Săptămâna trecută, România a primit una din cele mai dure lecții din partea unui oficial al Uniunii Europene. Sunt peste șapte ani de la aderare și avem încă mari probleme de înțelegere a criteriilor conviețuirii într-o uniune de state suverane. Și, prin cazul la care mă voi referi, se dovedește că inclusiv barosanii României au asemenea probleme. Și nu un politician oarecare, ci ditamai liberalul crescut și făcut în casa unui erudit, dar pe care marea sa cultură nu l-a împiedicat să fie turnător la Securitate. Cred că v-ați dat seama că este vorba de Călin Popescu-Tăriceanu, actualul nr. 2, în statul român, președinte al Senatului din Parlamentul României.
Lecția despre care vreau să vă vorbesc ne-a fost administrată de vicepreședintele Comisie Europene, Frans Timmermans, în urma unei discuții cu Tăriceanu. Președintele Senatului i-a stârnit oficialului de la Bruxelles nemulțumirea furioasă, după ce a cerut demisia președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, d-na Livia Stanciu. Episodul a fost popularizat de mass-media și nu insist. Important de semnalat mi se pare schimbul de replici dintre Timmermans și Tăriceanu. Vicele CE a declarat, printre altele de la Bruxelles, că, în opinia domniei sale, așa ceva nu se face: șeful Senatului nu-i cere demisia unui magistrat din fruntea Justiției. „I-am spus că într-un stat de drept nu poţi să o ataci pe preşedinta celei mai înalte curţi! I-am spus foarte clar că aşa ceva nu se face! Şi el a făcut asta! Şi i-am zis direct că aşa ceva nu se face”, a precizat Timmermans, după ce afirmase că, în România, Executivul se confruntă cu Justiția, în detrimentul amândurora. Replica a venit imediat, de la București, în binecunoscutul stil autohton, politicianist și arogant. După ce îi dă dreptate oficialului european, dar pentru situația în care ar fi vorba de un stat de drept, cum e Olanda, liberalul nostru de catifea declară senin, neobligat de nimeni și lipsit de constrângerea vreunui principiu moral sau politic: „Totodată sunt nevoit să vă aduc la cunoştinţă că România, are mai multe probleme de rezolvat pentru a fi cu adevărat un stat de drept”. Și i-o spune unui olandez… Să mai vorbim de intrarea în Schengen?
Așadar, al doilea om în stat, susține că România nu este încă stat de drept, prin urmare este admisibil ca șeful Senatului să ceară (șefului de stat) demiterea președintelui celei mai înalte curți de justiție. Curat logică dâmbovițeană. Îmi aduc aminte de celebra butadă a maleficului „cap limpede” al FSN-ului, Silviu Brucan, cel care susținea, după înlăturarea brutală a dictatorului scorniceștean (se spune că el ar fi fost creierul așa zisului proces al Ceaușeștilor), că românii nu vor învăța democrația nici în 20 de ani. Declarația lui Tăriceanu mi se pare că face parte din aceeași familie de ziceri politice de la noi. Ziceri tâmpite care fac rău societății românești și derutează partenerii noștri externi, mai ales când vin din partea unor lideri. După reacția lui Timmermans, Tăriceanu s-a repezit să-l pună la punct, în loc să tacă. Sau să argumenteze pertinent, în niciun caz vorbind de rău România… În asemenea situații, nu de puține ori, politicienii noștri vor să-și arate mușchii, în fața străinilor, ca să vadă românii ce viteji sunt ei. Evident, cu scopul de-a le atrage voturile.
Cinismul lui Tăriceanu îmi era de mult cunoscut. Am crezut însă că timpul trecut a reușit să-l mai șlefuiască pe fostul prim-ministru, după atâtea experiențe politice (și personale) pe care le-a ratat. De la fostul manechin, în perioada comunistă, care anunța, în 1990, că trebuia tăiată „coada pisicii”, ca soluție curat liberală pentru ieșirea țării cu adevărat din comunism, a ajuns să coabiteze de două ori (ca prim-ministru și, mai târziu, în fruntea Senatului) cu cei mai mari și înverșunați adversari ai liberalismului, din jurul lui Ion Iliescu și al altor fosile comuniste. A rupt PNL-ul și a format PNL-AT, din care s-a născut PL 93, pe care l-a părăsit înainte ca partidul să se dovedească un răsunător fiasco. A fost cofondator al Alianței PNL-PD, împreună cu Traian Băsescu, de care s-a despărțit, preferând să rămână prim-ministru susținut de opoziția pesedistă. De fiecare dată, Tăriceanu a găsit explicații ale zig-zagului său politic, tot așa cum părintele său adoptiv, după ce a fost deconspirat ca și colaborator al Securității, în anii 50, declara public, în anii 90, fără emoții, că banii primiți de la Secu îi preda familiilor cu membri aflați în pușcăriile regimului bolșevic Gheorghiu-Dej.
Din acest scurt portret politic se vede bine cine este liberalul-reformator Călin-Popescu Tăriceanu, ajuns președintele Senatului, cu sprijinul PSD. Insul a dovedit că se pricepe la politică tot așa cum, ca manechin, arata bine cu orice haine puse pe el. Dar cine l-a citit atent știe că degeaba: tot gol este în realitate. Jocurile politice românești l-au ajutat să ajungă unde e în prezent. Așa semidoct și impostor cum este. De peste 25 de ani, politicieni ca Tăriceanu știu să promită multe și de toate, fiind convinși că poporul trebuie doar mințit frumos ca să-i câștigi voturile.
Cineva a zis odată, referindu-se la C.P.-T.: „Feriți-vă de greci și atunci când vă oferă daruri!”, aluzie la originile grecești ale personajului nostru. Polemica sa cu vicele CE mi-a arătat, încă o dată, că declarațiile unor politicieni ca Tăriceanu pot fi atrăgătoare, dar și otrăvite. România nu mai are nevoie de asemenea politicieni, dacă nu vrea să aibă soarta Troiei, după ce a primit uriașul cal de lemn, cadou „otrăvit” din partea asediatorilor greci. Nu ne putem elibera de comunism, conduși în Uniunea Europeană – spre consolidarea democrației reprezentative și a economiei libere – de politicieni cu mentalități încremenite în formate comuniste. Chiar dacă se declară liberali. Sau sfidează, zâmbind socialist, reguli de conviețuire internațională. Atenție la grecul Tsipras!