adolescente

E week-end!!!!!!!!!!!!!!!!! Sibiul oferă şi în acest final de săptămână evenimente pe care nu trebuie să le ratezi!

De vineri până duminică oraşul se întoarce în timp. Festivalul Medieval Cetăţi Transilvane te duce în epoca domnjiţelor şi a cavalerilor. Piaţa Mare va fi în acelaşi timp un câmp de luptă, o scenă pentru concerte de muzică medievală, atelier meşteşugăresc, loc de joacă pentru copii, locul de desfăşurare al unui spectacol cu foc, tot aici se vor dresa bufniţe…..Aşadar, nu trebuie ratat niciun moment din Festival. Dar, ca să vezi exact la ce oră trebuie să fii prezent, află programul complet de aici.

începe ultimul week-end de vară! petrece-l cum se cuvine la sibiu!

Îţi plac brânza, cârnaţii de oaie, ţuica ardelenească şi muzica populară? Atunci nu ai altceva de făcut decât să mergi sâmbătă şi duminică la Festivalul brânzei şi ţuicii, de la Răşinari. Cu siguranţă vei petrece un week-end autentic românesc. Detalii aici.

Un eveniment ceva mia puţin gălăgios, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, este Caravana cu Poveşti, din muzeul în Aer Liber. Pe tot parcursul zilei, va fi pus în scenă un program special, alcătuit din două serii de ateliere tematice. Mai precis, între orele 10 și 13 va avea loc „Păsări cusute”, un atelier de broderie săsească și „Floarea pictată”, un atelier de pictură mobilier săsesc. Între orele 16.00 și 19.00 se desfăşoară „Construim povești” – atelier de construcție a siluetelor și „Povestea merge mai departe” – atelier de educație ecologică.
Începând cu ora 19.30 vizitatorii Muzeului, copiii, părinții şi bunicii vor fi martorii călătoriei păsării uriașe, personaj principal al unui teatru de umbre distractiv şi educativ, atât prin poveste, cât și prin modalitatea de construire a siluetelor și cooperarea echipelor de copii români și germani. Totul se desfăşoară sub umbrela Proiectului Caravana cu Povești printre ale cărui rezultate se numără: creșterea toleranței și a deschiderii pentru alte culturi, descoperirea de noi metode de învățare, dialogul interdisciplinar, socializarea in context intercultural, educația ecologică în context național și internațional, probabil, implementarea proiectului în următorii ani și in alte regiuni din România.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică