turul ciclistConsiliul Judeţean Sibiu susţine financiar competiţia sportivă „Turul Ciclist al Sibiului”, care se desfăşoară în judeţul şi în municipiul Sibiu în perioada 1 – 5 ulie 2015.

Prin agenda sportivă pe anul 2015, la categoria Sportul de performanţă, Consiliul Judeţean Sibiu a alocat organizatorului acest eveniment, Clubului Sportiv Sibiu Sport Project, suma de 25.000 lei din bugetul judeţean.
„Salut organizarea pentru al cincilea an consecutiv a celei mai mari competiţii cicliste care se desfăşoară în judeţul Sibiu. Ediţiile anterioare ne-au convins că acest concurs se bucură de un mare interes, atât din partea participanţilor, cât şi din partea publicului, şi de o notorietate internaţională. Felicit organizatorii pentru iniţiativa şi promovarea acestui concurs, pentru perseverenţa lor, iar concurenţilor doresc să urez mult succes şi o şedere plăcută în judeţul Sibiu”, a declarat Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.Ioan-Cindrea
Din bugetul de 400.000 lei alocat anul acesta de Consiliul Judeţean Sibiu pentru Agenda Sportivă, 71.000 lei sunt destinaţi competiţiilor şi practicării sportului pe două roţi: Turnul Ciclist al Sibiului – 25.000 lei; Păltiniş MTB Project 2015  10.000 lei, Geiger MTB Challenge 2015 – 20.000 lei, Criteriul Primăverii, ediţia a III-a, – 11.000 lei, ultimele trei evenimente fiind organizate de Asociaţia Club Sportiv Pro Cycling. De asemenea, Asociaţia „Tură în natură” Sibiu a primit 5.000 lei pentru promovarea ciclismului ca sport de masă prin amenajarea unui traseu cicloturistic în Ţara Secaşelor.

Ultima oră

Leave a comment