Pentru a interveni cât mai rapid în sprijinul cetățenilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu va operaţionaliza în orașul Avrig, până la finalul lunii iulie, o nouă subunitate profesionistă pentru situaţii de urgenţă.
Înființarea acestei subunități are ca scop principal reducerea timpului de răspuns și creşterea mobilităţii echipajelor de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă în orașul Avrig și localitățile adiacente. Subunitatea va fi dotată cu ambulanță S.M.U.R.D., autospeciale de stins incendii, precum și echipamente pentru intervenții de descarcerare.
Realizarea acestui proiect de o importanță deosebită pentru siguranța cetățenilor din zonă, este posibilă cu sprijinul Primăriei Orașului Avrig, Consiliului Local Avrig și a Consiliului Județean Sibiu.
”Multumim tuturor celor care ne-au sustinut în demersurile noastre și apreciem că la finalul acestui proces de redimensionare operațională judeţul Sibiu va fi un model demn de urmat în asigurarea unor intervenții eficiente și profesioniste pentru salvarea vietii oamenilor și bunurilor acestora”, spun cei de la ISU Sibiu.