record de intervenții ale pompierilor și medicilor de la isu și smurd în prima jumătate a lui 2015. unde au fost cele mai multe!

taxi lovit de tren sibiu (4)În primele șase luni ale acestui an, echipajele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au desfăşurat 5987 de  intervenţii, cu 996 mai multe evenimente față de aceeași perioadă a anului trecut.

Dintre acestea, 110 au fost la incendii, din care 58 au fost stinse numai de către forțele de intervenție ale pompierilor militari, 41 incendii au fost lichidate în cooperare cu Serviciile Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, 10 incendii a fost localizate și lichidate de pompierii civili ai Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, iar 1 incendiu a fost lichidat de populație, până la sosirea forțelor specializate.
În continuare se mențin datele statistice privind mediul de izbucnire, respectiv 60 în mediul rural și 50 în mediul urban. 71 de incendii au izbucnit în gospodăriile cetățenești, 21 la autovehicule, iar la operatorii economici și  la  instituțiile publice s-au înregistrat un număr de 18 incendii.
În perioada de referință, paramedicii S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au intervenit la un număr de 5.576 de cazuri, cetățenii acuzând diferite probleme medicale ce necesitau acordarea primului ajutor medical și transportarea de urgență la spital. În cooperare cu echipajele de descarcerare, aceștia au acționat și la 10 evenimente rutiere, unde persoanele au rămas încarcerate în autoturisme, fiind grav rănite. De asemenea, echipajele S.M.U.R.D. au acționat la 129 de intervenții la accidente rutiere. Față de anul trecut, numărul intervențiilor SMURD este în creștere cu 911 cazuri medicale.
Pe timpul executării misiunilor primite, pompierii militari sibieni au reușit salvarea a 63 de persoane (53 adulți și 10 copii), au fost rănite de efectele situațiilor de urgență 18 persoane, iar 16 cetățeni, din nefericire,      și-au pierdut viața.
Valoarea aproximativă a bunurilor materiale salvate ca urmare a intervențiilor pompierilor militari este de 11.427.327 lei, iar cea a pagubelor materiale produse de situațiile de urgență de cca. 1.140.079 de lei.
În primele șase luni ale acestui an, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a executat un număr de 8 misiuni pirotehnice, pe timpul misiunilor fiind descoperite 40 elemente de muniție

record de intervenții ale pompierilor și medicilor de la isu și smurd în prima jumătate a lui 2015. unde au fost cele mai multe!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică