weekend atractiv la muzeul în aer liber din sibiu. concursul de gulyás, cap de afiș!

gulyasSfârşitul acestei săptămâni aduce două evenimente foarte importante la Muzeul ASTRA. Este vorba despre Caravana Artei şi Meşteşugului şi Festivalul Hungarikum. Ambele se desfăşoară între 10 şi 12 iulie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (zona Târgul de ţară).

Numai puțin 40 de meşteşugari participă la Caravana Artei și Meșteșugului între 10 şi 12 iulie. În zona Târgului de Ţară, aceştia vor amenaja ateliere deschise, unde vor susţine demonstrații și programe pentru vizitatorii muzeului. Îndeletnicirile pe care meşteşugarii le vor ,,expune” sunt ţesutul la război, suflarea sticlei, pictură, olărit sau prelucrarea metalelor.
Festivalul Zilele Hungarikum a ajuns deja la ediţia a VI-a.  Anul acesta, 18 bucătari din toată ţara vor participa într-o întrecere de gătit gulyás, un preparat foarte gustos si foarte cunoscut.
Concursul de gătit va începe sâmbătă dimineaţă la Târgul de ţară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Până duminică seara, turişti şi localnici deopotrivă vor face cunoştinţă cu mostre din cultura şi tradiţiile care reprezintă poporul maghiar: dansuri, porturi, muzică populară, gastronomie, expoziţii tematice, literatură etc.
Concursul de gătit este organizat de către Asociaţia Maghiarilor din Sibiu – HID şi Complexul Naţional Muzeal Astra Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu şi al Consiliului Judeţean Covasna.

weekend atractiv la muzeul în aer liber din sibiu. concursul de gulyás, cap de afiș!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică