Pentru prima dată după mulți ani, Klaus Iohannis și soția sa nu mai petrec sărbătorile de iarnă la Sibiu sau în România. Fostul primar al Sibiului și actualul șef al statului va merge alături de Carmen într-un concediu în Florida. Acolo vor fi și finii acestuia, Marius Vecerdea și soția lui.
Potrivit surselor citate, şeful statului va intra în concediu şi va pleca împreună cu soţia spre Florida, unde cei doi îşi vor petrece Crăciunul. Este posibil ca şeful statului să nu se întoarcă în ţară decât după Revelion.
Klaus Iohannis şi-a petrecut şi o parte a lunii decembrie 2014 în Florida. Astfel, după câştigarea alegerilor prezidenţiale şi după ce şi-a dat demisia de la Primăria Sibiu, dar înainte de depunerea jurământului ca preşedinte al României, Iohannis a petrecut o săptămână în Palm Beach.
Şeful statului şi soţia au fost în vizită la o familie de prieteni români, cărora preşedintele le-a botezat copilul. Este vorba de omul de afaceri sibian Marius Vecerdea, care este finul şi antrenorul de tenis al lui Klaus Iohannis.