Primarul interimar Astrid Fodor, ca reprezentant al Municipiului Sibiu, și un reprezentant al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare au semnat vineri, 18 decembrie, un contract de împrumut în valoare de 67,5 milioane de lei.
“Împreună cu fondurile pe care le avem la dispoziție din bugetul local, acest împrumut ne va asigura finanțarea necesară pentru continuarea investițiilor în modernizarea străzilor. Proiectul va demara în 2016 cu procedurile de achiziție. Ne vom concentra pe străzile de pământ din cartiere, 61 dintre acestea figurând pe lista celor pe care le vom reabilita din împrumutul pe care l-am contractat astăzi.”, a spus după semnarea contractului Astrid Fodor, primarul interimar al municipiului Sibiu.
Contractarea acestui împrumut a primit toate aprobările solicitate prin lege, inclusiv avizul Comisiei de Avizare a Împrumuturilor Locale, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin Hotărârea nr. 4662/6 noiembrie 2015. Municipiul Sibiu garantează acest credit prin venituri proprii.
Contractul de credit are o perioadă de rambursare de 10 ani, din care 3 ani reprezintă perioada de grație. Gradul de îndatorare al Municipiului Sibiu nu va crește semnificativ din cauza acestui nou împrumut în contextul în care în 2017 se va încheia rambursarea primului credit contractat de la BERD în 2005. Conform estimării făcute înaintea contractării, gradul de îndatorare al Municipiului Sibiu nu va depăși aproximativ 12%, vârful îndatorării fiind anul 2019. Precizăm că legislația în vigoare prevede un grad de îndatorare maxim permis pentru autoritățile locale de 30% din veniturile proprii.
Odată cu împrumutul, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a acordat Municipiului Sibiu o finanțare nerambursabilă în valoare de 260.000 EURO pentru realizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, un plan strategic cu măsuri pentru îmbunătățirea mobilității în oraș, prin crearea unui sistem de transport urban durabil.
Iată lista cu cele 61 de străzi de pământ propuse spre modernizare din fondurile acestui împrumut:
Zona Gusterita
1 LUNCII
2 FRASINULUI
3 PINULUI
4 CEDONIA (fdt)
5 GORUNULUI
6 MUNCITORILOR
Zona Lazaret I
7 TURGHENIEV
8 BALANTEI (de la NICOVALEI la LAMINORULUI)
9 LAMINORULUI
10 PLEVNEI
Zona Lazaret II
11 DIACONOVICI DR.
12 LEBEDEI
13 LUCEAFARULUI
14 ARCULUI
15 LIBERTATII
16 SP. MILESCU (fdt)
Zona Lupeni
17 PORUMBEILOR
18 RANDUNELELOR
19 ANUL 1907
20 ARMONIEI
21 TRAIAN
Zona Marmelada
22 MARULUI
23 VISINILOR
24 FRAGILOR
25 NUCULUI
26 PRUNELOR
27 PARULUI
Zona Obor – Viitorului
28 BERZELOR
29 SINCAI GHEORGHE
30 SALCIILOR
31 OLTULUI
32 SMIGHELSCHI OCTAVIAN
33 CALAN
Zona Piata Cluj I
34 BALAN G-RAL
35 NARCISELOR
36 POP RETEGANU ION
37 PALTINIS
38 CARPATILOR
39 MARGARETELOR
Zona Tilișca
40 TALMACEL (de la LITOVOI VODA pana la SACEL)
41 ORLAT (de la CALEA POPLACII pana la TH. AMAN)
42 LUCHIAN STEFAN PICTOR
43 PRESACA
Zona Turnisor I
44 ZAVOI
45 STAVILARULUI
46 AVIATIEI
47 COOPERATORILOR
48 SCURTA
49 IAZU MORII
Zona Turnisor II
50 OVAZULUI
51 SECERATOARELOR
52 TRIFOIULUI
53 GRAULUI
Zona Tiglari
54 ULMULUI
55 FAIANTEI
56 ZUGRAVILOR
57 ZIDARILOR
58 FAGULUI
Zona Gusterita Turnisor
59 ANA IPATESCU
60 MALINULUI
61 NITA OCTAVIAN
Deci suntem in sfarsit de 2015 si strada Fabricii , aici in buricul targului este asfaltata partial ( adica in zona blocurilor noi ) si cealalta jumatate unde sunt case de peste 40 de ani in oras, ramane si la anul pe dinafara 🙁 Cate memorii mai vrei primarie draga ca sa iei la cunostinta faptul asta ???…chiar toti sunteti habarnisti ? sau doar va faceti ? hmm… ce-ar fi sa ne taxati cu impozit de zona rurala asa cum ne tratati de altfel ! RUSINE ….! nici nervi nu mai avem sa va detestam .
Inca un an trece iar cartierul veterani nu beneficiaza de nimic platim impozite asta este cel mai important