Este intrebarea care imi poposeste in minte de o vreme, cand ma gandesc cat de mult ne pierdem in roluri sociale, atat de profund incat daca cineva ne-ar opri, ne-ar pune sa ne dam jos mastile, sa iesim rand pe rand, din roluri si sa ne intrebam:”CINE SUNT EU?!”….oare ce am raspunde?!
Asa a fost lasat, inca de la Facere ca intreaga creatie a lui Dumnezeu sa poarte semnul naturaletii, firescului, autenticitatii, originalitatii, fie ca e vorba de primii oameni de pe Pamant, Adam si Eva, primele animale, plante, oceane, pasarile cerului.. Acesti „primii” au fost inzestrati cu unicitate, ca un prototip dupa care au urmat, indeplinindu-se porunca „cresteti si va inmultiti”, siruri de variante ..
Tentatia de a gusta marul, de-a explora Pomul Cunoasterii, de-a incalca porunca Tatalui Ceresc nu a venit in mod natural in mintea Evei, ci a venit „sub masca” inselatoare a Tatalui Minciunii, cu fata (masca) de sarpe, vorbe ispititoare, un vanzator de iluzii ascuns sub aparenta binevoitorului si care pana si vorbele „le-a masluit” ca ele sa nu tradeze intentia directa de atragere in pacat.
Dupa sintagma „afara e vopsit gardul si-nauntru leopardul’, Adevarul, cum ar fi el, bun sau rau, sta pitit in spatele MASTII. In spatele mastilor ne ascundem si noi adevarata fata. Facem asta de multe ori inconstient si credem ca acest mecanism ne securizeaza, ne „adaposteste”, ne face mai putin vulnerabili la expunere.
Facem asta pentru a ne reusi „spectacolul „mimetic” al vietii sociale cotidiene, in care de multe ori te simti nevoit sa „faci frumos” in fata publicului: un posibil inamic; un superior; prieten care asteapta asta de la tine; parinte de care vrei sa-ti ascunzi durerea; cercul de amici cu care „faci pe” grozavul; femeia in fata careia „faci pe” cocosul sau pe galantul. Si multe alte ipostaze.
Si a te pierde in roluri inseamna tot a purta masca. Masti. Ne atribuim aceste masti sociale instantaneu, fie ca ne luam rolul de mama, cel de sotie, de iubita, de prieten, de sef, de copil alintat, de vecin, de „femme fatale’, de gospodina desavarsita, de smeriti, de functionar..si multe alte roluri asumate si exersate in mod reflex, pana la a ne confunda cu ele.
Bine, o sa spuneti, „DAR CE ESTE RAU IN A PURTA ACESTE MASTI?!”, sau o sa ma convingeti ca „Nu avem de ales in a purta aceste masti!! Trebuie!!”…”Viata ne obliga sa le purtam” etc.
Iar eu spun: NU, nu este nimic gresit in a-ti atribui roluri, in a purta mastile sociale!! Problema apare in momentul cand, daca le dai pe toate astea la o parte, CE RAMANE DINCOLO DE ELE?!”.
Definitia din dictionar atunci cand cauti ce inseamna A SCOATE MASCA ne traduce= „a se arata sub ADEVARATUL aspect”; „a-si da pe fata firea sau intentiile ascunse; a dezvalui MINCIUNA”; „a aparea sau a face sa apara in adevarata lumina” etc!?
Si atunci ma intorc la afirmatia : Adevarul, cum ar fi el, bun sau rau, sta pitit in spatele MASTII. Si deci, daca scot masca, Care e adevarul Meu? „CINE SUNT EU!? ..CEL ADEVARAT!?” Stiu!?
De multe ori cand mastile (rolurile) noastre se DEZINTEGREAZA, fie ca vine peste noi asta sub forma unei depresii, fie cand am coborat din caruselul vietii social-profesionale si ne -am trezit pensionari, fie plecarea copiilor nostri spre vietile lor iar rosturile si rolurile nostre palesc in stralucire, fie cand rolul de femeie frumoasa sau de macho-man se ofileste incet datorita varstei sau bolii…fie…multe alte provocari …atunci apare CONFLICTUL! DEZILUZIA!
Si incepi sa cauti bezmetic raspunsuri, incepi SA TE CAUTI! Pe TINE!! Dar vai, parca ai uitat…Parca ai uitat cum era cand erai TU, parca ai uitat cum era cand erai copil si nu erai CEVA sau CINEVA si, culmea, iti era bine! Parca ai uitat cum era sa-ti fie BINE CU TINE, cum era sa fii NATURAL, autentic, adevarat asa cum ai stiut atunci sa fii fara ca cineva sa te invete asta!
Deci, ce ne ramane de facut!? E tot atat de simplu de facut cum este simplu de spus:
HAIDETI SA FIM COPII !
Ca nu degeaba a spus Brancusi ce-a spus :” Cand nu mai suntem copii, suntem deja morti”!
Stiu, o sa spuneti ca nu e usor, o sa constatati ca ati incercat si nu e simplu….dar tocmai ASTA e provocarea, sa accesati NATURALETEA voastra! Si nu, ea nu s-a pierdut, ne-am nascut cu ea, si e acolo.
Gasiti-o si jucati-va cu ea, este irezistibila, atat pentru voi insiva cat si pentru ceilalti in ochii carora va priviti.