Contestația în anulare depusă de președintele Consiliului Județean Sibiu, împotriva deciziei de condamnare la un an de închisoare cu suspendare, în cazul procesului pentru conflict de interese, a avut luni un nou termen. Cauza a fost amânată pentru 25 ianuarie 2016.
Termenul avut loc luni a fost amânat din nou de către instanța de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul contestației în anulare depusă de către președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea. Cauza amânării a fost lipsa unuia din cei cinci membrii ai completului de judecată. ”Avand in vedere ca pentru acest termen unul din membrii completului de judecată se afla in imposibilitate obiectiva de prezentare, Completul de 5 Judecători Penal 2 nefiind legal constituit, amână cauza la data de 25 ianuarie 2016, Sala Secţiilor Unite – 103, orele 09,00.”, se arată în motivarea soluției dată luni de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cindrea a fost trimis în judecatăde Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), pentru conflict de interese.