val de spargeri auto la sibiu. atenție mare ce vă lăsați în mașini!

masina spartaSpargerile auto revin din păcate în atenția polițiștilor sibieni. Hoții au dat spargerile în câteva secunde. Astfel numai în perioada 15 – 17 mai, în municipiul Sibiu au fost sesizate un număr de opt furturi din auto.

În toate cazurile, furtul din auto s-a produs în timp ce autoturismul se afla parcat pe stradă, iar din interior au fost sustrase bunuri lăsate la vedere (spre exemplu: genţi sau borsete ce conţineau documente personale, cameră foto).
În vederea prevenirii furturilor din auto, poliţiştii sibieni recomandă:
    nu lăsaţi bunuri la vedere (spre exemplu: radio-cd-uri, sisteme GPS, genţi, poşete, telefoane etc) indiferent de perioada de timp în care lipsiţi din autoturism;
    nu lăsaţi telefoane mobile sau orice alte bunuri în torpedo;
    instalarea unui sistem antifurt ar fi benefică;
    orice bagaj trebuie depozitat în portbagaj, întrucât orice bun lăsat la vedere este o „invitaţie” pentru spărgători;
    asiguraţi-vă la plecare că aţi închis autoturismul;
    pe cât posibil, parcaţi în zone intens circulate şi iluminate pe timp de noapte;
dacă aveţi garaj, folosiţi-l;
    nu păstraţi în autoturism permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a maşinii. Dacă sunt păstrate în interior, în cazul în care maşină este furată, hoţii se pot folosi de aceste documente pentru a o vinde sau a demonstra că maşina le aparţine. De asemenea, orice alte documente sau chei lăsate în maşină reprezintă un pericol, hoţii se pot folosi de ele spre exemplu, pentru a vă sparge locuinţa;
NU UITAŢI! Furtul din auto se produce în câteva secunde!!! Câţiva paşi simpli vă pot ajuta pentru a nu deveni victime ale acestor infractori, aşadar: BLOCHEAZĂ MAŞINA, IA CU TINE CHEILE şi NU LĂSA BUNURI LA VEDERE!

val de spargeri auto la sibiu. atenție mare ce vă lăsați în mașini!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică