Klaus Iohannis împlinește astăzi vârsta de 56 de ani. Este prima aniversare din postura de președinte al României. Este totodată și pentru prima oară când Iohannis nu își petrece ziua în Sibiu. A ales să meargă pe litoral, la vila de protocol de la Neptun.
Preşedintele Klaus Iohannis împlineşte, sâmbătă, 56 de ani şi îşi petrece ziua de naştere la Neptun, la vila de protocol, pe litoral aflându-se şi liderii PNL, care i-au transmis şefului statului „La mulţi ani”.
De ziua sa de naştere, preşedintele Klaus Iohannis se află, alături de soţia sa, Carmen Iohannis, în staţiunea Neptun, la vila de protocol, unde potrivit unor surse locale ar fi ajuns încă de vineri seară.
Şi liderii PNL se află, sâmbătă, pe litoral, Alina Gorghiu, Vasile Blaga şi Cătălin Predoiu participând în cursul dimineţii la lansarea cărţii lui Puiu Haşotti, la Constanţa.
De altfel, copreşedintele PNL Alina Gorghiu i-a transmis şefului statului „La mulţi ani”.
Întrebată dacă va participa la sărbătorirea zilei de naştere a şefului statului, Gorghiu a răspuns: „Eu nu, dar îi urez «La mulţi ani». Astăzi este ziua domnului preşedinte, îi urez şi eu, alături de Vasile Blaga, toate cele bune”.
În 3 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a mers la Neptun, la vila de protocol din staţiune, atunci el aflându-se pentru prima dată pe litoralul românesc după ce a devenit şef al statului.
Klaus Iohannis s-a născut în 13 iunie 1959, la Sibiu, într-o familie modestă de saşi transilvăneni, aşa cum se menţionează pe pagina sa de Facebook.
Neptun a fost staţiunea preferată a fostului preşedinte Traian Băsescu. În cei zece ani de mandat, acesta a fost prezent la Neptun în fiecare vară şi a mers de mai multe ori la una din terasele din zonă.