video foto adio lacăte ale iubirii pe podul minciunilor. primăria vrea să le dea jos!

lacate podul miniciunilorPrimarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, a anunțat miercuri într-o conferință de presă, că lacătele lăsate de îndrăgostiți pe Podul Minciunilor, vor fi îndepărtate la jumătatea lunii viitoare. Primăria spune că acestea afectează stabilitatea și aspectul podului.

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu a transmis municipalităţii o adresă prin care semnalează că lacătele amplasate pe balustrada Podului Minciunilor “afectează aspectul şi, în timp, stabilitatea elementelor din fier” ale acestuia. În adresă se transmite rugămintea către administraţia locală de a lua măsurile necesare pentru demontarea lor şi prevenirea oricăror alte intervenţii care ar putea să prejudicieze aspectul, valoarea şi stabilitatea podului.
“Podul Minciunilor este un obiectiv de mare valoare pentru Sibiu. Este un pod emblematic pentru Sibiu, vizitat de turişti, iubit de sibieni. Am primit foarte multe sesizări din partea unor arhitecţi, din partea unor oameni de cultură, din partea unor simpli iubitori ai acestui pod care ne sesizează că nu este normal ce se întâmplă. Ne-a parvenit şi o adresă în termeni foarte clari din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură în sensul de a demonta aceste lacăte”, a spus miercuri Astrid Fodor, primarul interimar al municipiului Sibiu.

video foto adio lacăte ale iubirii pe podul minciunilor. primăria vrea să le dea jos!

După 15 iunie, adio lacăte
Podul Minciunilor este unul dintre cele mai emblematice obiective din centrul istoric al Sibiului. De numele lui se leagă legende şi poveşti care fac din acesta un popas ce nu poate fi ratat de turişti. Acesta este primul pod de fontă din România, lucrările de construcţie fiind încheiate în 1859.
Numărul lacătelor amplasate în prezent pe balustradele Podului dau motive de îngrijorare din punctul de vedere al conservării elementelor sale şi dacă numărul creşte ar putea exista chiar pericolul de desprindere a balustradelor. Din aceste motive, Primăria va lua măsurile care se impun pentru protejarea acestui monument.


Prin urmare, îi rugăm pe cei care au amplasat lacătele aici să le recupereze până la jumătatea lunii iunie 2015. După data de 15 iunie Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Sibiu le va înlătura pe cele rămase, urmând să le şi păstreze în cazul în care cineva va dori să le recupereze.
VEZI MAI JOS ÎNREGISTRAREA CONFERINȚEI DE PRESĂ A LUI ASTRID FODOR
video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică