14 septembrie 2015
Președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, a primit luni după amiază vestea încheierii recursului pe care acesta l-a făcut împotriva sentinței de închisoare de un an cu suspendare, pentru conflict de interese, sențință pronunțată în decembrie 2014. Înalta Curte de Casație și Justiție a României, a RESPINS luni recursul. Decizia este definitivă. Magistrații de la…
Cel care a fondat Partidul România Mare și a fost la un pas să ajungă chiar și președintele României, a decedat luni după amiază la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei. Senatorul în vârstă de 65 de ani a fost dus de urgență acolo după ce i s-a făcut rău. Corneliu Vadim…
Pentru efectuarea unor lucrări specifice, respectiv cuplarea unei conducte noi la sistemul de distribuţie, E.ON Distribuţie este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, miercuri, 16 septembrie, începând cu ora 8.00, pe mai multe străzi din Sibiu. Este vorba de următoarele străzi din municipiul Sibiu: Viitorului, Moreni, Traian, Oltului, Anina, O. Smighelschi, Moara de Scoarţă,…
Stresul e mare atunci când îţi ţii nepotul strâns de mână să nu fugă, iar el încearcă din răsputeri să scape şi să fugă în mulţime după colegii lui. Acesta este un adevăr pe care îl poate confirma orice bunic prezent astăzi la festivitatea de deschidere a noului an şcolar de luni de la “Goga”.…
Fiul regelui internațional al romilor continuă ”războiul” de la distanță cu toți românii. După ce a postat o fotografie cu care ia peste picior toată națiunea românească, Bogdan Cioabă le transmite tuturor sec: ”Să muriți de ciudă!”. Articolul publicat de Ora de Sibiu, după ce mai mulți cititori au semnalat faptul că fiul lui Dorin…
Deputatul Raluca Turcan a participat luni, 14 septembrie la festivitatea de deschidere a noului an școlar de la Liceul de Artă din Sibiu. “Am ales să particip la deschiderea de an școlar de la Liceul de Artă pentru că sunt legată sentimental pe viață de un liceu de artă. Am studiat pianul și am visat…
Echipa de rugby a Clubului Sportiv Muncipal din Sibiu a suferit duminică una din cele mai grele înfrângeri din istoria sa. În condițiile în care sibienii au mers în Capitală, ca să joace cu RC Grivița, chiar în ziua meciului, deznodământul a fost dur. Bucureștenii au învins cu 85-0, la pauză 26-0. Etapa a noua…
Duminica, 13 septembrie in Sala Transilvania a avut loc cea de-a doua etapa a Campionatului National de handbal masculin seniori, prima din acest sezon in pe teren propriu. Echipa reprezentativa a Sibiului avea o misiune grea in fata uneia din favoritele la promovare in acest sezon – CSM Satu Mare. Cu orgoliul ranit dupa doua…
Una din cele mai importante gări ale Galațiului a rămas fără legătură pe cale ferată, după ce șinele și un pod de fier au ajuns pe mâna unui țigan de la Sibiu. Mai pe românește, calea ferată a fost vândută și asta după ce în zonă a fost un mare scandal. Calea ferată de la…
Odată cu începerea noului an școlar operatorul de transport public de călători din Mediaş va opera unele schimbări în circulaţia mijloacelor de transport. ”Începând de astăzi, 14.09.2015 s-a introdus suplimentar un autobuz pe traseul T2 (începerea școlii) precum și un autobuz la ora 14 30 pentru elevii din Ighiș.” a declarat pentru Ora de Sibiu reprezentatul Meditur S.A.…
Casa Teutsch de pe strada Mitropoliei 30 găzduieşte până la mijlocul lui ianuarioe 2016 o expoziţie de fotografie, grafică şi texte.Artista Renée Renard din Timişoara se ocupă în complexa sa expoziţie cu istoria propriei familii dar, în acelaşi timp, şi cu soarta unei comunităţi şi cu teme universal umane.Privitorii nu sunt invitaţi numai să recepţioneze…
Cei care nu respectă regulile de circulaţie şi nici legea, au avut de-a face cu poliţiştii de la rutieră. Doi tineri de 18 ani din Şaroş pe Târnave au crezut că pot scăpa de poliţiştii care i-au oprit. Au încercat să fugă, dar au fost prinşi. Au vrut să scape pentru că se aflau pe…
Prima Doamnă a fost așteptată cu buchete de flori și cu mult entuziasm la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, acolo unde o să predea și anul acesta. Carmen Iohannis și-a făcut poze cu elevii din clasa a X-a, acolo unde este dirigintă, iar copiii au fost bucuroși să o revadă. Carmen Iohannis a spus…
Un tânăr care este plutonier major în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dumitru Croitoru” din Sibiu, a primit duminică distincția de pompier de onoare al anului, chiar din mâna vice premierului Gabriel Oprea. Midrigan Filip-Mihai a dat dovadă de prezență de spirit la stingerea unui incendiu în care viața a aproape 30 de oameni…
Sibieni cu mic, cu mare, sunt invitați să participe la cea de-a două ediție a proiectului “Curățenie cu cei mici în Parcul Sub Arini”. Acțiunea are loc marți, 15 septembrie, ora 17:30. Punctul de întâlnire este lângă Cupola din parc, unde participanții vor primi mănuși și pungi de gunoaie. Scopul este de a curăța parcul,…
Acţiunea “Curățenie cu cei mici în Parcul Sub Arini” revine. Cei care vor ca singurul parc din Sibiu să fie mai curat, pot ajuta mămicile cu iniţiativă. Marţi, la ora 17:30 mergeşi la cupola din parc. Nu trebuie să aduceţi pungi sau mănuşi, pentru că veţi primi acolo. Aduceţi-i însă pe cei mici, pentru a-i…
Se fac înscrieri pentru un nou curs de prim ajutor! In data de 15.09.2015 ora 9, la din P-ta Regele Ferdinand I .nr.15 (in curtea restaurantului Traube), incepe un nou curs de Prim ajutor. Durata cursului este de 12 ore (sesiunile au caracter preponderent practic), iar preţul este de 150 de lei/persoană (instruire, materiale, taxă…