Un bărbat de 46 de ani a murit sâmbătă după amiază după ce a fost lovit mortal de un tren ce circula pe relația Vințul de Jos – Sibiu. Se pare că omul s-a aruncat în fața trenului, conform spuselor unor martori oculari.
Bărbatul a fost lovit de tren la câțiva metri de trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Câmpului. Martori oculari spun că omul ar fi așteptat să vină trenul. ”L-am văzut din grădină că stătea jos, la marginea căii ferate. Avea o glugă pusă pe cap și se legăna așa stând jos. Apoi am auzit trenul care venea, puțin mai târziu. A tras semnal de alarmare sonoră… S-au auzit frânele roților și apoi s-a oprit. A murit pe loc. Am văzut că i-a retezat capul”, a declarat un bărbat ce locuiește în apropiere de locul unde s-a întâmplat nenorocirea.Medicii care au sosit la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victima lovită de tren. Polițiștii de la Criminalistică au preluat cazul.Deocamdată nu se știe identitatea bărbatului, acesta neavând asupra sa vreun act de identitate. La câțiva metri distanță de locul unde bărbatul a fost lovit de tren a fost găsită o pungă în care erau câteva lucruri personale ale decedatului, dar și o un PET cu bere, semn că omul a consumat alcool înainte să fie lovit de tren.
Traficul feroviar între Sibiu și Vințu de Jos a fost blocat din cauza acestui nefericit eveniment, pentru a permite polițiștilor să facă cercetarea și măsurători la fața locului.
Update – Decedatul e din Vâlcea
Bărbatul lovit de tren a fost identificat de polițiști. Are 46 de ani și este din județul Vâlcea.
barbat lovit de tren la Sibiu
ce treaba aveti voi unde e saunu e calea ferata….sunteti de tot c… Dumnezeu sa-l ierte
Pe strada Campului nu trece trenul…poate pe Tractorului…halal jurnalisti
Serios? Ia mai studiati un pic pe internet, pe harti on-line, sa vedeti pe unde trece calea ferata unde a avut loc accidentul. Si apoi comentati din nou.