În conformismul strâmt al festivismului, începem luna decembrie cu Ziua Naţională. În afara amintirilor legate de momentul de culme ale istoriei noastre – crearea Statului Român modern – şi a tradiţionalelor cântări paşoptiste, nimic proaspăt nu apare ca să învioreze cea mai mare sărbătoare laică la români.
Pe la mijlocul lunii, ne gândim la evenimentele din 1989 şi ne simţim copleşiţi de neputinţa de a găsi vinovaţii pentru diversiunea de atunci, cu atâtea suferinţe şi tragedii. Vine, apoi, Crăciunul, şi ne amintim că, în ’89, ne-am ucis dictatorii atei tocmai de ziua Nașterii Sfinte. Pentru ca, în numele unei dorite dictaturi luminate, câţiva dintre cei crescuţi de ei să le ia locul. Nici dictatura luminată n-am avut, dar nici crima de Crăciun nu ne-a fost de folos. De 26 de ani, sărbătoarea Naşterii Domnului este umbrită de acest coşmar.
La sfârşitul său, decembrie ne provoacă alte frisoane istorice, din cauza controversatei detronări a Regelui Mihai şi a declarării unei republici populare nedorite, atunci, de nimeni din țara asta. Aşadar, de când ne-am recâștigat libertatea, ultima lună a anului calendaristic înseamnă parcurgerea unui itinerar sufletesc şi de conştiinţă, de la Ziua Naţională, la declararea republicii. Iar între începutul și sfârșitul lunii, Naşterea Domnului.
Aşa cum îl trăim de peste două decenii, decembrie pare din ce în ce mai amărât și obosit. Chiar Naşterea Domnului, a bucuriei şi speranţei, rezistă greu noului decembrie. La fel ca în fiecare an, pregătirea de Crăciun este materială, mai puțin spirituală. Cel puţin asta arată spectacolul public.
În aceste condiţii sociale vitrege pentru creştinism, doar familia şi biserica mai ţin aprinse luminile Crăciunului, în sufletele oamenilor. După spusele unui mare învăţat, ar fi inutil ca Isus Cristos să se nască la Bethleem, pentru a 2015-a oară, dacă nu se naşte în sufletele noastre… Să ne consolăm însă că nu există, pe lume, un rău atât de mare, încât să nu-i permită binelui să se nască. Și să ne rugăm împreună cu sfinții, dacă putem: Doamne şi stăpânul vieţii, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu ni-l da nouă, căci vine Naşterea Sfântă, şi nu vrem să pierdem vestea bună ce ne-o aduce.