Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, joi, să someze un post de radio , ca să intre în legalitate în trei luni în privinţa celor două licenţe pe care le deţine, respectiv în Roman şi Sibiu. CNA-ul spune că postul de radio City FM, difuzează de doi ani o structură de programe neaprobată de CNA.
Decizia a fost luată cu unanimitatea voturilor membrilor CNA prezenţi la şedinţa de joi a Consiliului (Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea), la propunerea lui Gabriel Tufeanu.
În şedinţa de joi, membrii CNA au discutat cu Alexandru Dumitrescu, administrator judiciar în procedura insolvenţei societăţii Radio City FM Bucureşti SRL.
Societatea Radio City FM Bucureşti SRL, ai cărei asociaţi sunt Adevărul Holding SRL (60%), la rândul său în insolvenţă, şi Andrici Adrian (40%), a mai deţinut o licenţă audiovizuală, la Bucureşti, pe care emitea Click FM. Această licenţă a fost retrasă pe 18 iulie 2013, având în vedere că reprezentanţii societăţii Radio City FM Bucureşti SRL nu au depus documentele necesare pentru prelungire, în termenul legal.
Până la retragerea licenţei din Bucureşti, pe licenţele City FM din Roman şi Sibiu erau retransmise 100% programele din Capitală.
După retragerea licenţei din Bucureşti, City FM din Roman şi Sibiu au continuat să funcţioneze şi au difuzat doar muzică. De asemenea, reprezentanţii City FM nu au venit la CNA să modifice structura de programe, potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa de joi a CNA.
În şedinţa CNA de joi, Alexandru Dumitrescu le-a solicitat membrilor Consiliului să îi acorde o amânare în privinţa discutării cazului, întrucât trebuie să numească un administrator special, care să poată să se ocupe efectiv de administrarea acestei societăţi aflate în insolvenţă.
Acesta a mai spus că până în prezent nu au putut fi depuse documentele necesare la CNA pentru că, din punct de vedere legal, nu a existat o persoană care să fie administrator special şi să poată să semneze aceste acte.
Întrebat de membrul CNA Gabriel Tufeanu dacă există o persoană responsabilă din punct de vedere editorial de City FM, Alexandru Dumitrescu a spus că există o problemă inclusiv din acest punct de vedere. „Oamenii sunt mai mult pe voluntariat. Există o echipă editorială care mai face lucruri, dar eu nu mă amestec în activitatea efectivă a societăţii decât sub aspectul venituri şi cheltuieli, societatea are drept de administrare”, a explicat Alexandru Dumitrescu.
Totodată, pe această speţă, CNA se află în proces cu Radio City FM Bucureşti SRL, în privinţa licenţei din Bucureşti, care a fost retrasă de Consiliu. Situaţia juridică în acest caz nu este finalizată. CNA a câştigat procesul la fond, în prezent judecându-se recursul.
Postul de radio Click FM a funcţionat pe frecvenţa fostului post de radio City FM, începând din toamna anului 2011. La momentul respectiv, Adevărul Holding era controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu. În 2012, Adevărul Holding a fost preluat de omul de afaceri Cristian Burci.