sentinţa magistraților în doarul interlopilor din clanul lenis. peste 135 de ani de închisoare!

 

clanu lenis

Cea mai mare pedeapsă a primit-o Sorin Burnete, care a fost condamnat la 15 ani de închisoare cu executare. Liviu Opriş şi Florin Giurgiu au primit câte 13 ani de închisoare, Mircea Urdea 12 ani de închisoare, iar Traian Neag, 10 ani de închisoare. Pedepse de câte 7 ani de închisoare au primit Ionuţ Berciu, Marius Cozma, Dragoş Gligor, Constantin Barbu Mihu şi Constantin Todea, iar Onoriu Raica şi Ioan Ghizăşan au primit câte 6 ani de închisoare. Dumitru Gândilă a primit 5 ani de închisoare, Iulian Şanta 4 ani, 11 luni şi 5 zile, Sorin Vlad 4 ani, Lucian Toma 3 ani, 6 luni şi 6 zile, Răzvan Hoch 3 ani, 6 luni şi 6 zile, Tiberiu Anghel 3 ani, 3 luni şi 3 zile, iar Cosmin Dancu 2 ani, 3 luni şi 3 zile. Pedepse cu suspendare au primit Traian Căldărar (2 ani, 6 luni şi 6 zile), Simion Bancu (2 ani, 6 luni şi 6 zile), Zoltan Grancea (2 ani, 6 luni şi 6 zile), Ionuţ Solomon (2 ani), Sebastian Sandu (1 an, 6 luni şi 6 zile), Marius Nuţă (1 an, 6 luni şi 6 zile închisoare), Constantin Iancu (1 an, 3 luni şi 3 zile) şi Gheorghe Diaconu (1 an, 3 luni şi 3 zile închisoare). Instanţa a obligat, de asemenea, inculpaţii la plata de despăgubiri şi daune morale către părţile vătămate din dosar, a dispus confiscarea a numeroase arme albe şi a menţinut sechestrul pus pe mai multe autoturisme aparţinând membrilor grupării. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel. Clanul ”Lenis”este cea mai mare grupare de crimă organizată destructurată în ultimii ani la Sibiu. Membrii grupării sunt acuzaţi de constituirea unui grup organizat, şantaj, violare de domiciliu, ameninţare, lovire şi alte violenţe, vătămarea corporală, lipsire de libertate, instigare la lipsire de libertate, distrugere, portul fără drept a unor obiecte confecţionate pentru lovire, ultraj contra bunelor moravuri, purtare abuzivă şi tâlhărie. “În fapt se reţine că, începând cu anul 2007 şi până în prezent, mai multe persoane rămase în libertate după destructurarea unor grupuri infracţionale organizate, ex. gruparea TÂMPLARU şi/sau liberate din penitenciar după executarea unor pedepse privative de libertate, precum şi alte persoane cunoscute ca făcând parte din “lumea interlopă” din Mun. Sibiu, ex. gruparea constituită în zona barului „LENIS”, s-au unit într-o singură grupare de dimensiuni foarte mari (aproximativ 40-50 pers.), care şi-a propus ca scop obţinerea supremaţiei în cadrul cluburilor de noapte, barurilor şi sălilor de jocuri de noroc din Sibiu, scop pentru realizarea căruia membrii grupării au săvârşit o multitudine de fapte antisociale, cu violenţă, creând în mod deliberat, un sentiment pronunţat de teamă, chiar teroare în rândul patronilor cluburilor, barurilor şi sălilor de jocuri de noroc, clienţilor acestora şi agenţilor de pază ai acestor societăţi. Atingerea acestui obiectiv avea ca şi scop final obţinerea prin şantaj, în mod mascat, de importante sume de bani cu titlu de taxă de protecţie şi chiar săvârşirea de tâlhării, a căror sesizare nu era făcută de persoanele vătămate din cauza sentimentului de teamă indus acestora, uneori persoanele vătămate fiind determinate să-şi retragă plângerile depuse sau să îşi modifice declaraţiile din acelaşi motiv. O caracteristică a acestei grupări, este faptul că este dinamică, atât în ceea ce priveşte membrii acesteia – care sunt reînnoiţi prin atragere de noi persoane şi eliminarea celor care fac opoziţie sau atentează la poziţia liderilor, cât şi în ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite, care este într-o continuă diversificare (extindere), funcţie de oportunităţile obţinerii de venituri şi realităţile sociale, ex. recuperări de credite prin violenţă, înşelăciuni prin fraudarea jocurilor de noroc şi a firmelor de leasing, furturi auto, etc. Această grupare este concret structurată şi cunoscută în mun. Sibiu şi localităţile din judeţ (Şelimbăr, Cisnădie, Avrig, Sălişte), membrii ei fiind foarte agresivi şi săvârşind fapte de o violenţă extremă. Starea de teroare indusă martorilor şi părţilor vătămate, este reliefată şi de numeroasele apeluri efectuate de cetăţeni la serviciul 112 – apeluri de urgenţă”, se arată într-un comunicat al DIICOT din 11 iunie 2009. Unul din membrii grupării, Cosmin Nicolae Marin, zis “Tantana”, şi-a recunoscut faptele, fiind ulterior cercetat într-un dosar disjuns. Iniţial, Tantana a primit la Tribunalul Alba 8 ani de închisoare cu executare. Ulterior, în apel, pedeapsa i-a fost redusă la 7 ani de închisoare cu executare. Un alt membru al grupării, Răzvan Ionuţ Hoch, este de asemenea condamnat definitiv într-un alt dosar, la 8 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Potrivit Ministerului Public, „Din probatoriul administrat în cauză (…) a rezultat faptul că, la data de 31 iulie 2012, pe fondul consumului de alcool, inculpatul i-a aplicat victimei D.L. mai multe lovituri cu muchia unui topor în diverse zone ale corpului, inclusiv în zona capului, după care a abandonat-o, în stare gravă”. Prima instanţă care s-a pronunţat în dosar, în care alături de Hoch au mai fost cercetaţi fratele său şi alţi 3 inculpaţi, a fost Tribunalul Sibiu. În februarie 2013 instanţa l-a condamnat pe Hoch la 6 ani pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept a instrumentelor confecţionate pentru lovire sau tăiere în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor. Hoch urma să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-au adăugat alţi 2 ani, primiţi ca şi închisoare cu suspendare într-un alt dosar care odată cu noua condamnare s-au transformat în închisoare cu executare. În mai 2013, apelul lui Hoch la Curtea de Apel Alba a fost respins iar dosarul s-a mutat la Bucureşti, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aici, pe 5 decembrie 2013, toate recursurile inculapaţilor, inclusiv cel al lui Hoch au fost respinse.

sentinţa magistraților în doarul interlopilor din clanul lenis. peste 135 de ani de închisoare!

Sursa www.adevarul.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică