inițiativă – persoanele cu dizabilități se integrează în societate prin sport. se întâmplă la sibiu! (video foto)

 

12335912_1716426055254755_57232727_n

Un tânăr din Sibiu a avut ideea de a ajuta sibienii cu dizabilități să se integreze în societate cu ajutorul sportului. De o lună de zile acesta face antrenamente cu un grup de 16 persoane cu dizabilități și deja progresele făcute sunt vizibile.

Că personele cu dizabilităţi trebuie integrate în societate se ştie cel puţin la nivel teoretic. Parctic însă, puţini sunt cei care şi fac acest lucru. Printre cei puţini însă, se află membrii unei asociaţii sportive nonprofit din Sibiu – “Hard Workout”.

inițiativă – persoanele cu dizabilități se integrează în societate prin sport. se întâmplă la sibiu! (video foto)

Fondatorul asociaţiei aduce sibienii care merg cu el la sală în cea mai bună formă fizică. S-a gândit să facă acelaşi lucru şi pentru persoanele cu dizabilităţi, absolut gratuit.
“Trebuie sa fim constienti ca aceasta categorie este la fel ca noi, si ei simt la fel ca noi si au emotii si trăiesc intens orice moment al vietii. Din aceste motive ne-am propus sa le facem viata mai usoara.O persoana care are o dizabilitate suferă deseori de depresie, care o lasa demotivata si lipsita de vointa. De aceea, exercitiile fizice pot ajuta la redobandirea încrederii in sine si reintegrarea in societate.”, spune antrenorul Radu Ţicău.

antrenamente persoane dizabilitati sibiu
play-sharp-fill

Antrenamente persoane dizabilitati Sibiu


Antrenamente de două ori pe săptămână
Antrenamentele au început în urmă cu o lună. De două ori pe săptămână, la sală vin 16 persoane cu dizabilităţi. Psihologii spun că este important faptul că ei fac mişcare şi că fac acest lucru într-un cadru organizat, într-un loc frecventat de oamenii fără problemele lor. „Ei se simt astfel integraţi, ies din mediul lor, interacţionează cu alte persoane, povestesc, râd, fac mişcare. Pentru starea lor de spirit este extraordinar”, spune Radu Ţicău.

Antrenament ”personalizat”
Antrenamentele sunt adaptate fiecarei persoană în parte, în funcţie de abilităţile pe care le are.
“Exerciţiile pe care le facem nu au o dificultate mare. Este foarte important ca ei să se mişte, să se simtă integraţi şi luaţi în seamă. Când vin la sală li se luminează chipul, iar de aici pleacă cu o altă poftă de viaţă. Acesta este scopul pe care îl urmărim prin acest program”, adaugă Radu Ţicău.
Şedinţele de antrenament se desfăşoară sub supravegherea a două asistente medicale, pentru a evita orice disconfort pentru cei care participă la antrenamente.
Asociatia “Hard workout” îşi propune să dezvolte acest gen de programe prin mişcare şi pentru alte categorii de persoane.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică