numele datornicilor la impozite și taxe, făcute publice de primăria sibiu. cum poți să ieși de pe listă!

primaria

Noul Cod de Procedură Fiscală aduce o modificare în ceea ce privește contribuabilii care nu și-au achitat sumele reprezentând taxe și impozite locale până la data scadentă. Modificările legislative prevăd prin articolul 162 al Legii 207/2015 obligativitatea publicării pe site-ul Primăriei Sibiu a listei debitorilor persoane fizice și juridice care înregistrează datorii la bugetul local:
“(1) Organele fiscale au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane fizice şi juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii.
(2) Lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare şi cuprinde obligaţiile fiscale restante la sfârşitul trimestrului şi neachitate la data publicării listei”
“Publicarea listei nominale a debitorilor este o obligație și probabil intenția legiuitorului a fost aceea de a-i motiva pe contribuabili să achite restanțele și astfel primăriile să încaseze într-o mai mare proporție sumele datorate la buget. Dezvoltarea Sibiului depinde de bugetul din care finanțăm investițiile și din acest motiv sper ca inițiativa prezentă să își atingă scopul” (Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului)
În vederea îndeplinirii acestei obligații prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, primarul interimar Astrid Fodor a inițiat un proiect de hotărâre care stabilește plafonul pentru publicarea pe site–ul instituției a debitorilor. Conform acestei propuneri, vor fi publicate pe pagina de internet a instituției numele și sumele aferente debitorilor persoane fizice cu datorii mai mari de 500 de lei și respectiv cele aferente persoanelor juridice cu datorii mai mari de 1.000 de lei.
Dat fiind faptul că legislația menționată intră în vigoare în 1 ianuarie 2016, primele liste se vor publica la sfârșitul lunii martie 2016. Doar pentru a avea o imagine cu privire la numărul debitorilor, la sfârșitul lunii noiembrie 2015 un număr de 3.852 de persoane fizice se aflau în această situație. Fiecare dintre aceste persoane datorau bugetului Sibiului cel puțin 500 de lei, suma totală care trebuia recuperată la buget fiind de aproximativ 9,6 milioane de lei. Un număr de 371 de persoane juridice au acumulat datorii totale de aproximativ 5,6 milioane de lei, fiecare dintre aceste persoane datorând cel puțin 1.000 de lei.
Numele debitorului va fi șters din lista publică în termen de 15 zile de la achitarea datoriei.
Proiectul de hotărâre va fi supus aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința ordinară din data de 17 decembrie.

numele datornicilor la impozite și taxe, făcute publice de primăria sibiu. cum poți să ieși de pe listă!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică