziţia cuprinde 170 de fotografii realizate de Alina-Alexandra Rădulescu – în prezent doctorandă a Universității Ryukyu din Okinawa (Japonia). Ilustratele respective conturează prin intermediul unor festivaluri tradiționale, ritualuri și concepte-cheie care țin de viața spirituală în Okinawa. Nirai Kanai și Onari-gami. Viață spirituală în Okinawa, Japonia evidențiază strânsa legătură dintre ciclurile tradiționale ale vieții agricole și a celei spirituale nipone.

Povestea lăzilor săseşti din Transilvania
Locaţie: Casa Artelor, Piaţa Mică, nr.21, Sibiu
Orele 18:00- 01:30
Noaptea Europeană a Muzeelor aduce o premieră la Muzeul ASTRA! Este vorba despre vernisajul expoziţiei  Povestea lăzilor săseşti din Transilvania  care va avea loc pe 16 mai, la Casa Artelor, Piaţa Mică, nr.21, Sibiu, ora 18.
Expoziţia prezintă tipologia lăzilor tradiţionale săseşti, tehnica de confecţionare şi decorare a acestora, dar şi modul în care ele erau utilizate. Informaţiile vor fi însoţite de fotografii ale pieselor din patrimoniul cultural al colecţiilor muzeale şi private din ţară.
Lada va fi prezentată sub forma unei poveşti, pornind de la materialele din care a fost confecţionată până la mărturiile persoanelor care au utilizat de-a lungul timpului aceste piese durabile şi de înaltă calitate. Dăm aici exemplu: lăzile de zestre, lăzile de breaslă, lăzile de vecinătate, lăzile de cereale, lăzile de transport, etc.

Astfel, vizitatorii au acces la informaţii utile despre lăzile săseşti ce au umblat pe drumurile Transilvaniei, ticsite cu haine şi valuri de pânză, pline cu cărţi şi documente importante ţinute sub cheie sau chiar umplute cu alimente, grâne și alte lucruri numai de către călători sau proprietari ştiute.
Vor fi expuse în jur de 50 de piese de o mare valoare culturală-istorică. Colecţia de lăzi prezentată cuprinde piese mai vechi, din secolul al XVI-lea sau mai noi, din secolul al XX-lea, confecţionate de meşteri dulgheri, tâmplari şi amatori.
Expoziţia va fi deschisă publicului până pe data de 20 octombrie, de marţi până duminică, între orele 10 şi 18.

Petrecere la lumină de opaiţe în Muzeul ASTRA!
Locaţie:  Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului/ zona – Târgul de ţară
Data: 16 mai 2015
Între orele 18 – 02
Eveniment: Noaptea Europeană a Muzeelor
Este vorba despre o petrecere în aer liber, pusă în scenă la lumină de opaițe. Aceste opaiţe vor înlocui, practic, luminile clasice din cluburi & discoteci. Am ales ca locaţie Târgul de țară din Muzeul în aer liber şi asta pentru că Muzeul ASTRA este cel mai meseriaş muzeu din ţară!
Responsabili pentru atmosfera electrizantă vor fi 3 artişti de top ai platanelor. ,,Virusând” cluburi mici și festivaluri pe măsură cu set-urile lor accidentate de steampunk transetnic, muzica selectată de Sillyconductor + Glue Eyes + Rekabu/ DJ Set are mirosul pistoanelor de locomotive cu abur care-și trag sufletul prin gări provinciale și a iujurilor din bâlciurile sătești.
Ritmica simetrică și nu prea a obscurităților demult apuse(ne) și sunetele neaoșe dovedesc faptul că între Anton Pann, Toni Iordache, Lache Găzaru, satul 10 Prăjini și planeta utopică întinsă între Balkania și Sahara, via Istanbul, există legături de sânge.

Piese cu Domino la Noaptea Muzeelor!
Locaţie: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului / Scena de pe lac
Orele 21:00- 22:00
Trupa DOMINO susţine un concert live la Noaptea Muzeelor!
Catalogat încă de la debut drept unul dintre cel mai îndrăzneţe proiecte muzicale din Sibiu, din ultima perioadă, trupa  DOMINO şi-a început parcursul artistic în luna ianuarie a anului 2013 la Viena, reprezentând România la Târgul Internaţional de Turism. După acest prim concert, formaţia a urcat pe scena mai multor festivaluri din ţară: Padina Fest, Peninsula, Festivalul Internaţional de Film Transilvania, Huet.Urban, Colors of Cluj şi altele. DOMINO reuşeşte să fie o trupă unică datorită combinaţiei de instrumente folosite – ţambal, tobe şi chitară bas, a prezenţei scenice şi a felului în care reueşte să-şi surprindă publicul de fiecare dată. Muzica lor se încadrează în categoria rockului alternativ însă are foarte multe influenţe, mai ales din folclorul românesc, ceea ce face ca stilul lor să fie şi mai greu de definit.
Trupa îi are în componenţă pe Romulus Cipariu – ţambal, voce, Sebastian Marcovici – chitară bas, voce şi Valentin Oancea – tobe.

Muzeul ASTRA vă prezintă Lăutarii din Clejani la Noaptea Muzeelor!”
Locaţie: Muzeul în aer liber/ scena de pe lac
Orele 20:00 – 21:00
Pe scurt, Lăutarii din Clejani  vor cânta live la Muzeul ASTRA pe 16 mai la Noaptea Muzeelor. Cu siguranţă atmosfera va fi una specială, mai ales că binecunoscuţii lăutari vor susţine recitalul pe scena de pe lac, adică în inima Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.
În urmă cu aproximativ treizeci şi cinci de ani, Editura Muzica din Bucureşti tipărea teza de doctorat a lui Gheorghe Ciobanu în muzicologie, „Lăutarii din Clejani”, o carte plină de note şi game muzicale, moduri, scheme ritmice, transcrieri şi explicaţii tehnice uscate, pe care puţini neprofesionişti s-au simţit tentaţi să o citească.

Rochiţe la Noaptea Muzeelor!
Locaţie:  Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului / scena de pe lac
Orele 22.00 – 23.00
Anul acesta vom avea … Rochiţe la Noaptea Muzeelor! Da, aţi auzit bine! Este vorba despre un proiect muzical electronic audio-video, inspirat din simbolisticile ancestrale agrare şi mitologiile copilăriei eterne , care a călătorit la multe festivaluri europene importante.
Ce trebuie să ştiţi despre Rochiţe? Mai degrabă opera unui colectiv decât un one-man show, monstrul Rochițe se hrănește de la țâța unei accelerații sonore care dă amețeală și de la o subversitate foarte zgomotoasă, bine ascuns undeva în spatele zidurilor decrepite ale Bucureștiului și funcționând în răspăr cu ceea ce ipocrit propun sistemele bine drenate ale muzicii de astăzi.
Opera lui e o juxtapunere stranie de field recording, sample de muzică clasică, structuri pop, infinite laitmotive poliritmice, încercări eşuate de beatboxing, sunete bolborosite sub ape, versuri copilărești fără sens și metafore din muzicile tradiționale românești.
Ascunzându-și identitatea în spatele unei măști create de Ioana Nemeș și acoperit în largi tușe abstracte și cromatici aiuritoare proiectate de Dreamrec, monstrul animat și al său microfoneritoriu au performat până astăzi de-a lungul și de-a latul Europei, bifând festivaluri esențiale precum Transmediale (Germania), TodaysArt (Olanda), Unsound (Polonia), Periferias (Spania), Crack (Italia), Insomnia (Norvegia) etc.

Proiecţii video şi mapping arhitectural la scena de pe lac din Muzeul în aer liber
Locaţie: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, proiecţii video la scena de pe lac
Orele: 20:00- 23:00
Noaptea Muzeelor va aduce la Sibiu un program unic şi expresiv în egală măsură! Este vorba despre o serie de proiecţii video şi mapping unice în lume care vor avea loc la scena de pe lac. De ele se va ocupa un artist cu un portofoliu impresionant, de unde face parte o colaborare cu unul dintre cele mai importante muzee ale lumii, Victoria & Albert Museum din Londra. Pe scurt, se numeşte Dreamrec!

Muzeul Brukenthal, deschis până la ora 23În data de 16 mai, cu ocazia programului european Noaptea Muzeelor, Muzeul Național Brukenthal deschide în regim gratuit doar Palatul Brukenthal între orele 15:00 și 23:00. Accesul publicului se va face până la orele 22:15 în grupuri de maxim 30 persoane. Celelalte sedii ale instituției pot fi vizitate contra cost între orele 10:00 și 18:00

 

Să râdem pe săturate

„Burduful de Aur”, singurul festival de umor din Sibiu, revine în acest weekend, în zilele de 15 și 16 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Axat în principal de secțiunea de interpretare umoristică, evenimentul  va aduce pe scena zilnic, începând cu ora 18:00, interpreți și grupuri umoristice de pe plan local și din țară: grupul umoristic “Experiment 77 din Făgăraș”, grupul “Haz” din Eforie, grupul „Cucuruz Mălai de Toamnă” din Jibou, “Vacanța Mică” din Pitești, grupul “Bis” din Sibiu, Academia Militară din Sibiu, Constantin Tiron din Câmpulung Moldovenesc, Aurel Tomele din Beiuș, Ioan Seleși din Zalău și Ioan Mercea din Arad.
Anul acesta, lista de invitați va fi completată de actorul Dorel Vișan, Sergiu Vitalian Vaida, Emil Mitrache (Americanu’) care va și prezenta spectacolul,  Sorin Tănase și publicistul Cornel Udrea.
Programul de glume, gaguri și scenete satirice va fi completat de o expozițe de carte și publicații umoristice, coordonate de Cornel Udrea, care are la activ peste 70 de titluri de cărți și piese de teatru umoristice. În paralel, în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor va avea loc o expoziție de caricaturi realizate de Cristinel Vecerdea și de Nicu Petrache. Tot în foaier vor fi expuse și obiecte absurde create de studenții Catedrei de Design a Universității de Arte și Design din Cluj, coordonați de decanul conf. univ. dr. Cristian Cheșuț. De asemenea, timpul va trece mai ușor pentru cei prezenți, având posibilitatea să admire o expoziție de clepsidre realizate de clujeanul Dinu Virgil Ureche.
Accesul publicului la eveniment se va face pe bază de bilet ce pot fi achiziționate în ziua evenimentului din foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor. Prețul unui bilet este de 10 RON.
Festivalul Național de Umor „Burduful de Aur” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local al Municipiului Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu, realizată cu sprijinul partenerului principal al evenimentului, firma Metropolis.

Ce vedem la Cinema Arta
Dacă muzeele nu vă atrag, vă propunem un film de acţiune, care rulează, în acest weekend la Cinema Arta. Este vorba despre producţia americană Drumul Furiei (Mad Max: Road Fury), în varianta 3D. Producţia rulează de la orele 18 şi 20:30.  

Sibienii, chemați la proteste

Evenimentul este organizat de către comunitatea ”Uniți Salvăm” și este susţinut de mai multe grupuri şi organizaţii sibiene interesate de protecţia mediului înconjurător. Protestul are avizul primăriei. În data de 16 mai la ora 16:00, în centrul Sibiului (Marș pe traseul: Piaţa Mare – Piaţa Mică – Piaţa Mare – Pietonala Bălcescu – Farmacia 24 – Retur Piaţa Mare) vom protesta – îmbrăcați în verde. Cine are posibilitatea este rugat să aducă un izopren, o salteluţa sau o pătura veche pentru a ne întinde pe jos precum copacii care au fost tăiați în mod abuziv.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică