drama colectiv – numărul morților a urcat la 39. încă șapte persoane au murit. cine sunt cei decedați sâmbătă!
Foto: Sebastian Marcovici
foto: sebastian marcovici
Foto: Sebastian Marcovici

Zi neagră și dureroasă pentru români. Numărul celor care au decedat în urma tragediei de la Colectiv, a ajuns la 39, după ce sâmbătă, încă șapte din cei peste 100 de răniți, au decedat la spitale din București și din Olanda.

Bilanţul tragediei din Colectiv a ajuns la 39 de morţi, după ce şapte persoane şi-au pierdut viaţa în cursul zilei de sâmbătă. Doi pacienţi de la Spitalul de Arşi au murit la primele ore ale dimineţii, apoi fiind anunţat un nou deces la Spitalul Universitar. În următoarele ore, secretarul de stat Raed Arafat a anunţat că doi pacienţi dintre cei transportaţi în Olanda au decedat, după aterizare. În următoarele ore au mai murit două persoane, una de la Spitalul Floreasca şi un tânăr de la Spitalul de Arşi.
În total, numărul pacienților decedați în urma incendiului din Club Colectiv a a ajuns la 39. Șapte răniți au decedat, în cursul zilei de sâmbătă, cinci dintre aceștia la spitale din România, iar doi, după ce au fost transferați în Olanda.
Un număr de 107 persoane sunt spitalizate, dintre care 48 sunt în stare gravă și critică, potrivit declarațiilor de sâmbătă ale premierului interimar Sorin Cîmpeanu.
Potrivit unor surse medicale, bărbatul care a decedat se numeşte Alexandru Chelba şi avea 33 de ani. Acesta este al treilea rănit în incendiul din clubul Colectiv care a murit sâmbătă în Spitalul de Arşi.
Ceilalţi doi pacienţi decedaţi la Spitalul de Arşi – Daniel Ciobanu (39 de ani) şi Ionuţ Cosmin Popescu (32 de ani) – aveau arsuri pe suprafeţe mari din corp şi arsuri de căi respiratorii.
Daniel Ciobanu a fost internat, în 30 octombrie, cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafaţa corpului. Acesta trebuia să fie transferat joi, la un spital din Israel. Vineri, reprezentanţii Spitalului de Arşi, întrebaţi despre Daniel Ciobanu, au declarat că acesta este în stare foarte gravă şi a necesitat traheostomie de urgenţă.
Daniel Ciobanu, chitaristul trupei Prea Târziu, era în 30 octombrie în clubul Colectiv pentru a filma concertul trupei Goodbye to Gravity. Acesta avea 39 de ani, era tatăl a doi copii şi se ocupa şi de producţie audio-video, potrivit cumnatului acestuia, Andrei Ciobanu.
Ionuţ Cosmin Popescu avea arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului şi era de o săptămână în comă indusă. În 30 octombrie, Ionuţ Popescu era în clubul Colectiv împreună cu prietena lui, care a murit în acea seară. surse info: agerpres.ro & mediafax.ro

drama colectiv – numărul morților a urcat la 39. încă șapte persoane au murit. cine sunt cei decedați sâmbătă!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică