În această săptămână, pe 29 iulie, se împlinesc trei ani de la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Era ultimul act al loviturii de stat cu parfum de legalitate, din 3-6 iulie 2012, în urma căreia Victor Ponta a devenit PM al României. Astăzi, el continuă să fie PM, fără a mai fi și liderul PSD. Dar ce mai contează? Omul nostru demonstrează că, în România, democrația e o chestiune de interpretare pe placul mulțimii, nu de conducere suverană și responsabilă a poporului, în spiritul și litera legii. Trebuie, însă, să recunoaștem că Ponta și-a interpretat rolul cu talent machiavellic. Și continuă la fel. Tânărul zâmbăreț de acum trei ani, pe care nu-ți venea să-l iei în serios, s-a transformat într-un strateg politic, pe care o țară întreagă îl ascultă. Și nu doar atât. Partida de șah politic, pe care o joacă cu adversarii săi, demonstrează că mutările lui Ponta, cu scopul de a-i asigura PSD puterea executivă, până și după alegerile din 2016, nu au contra-lovituri pe măsură.

ponta, marele profitor al loviturii din 2012

Acum trei ani, USL a reușit ca în numai patru zile să cucerească toate pozițiile de conducere ale statului, cu excepția justiției. În mod normal, această „performanță” ar fi trebuit taxată de poporul suveran, cu prilejul alegerilor generale din decembrie 2012. Nu atât pentru marea lovitură în sine, cât pentru mașinațiunile USL, legalmente discutabile, și interpretările imorale ale premierului Ponta.

O democrație a UE din Est destramă statul de drept, prin atacarea tuturor restricțiilor legale ale puterii prim-ministrului”. (comentator pe blogul lui Paul Krugman, „The Conscience of a Liberal”, 4 iulie 2012)

În iulie 2012, Guvernul și Parlamentul României au adoptat o serie de măsuri într-o succesiune rapidă, care au condus la demiterea din funcție a Avocatului Poporului, a președinților celor două Camere ale Parlamentului, la limitarea competențelor Curții Constituționale, la modificări privind condițiile legate de referendumul pentru suspendarea Președintelui României și la suspendarea în sine a Președintelui. Comisia de la Venenția este de părere că aceste măsuri, luate individual, cât și în ansamblu, sunt problematice din punct de vedere al constituționalității și al statului de drept”. (Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), 17 decembrie 2012)

Cu toate acestea, alegerile parlamentare din 2012 au fost câștigate de USL, la un scor incredibil de mare. S-a dovedit că avem o democrație anemică, în care o forță politică poate, cu armele promisiunilor populiste și ale unui război mediatic infernal-propagandistic, dar și cu mijloace aparent legale, să câștige sufragiile majoritare ale poporului. Nu mai puțin adevărat este că victoria USL – cu toate manevrele ei dubioase și lipsite de scrupule moral-legale, după ce Ponta a devenit PM -, n-ar fi fost posibilă dacă majoritatea parlamentară nu se schimba în favoarea ei, prin trădarea unui număr important de aleși ai puterii de până atunci, cu ocazia moțiunii de cenzură, de la sfârșitul lunii aprilie 2012.

Vara politică fierbinte din 2012 a intrat în istorie. Singurul lucru care a mai rămas, din acea machiavellică construcție pretins democratică, este prezența lui Victor Ponta în fruntea guvernului. Iar domnia sa are ambiția, pe care n-o ține la secret, de-a rămâne acolo până la alegerile din 2016. Deci nu numai că din marile realizări ale loviturii USL n-a mai rămas decât premierul numit atunci (inculpat, între timp), dar ne putem aștepta ca și la viitoarele alegeri tot Ponta să aibă cuvântul greu de spus.

Lovitura de stat cu parfum de legalitate, de acum trei ani, și tot ce a urmat după, arată că România este încă departe de-a realiza că, pe lângă litera legii, important este spiritul dreptății ei. Fără spiritul dreptății, litera legii moare, iar democrația eșuează în uitare. Victor Ponta continuă comedia tragică, de influență balcanică, începută în aprilie 2012, profitând de indiferența maladivă a majorității populației și îngăduința rezervată a UE.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică