liberalii de la sibiu: ministerul agriculturii blochează dezvoltarea fermierilor din mărginimea sibiului!

ciprian faraonMinisterul Agriculturii si-a propus să răstoarne tradițiile acestei țări, transformă Mărginimea Sibiului într-o zonă cu potențial redus de creștere a ovinelor, dar acordă altor județe, precum Teleorman,  atributul de zonă cu potențial ridicat pentru această activitate.

Aplicarea Directivei 91/676/EEC privind protectia apelor împotriva poluării cauzate de nitrații proveniti din surse agricole, fără găsirea unor soluții complementare, dezavantajează fermierii din Mărginimea Sibiului, o zonă cu tradiție istorică în creșterea ovinelor. Acest fapt demonstrează o dată în plus lipsa de interes a actualului guvern pentru agricultura românească! Competiția pentru fondurile europene este foarte strânsă, iar la baza selecției proiectelor sunt stabilite criterii potrivit cărora se pot obține maxim 100 de puncte. Punctajul pentru potențialul de creștere al animalelor (ovinelor) este 0 puncte pentru localități precum Tilișca, Poiana Sibiului, Jina, Rășinari și 25 de puncte pentru alte localități din alte județe (ex. jud Teleorman), ceea ce creaza un handicap major Mărginimii Sibiului .
Întrebarile pe care le înaintăm Ministerului Agriculturii, Guvernului, sunt:
a)    De ce nu s-a încercat evitarea punctajului 0 în proiectele din zone vulnerabile la poluare
cu nitrați prin aplicarea unor măsuri obligatorii precum, spre exemplu:
    evaluarea capacităţii minime de stocare care ţine cont de  perioada de interdicţie de aplicare a gunoiului de grajd plus încă o lună, tipul de animale şi de condiţiile de creştere a acestora;
    aplicarea Codului de Bune Practice Agricole;
    planuri de management al nutrienţilor şi pentru fermele mici;
b)    De ce nu se permite cel puțin accesul la bani europeni, cu șanse egale, pentru modernizarea unităților agricole, dacă din punct de vedere al numărului de animale acest lucru nu e posibil din cauza Directivei 91/676/EEC privind protectia apelor împotriva poluării cauzate de nitrații, astfel încât să se păstreze un climat concurențial și să se ofere o șansă conservarii tradiției brânzei de Sibiu.
La dezbaterea cu tema „Agricultura – de la subzistență la dezvoltare durabilă”, organizată la finalul săptămânii trecute la Săliște de către Partidul Național Liberal Sibiu, au participat:, Nini Săpunaru, Președinte Comisia de Agricultură din Parlamentul României, Gheorghe Ștefan copreședinte Comisia de Agricultură a PNL, Cristian Chirteș, deputat în Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților și liderii PNL Sibiu- deputatul Raluca Turcan, copreşedintele PNL Sibiu, Diana Pavelescu, copreşedintele Comisiei de Agricultură PNL Sibiu, senatorul Nicolae Neagu, primvicepreşedinte PNL Sibiu. În cadrul acestui eveniment,  președintele Organizației Oamenilor de Afaceri a PNL Sibiu, Ciprian Faraon, a declarat:
„Dezvoltarea brandului Mărginimii Sibiului, a brânzei de Sibiu, prin fonduri europene nerambursabile trebuie încurajată! Banii europeni sunt un instrument necesar susținerii și dezvoltării sectorului agricol, iar pentru rata de absorbție 0 în 2015 din bugetul 2014-2020 alocat României cineva trebuie să răspundă! Brânza de Sibiu este un brand național care trebuie în continuare să fie asociat cu județul Sibiu și mai mult decât atât, dincolo de orice explicație elaborată, tradiția de peste sute de ani a demonstrat că Mărginimea Sibiului este o zonă cu potențial pentru dezvoltarea proiectelor menite a moderniza sectorul de creștere a ovinelor“.

liberalii de la sibiu: ministerul agriculturii blochează dezvoltarea fermierilor din mărginimea sibiului!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică