un sibian este noul coordonator la nivel naţional al tinerilor pnl-iști

filip botezatuFilip Botezatu este noul coordonator la nivel naţional al tinerilor liberali din mediul rural, după ce a primit susţinerea Biroului Național al TNL, în cadrul şedinţei care a avut loc sâmbăta 18.07.2015, în Cluj-Napoca.

TNL Rural, este organizaţia tinerilor liberali  din mediul rural, fiind o structură din cadrul TNL România. În cadrul aceleaşi şedinţe, Biroul Național TNL, a validat şi interimatul la conducerea filialei TNL Sibiu, filiala care va fi condusă de către Horaţiu Banciu.
La nivelul județului Sibiu, Filip Botezatu deține funcția de coordonator al comisiilor de specialitate ale  PNL Sibiu, fiind totodată şi membru al Comitetului Judeţean Executiv  al PNL Sibiu.  Noul coordonator  al TNL Rural are 34 de ani și și-a început cariera politică la 28 ani în cadrul organizaţiei PNL Şelimbăr, reprezentând, pe rând, filiala Sibiu în Biroul Național al TNL Rural, ca şi vicepreşedinte şi apoi secretar general al acestei structuri, începând cu anul 2011.
Filip Botezatu este economist de profesie, fiind absolvent al Facultăţii de Economie Genenerala din cadrul A.S.E. Bucureşti, precum şi al unui master în administraţie publică, urmat la Facultatea de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti.

un sibian este noul coordonator la nivel naţional al tinerilor pnl-iști

Ultima oră

Comentariul meu

Publică