O echipă de Jandarmerie Montană a identificat doi bărbați în timp ce transportau material lemnos după ce l-au sustras din fondul forestier arondat Stațiunii Păltiniș – zona Vălari. Bărbaților le-au fost aplicate amenzi în valoare de 800 de lei fiecare.
Luni, 23 noiembrie 2015 în cursul după amiezii, o echipă de la Jandarmeria Montană Păltiniș a identificat mai multe persoane cu vârste cuprinse între 35-45 de ani din comuna Gura Râului care transportau într-o remorcă, respectiv un atelaj cu tracțiune animală mai multe resturi de material lemnos din fondul forestier. Ca urmare a verificărilor efectuate, pe numele a doi bărbați, jandarmii au aplicat câte o sancțiune contravențională în valoare de 800 de lei pentru fiecare, pentru fapta prevăzută la art. 17 din Legea nr. 171 din 16 iulie 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice – scoaterea din rădăcini sau ridicarea din fondul forestier naţional fără aprobare legală a cioatelor şi/sau a resturilor de exploatare. foto: arhiva