reflecții după „atacul la președinte”

Sunt sigur că rândurile de mai jos nu vor avea impactul public la fel ca în cazul editorialului cu „atacul la președinte”, după cum l-au denumit unii. Datorită căruia, săptămâna trecută, am trăit o experiență jurnalistică model bucureștean.

reflecții după „atacul la președinte”

Am fost jignit, dar și felicitat. Am fost „om de casă”, în slujba unui politician „penal”, dar și apreciat pentru „curaj”. Totul a pornit după ce articolul meu a fost preluat de o publicație centrală. Evident, și asupra acestui demers s-a speculat cu sârg. „Ăia? Ăia sunt băsiști!”. Și totuși numai după ce „ăia” mi-au preluat cuvântul în publicația lor, au apărut ecourile în presa din țară. Local, abia după cinci zile de la apariția articolului. Timp suficient pentru ca cineva să ajungă la concluzia că am vrut să fiu „cool”, iar altcineva că am scris „tâmpenii”. La chestia asta, am transmis că doresc să replic. Am fost refuzat. Motivul: la materialul respectiv nu se poate replica! De ce? Pentru că… Am insistat, până m-am dumirit singur că, pentru unii jurnaliști, respectarea dreptului la replică a ajuns un moft. Alții, mai subtili, mi-au identificat aere de vedetă „criticându-l pe cel mai important om din țară”. Mă rog, fiecare cu părerea lui. Trăim într-o țară liberă și trebuie să luptăm pentru dreptul celuilalt de-a ne contrazice, vorba lui Ion Rațiu. Acest drept e o garanție a libertății de exprimare a masele împotriva abuzurilor, după caz, ale executivului sau legislativului democrației.klaus iohannis

Ce să mai spun despre forumurile de dezbateri? E terenul de luptă în mesaje, mai ales, „semnate anonim”. Cui să dai replici? Chiar dacă n-a fost o surpriză, am simțit din plin presiunea criticilor cu nume inventate, în chestiunea „atacului la președinte”.

Sub protecția anonimatului, criticii mei m-au gratulat curajos cu jigniri, au colportat ori au însăilat idei, evenimente sau situații dovedind cât de imaginativi sunt. Părerea mea este că marea majoritate n-au citit, în cel mai bun caz, decât titlul. Dacă nu cumva au avut scheme textuale și trivialități ireproductibile gata pregătite pentru materiale de presă deranjante. Stau și mă întreb: cui să-i mai spui că, sub acoperire, își pierde sensul libertatea de opinie? Dimpotrivă, descurajează manifestarea deschisă, transparentă a opiniilor și atitudinilor oamenilor.

Să ne mirăm că, la noi, toată lumea e nemulțumită de toată lumea?

„Atacul la președinte”, pentru unii, este, de fapt, o scrisoare deschisă și semnată. Puteam să merg pe varianta „andrisantului necunoscut”, lăsând la cheremul imaginației fiecărui cititor identificarea lui. Sau să mă ascund în spatele unui pamflet, despre întreaga clasă politică de astăzi, din România. Concluzia ar fi fost aceeași. Am ales deci varianta scrisorii deschise, colocviale, pentru a-i spune alesului poporului că, în primele nouă luni, presa bucureșteană l-a făcut de râs: pe seama absențelor prelungite din spațiul public, a tăcerii lui superioare și a zilelor sale nelucrate, ca să nu mai vorbesc de promisa noua politică și lipsa de reacții în chestiuni, vorba aia, importante pentru țară. Și i-am dat de înțeles că, după mine, noi toți, sibienii, ne-am făcut de râs, împreună cu el, fiind, în ochii altor alegători, garánții lucrului bine făcut sub conducerea lui. Nu știu cât de convingător am fost, în orice caz nu pentru argumente, ci pentru ideea asta am fost taxat de criticii mei pe internet.

Din respect pentru concetățenii mei, am ținut să mă explic, pentru ultima dată, post factum. Rămân îngrijorat, însă, de puținătatea mass-media conștiente de nevoia cenzurării mesajelor triviale pe internet –  cu ținte în spațiul real. Mai nou, în lume, există deja „armate” de expeditori anonimi de mesaje în spațiul virtual  (denumiți troli, după arătările mitologice nocturne ucigașe, ascunse prin văgăuni). Acești troli fac și desfac informații despre jocuri politice, economice de interes public, reale sau imaginare, pentru a destabiliza democrațiile lumii. Este ca și cum am zice că tehnologiile moderne ale comunicării se întorc împotriva noastră. A, n-am vrut să spun că se întâmplă și la noi. Nu. La noi nu există troli, ci surse.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică