terapii emoționale și prin artă pentru copii la sibiu

spitalul cantatorAsociația Spitalului de Psihiatrie dr.Gh.Preda Sibiu, organizează sâmbătă prima ediţie a Conferinţei Terapii emoţionale şi prin artă, manifestare profesională dedicată organizaţiilor societății civile implicate în programe de terapie pentru copii.

Conferința va fi găzduită de Biblioteca Județeană Astra, str. G.Bariţiu nr 5-7, în intervalul orar 10.00-16.00.
Conferința se va desfășura cu participarea asociațiilor și fundațiilor care derulează proiecte finanţate prin programul MOL Pentru Sănătatea Copiilor 2014 și se bucură de suportul Bibliotecii Judeţene Astra și al Fundației pentru Comunitate Cluj. Sunt invitate să participe la lucrări și să ia cunoștință despre metodele de terapie practicate și alte organizații din Sibiu care se preocupă de bunăstarea copiilor cu deficiențe.
Asociația Spitalului de Psihiatrie dr.Gh.Preda Sibiu, una din câștigătoarele concursului de proiecte lansat în fiecare an de MOL și Fundația Pentru Comunitate, se află la cea de-a doua participare la acest program, fiind în derulare din luna ianuarie 2015 proiectul SPITALUL CÂNTĂTOR, prin care 100 de micuți pacienți îngrijiți în secțiile pediatrice ale Spitalului de Psihiatrie dr.Gh.Preda se bucură de sesiuni de terapie prin muzică și mișcare prin metoda Singende Krankenhäuser. Metodele proiectului încurajează experimentarea lumii sunetelor de către copii, învăţarea non formală, apropierea de instrumente muzicale, tonuri şi ritmuri, incursiuni în culturile şi tradiţiile folclorice ale popoarelor.
În cadrul conferinței va avea loc și ceremonia de recunoaștere a aderării Spitalului de Psihiatrie dr.Gh.Preda la rețeaua internațională Singende Krankenhäuser, fiind astfel primul spital din România membru al acestei organizații.
Singende Krankenhäuser- Reţeaua internaţională pentru promovarea cântatului în instituţiile medicale“ (http://www.singing-hospitals.com/) este o organizaţie cu sediul la Stuttgart, fondată de Wolfgang Bossinger, autorul lucrării „Die heilende Kraft des Singens” (Puterea vindecatoare a cântatului). Organizaţia are reprezentanţi în 18 ţări din Europa, America şi Africa, care construiesc treptat o reţea de spitale şi instituţii medicale care doresc să se implice în reprezentații  muzicale pentru pacienţi, foşti pacienţi, colaboratori şi persoane interesate de domeniul sănătăţii.
Cu această ocazie va fi lansat și albumul Dansează cu mine, visează cu mine, care conține 13 melodii vindecătoare, traduse în limba română, utilizate în terapiile prin cântat propuse de metoda Spitalelor Cântătoare.

terapii emoționale și prin artă pentru copii la sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică