update video – incendiu într-un club din bucurești. 27 de morți și 162 de răniți!

colectiv 2Numai  puțin de 27 de oameni au murit în urma unui incendiu ce a avut loc vineri seară în clubul Colectiv din București. Alte 162 de persoane au fost duse la spitalele din București, în stare gravă. Surse medicale spun că numărul morților este de aproximativ 40.

ecretarul de stat Raed Arafat a declarat, pentru MEDIAFAX, că sâmbătă, la ora 07.00, se întruneşte la Guvern Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, în cazul incendiului de la Clubul Colectiv din Capitală, în urma căruia au murit 27 de persoane şi alte aproximativ 200 au fost rănite.
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru situaţii de urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, coordonează intervenţiile în urma incendiului izbucnit, vineri seară, din Clubul Colectiv din Capitală, unde sute de persoane asistau la un concert.
În urma incendiului, la spitale au fost duşi cu ambulanţe sau au ajuns singuri aproximativ 200 de răniţi. Cei mai mulţi au fost transportaţi la Spitalul Floreasca (50), Spitalul de Arşi (27), Spitalul Bagdasar (24), Spitalul Universitar (16). Alţi răniţi au ajuns la Spitalul Militar, la Elias, Colţea, Pantelimon, Sf. Ioan, dar şi la Spitalul Judeţean Ilfov.
Secretarul de stat a mai spus că a început transferul răniţilor între spitale, pentru situaţiile în care unele unităţi medicale sunt foarte aglomerate. Astfel, au fost transferaţi primii patru răniţi de la Spitalul Floreasca. În total, cel puţin zece dintre răniţii în acest incendiu urmează să fie transferaţi de la Spitalul Floreasca la alte unităţi, între care Spitalul SRI, ai cărui reprezentanţi s-au oferit şi ei să se implice în operaţiunea de preluare a victimelor.
Raed Arafat a mai arătat că intervenţia după incendiul din Clubul Colectiv s-a făcut pe planul de cod roşu, prevăzut în actele normative şi care se activează atunci când sunt mai multe victime decât capacitatea de intervenţie imediată, rapidă, pentru a mobiliza toate forţele care pot fi folosite.
„Este o mare tragedie. Este celula de criza la nivelul Guvernului. L-am informat si pe dl presedinte Iohannis. Sunt 25 de morti, toate fortele disponibile”, a declarat jurnalistilor Gabriel Oprea, aflat la locul tragediei.
La randul sau, Raed Arafat a precizat ca 88 de raniti au fost transferati pana acum la spitale.
Și președintele României a dat publicității un mesaj, după ce a aflat de tragedie. ” Sunt cutremurat și profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toți, pentru națiunea noastră și pentru mine personal. În aceste momente dureroase, îmi exprim întreaga compasiune și solidaritate față de familiile celor afectați de această tragedie. Totodată, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de întregul sprijin al celor implicați în operațiunile de salvare și îi rog să aibă încredere că instituțiile responsabile depun toate eforturile pentru ca efectele catastrofei să fie cât mai limitate. Vă chem pe toți să fim alături de familiile îndurerate și să dăm dovadă de solidaritate și de compasiune.”, spune Iohannis.

video
play-sharp-fill


update video – incendiu într-un club din bucurești. 27 de morți și 162 de răniți!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică