Anul 2015 poate fi considerat unul tumultos dacă ne luăm după activitatea pe care președintele Klaus Iohannis a avut-o. Fostul primar al Sibiului a avut un an plin de evenimente. Vă prezentăm mai jos ce a făcut acesta în anul care tocmai se încheie.
IANUARIE 2015
— Participarea la slujba oficiată de mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Sibiu.
—Postare pe Facebook, în care afirmă că pe parcursul mandatului său va participa, periodic, la ceremoniile religioase ale cultelor legal recunoscute din țara noastră.
— Numire a lui Sergiu Nistor în funcția de consilier prezidențial.
— A condus ședința Consiliului Superior al Magistraturii, în care a fost prezentat raportul de activitate pe 2014 și a fost aleasă noua conducere a CSM.
—Participare la ceremonia de învestitură a noului șef al Statului Major General al Armatei, general-locotenentul cu trei stele Nicolae-Ionel Ciucă, la sediul MApN.
—Numirea lui Sebastian Huluban consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale.
— Transmiterea unei scrisori de condoleanțe omologului francez, Francois Hollande, în urma atentatului terorist care a avut loc la sediul publicației franceze „Charlie Hebdo” soldat cu 12 morți și 11 răniți.
—Discuții cu premierul Victor Ponta și cu șeful SRI, George Maior despre atentatul de Paris.
— Întâlnire de lucru cu premierul Victor Ponta, temele principale fiind situația execuției bugetare pentru anul 2014 la nivelul MApN, fondurile alocate pentru Apărare în 2015 și perspectivele pentru următorii doi ani.
—Promulgarea a două legi referitoare la piața de capital și la reducerea taxei pe construcții speciale la 1%.
—Semnarea în cartea de condoleanțe deschisă de Ambasada Republicii Franceze în România, în memoria victimelor atentatului din 7 ianuarie de la sediul publicației „Charlie Hebdo”din Paris.
—Participare la Gala studenților români din străinătate 2015, desfășurată la Palatul Parlamentului.
— Eliberarea din funcție a unor judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a pensionării: Elena Cârcei și Magdalena Iordache.
— Participarea la Marșul solidarității de la Paris, organizat după atacurile armate ce au avut loc în Franța.
— Consultări, la Palatul Cotroceni, cu partidele și formațiunile parlamentare, pe tema încheierii unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru MApN. Președintele a anunțat că a obținut consensul necesar privind bugetul Apărării.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a subsecretarului de stat american pentru afaceri europene și eurasiatice, Victoria Nuland, cu care a discutat despre dorința României de a întări Parteneriatul strategic cu SUA.
—Primirea, la Palatul Cotroceni, a ministrului de Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Philip Hammond, context în care a reiterat necesitatea aplicării depline a principiului liberei circulații a persoanelor, potrivit prevederilor din tratatele UE.
—Acordarea Înaltului patronaj Festivalului Internațional George Enescu și Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
15 — Vizită oficială la Bruxelles. A avut convorbiri, printre alții, cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. (15-16)
—Mesaj video postat pe Facebook în care afirmă că cel mai potrivit omagiu pentru poetul Mihai Eminescu în ziua în care se împlinesc 165 de ani de la nașterea sa ar fi să recitim un rând din poezia, proza sau publicistica lui.
— Semnarea în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Ucrainei în România în memoria victimelor atentatelor la adresa populației civile comise la 13 ianuarie de separatiștii din estul Ucrainei și soldate cu 12 morți.
— Refuzarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Sibiu.
— Întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu premierul Victor Ponta, cu care a discutat despre situația economică în contextul crizei francului elvețian și despre situația internațională.
—Numirea lui Laurențiu-Mihai Ștefan în funcția de consilier prezidențial, începând cu 26 ianuarie.
—Promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Codului muncii.
— Președintele Klaus Iohannis a afirmat că la o lună de la preluarea mandatului au fost parcurși primii pași instituționali către proiectul „România lucrului bine făcut”, indicând că a inițiat demersuri în ceea ce privește independența justiției, creșterea bugetului Apărării, consolidarea Parteneriatului cu SUA, admiterea în Schengen și reconfirmarea acțiunilor la nivelul NATO.
— Acordarea primului interviu televizat (Realitatea TV) după instalarea la Cotroceni. A declarat, printre altele, că dorește un guvern PNL și că România are „un potențial enorm”, dar corupția ține țara în loc și reprezintă o amenințare la adresa securității naționale.
— Întrevedere, la Palatul Cotroceni, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pe tema politicii monetare ca urmare a aprecierii francului elvețian.
—Înaintarea în grad și acordarea de grade diferite pentru 21 de reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Administrației și Internelor.
—Decorarea mai multor supraviețuitori ai Holocaustului, cu Ordinul National „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, între care: Elizabeta Asztalos, Gabriela Bone, Viora Braun, Susana Diamantstein, Marta Marmor, Vasile Szekely și Etelca Tusa.
— Participare, în Piața Unirii din Iași, la manifestările organizate de autoritățile locale pentru a marca împlinirea a 156 de ani de la înfăptuirea Unirii Moldovei cu Țara Românească.
— Participare la recepția de aniversare a 25 de ani de la înființarea GDS și a Revistei 22.
— Consultări, la Palatul Cotroceni, cu partidele și formațiunile politice reprezentate în Parlament.
Participarea, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România.
— Prezența la antrenamentul misiunii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” de la Centrul de instruire pentru luptă al Forțelor Terestre din localitatea Cincu. Batalionul participă începând cu luna martie la misiunea „Resolute Support” din Afganistan.
—Participare, la Patriarhia Română, la liturghia cu prilejul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, urmată de o întâlnire cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.
FEBRUARIE
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și a președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, pentru a stabili prioritățile legislative ale următoarei perioade.
—Vizită la Curtea Constituțională a României.
—Primirea, la Palatul Cotroceni, a absolvenților Institutului Național al Magistraturii.
— Întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu membrii Prezidiului Academiei Române.
—Semnarea în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Germaniei în memoria fostului președinte federal Richard von Weizsacker, decedat la 31 ianuarie.
—Mesaj transmis cu ocazia Zilei mondiale a luptei împotriva cancerului.
—Transmiterea, către ministrului Justiției, a cererii de urmărire penală a lui Adriean Videanu, în calitate de fost ministru al Economiei.
— Întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu premierul Victor Ponta pentru a discuta despre viitoarea ședință a CSAT.
—Întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanți ai campaniei „Politica fără bariere” care militează pentru garantarea dreptului la asociere politică și participare la alegeri.
—Convorbire telefonică cu omologul italian, Sergio Mattarella, despre comunitățile din cele două țări.
— Acordarea unui interviu postului francez TV5 Monde.
— Participarea, la Galați, la deschiderea oficială a meciului feminin de tenis de câmp dintre echipele României și Spaniei contând pentru primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup.
— Mesaj în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, în prezența a 481 de parlamentari, a premierului Victor Ponta, Avocatului Poporului, Victor Ciorbea. Este primul mesaj adresat Parlamentului de la preluarea mandatului prezidențial, la 21 decembrie 2014.
—Primirea, la Palatul Cotroceni, a delegației comune a Fondului Monetar Internațional, a Comisiei Europene și a Băncii Mondiale.
— Vizita oficială în Franța, la invitația omologului Francois Hollande.
— Președintele Klaus Iohannis a calificat decapitarea de către teroriști afiliați SI a unor creștini egipteni în Libia drept acte de cruzime și barbarie incalificabile.
—Mesaj transmis cu prilejul Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, în care a afirmat că dezbaterile cu privire la regionalizare și descentralizare trebuie reluate pornind de la un set de principii, nu de la calcule politice sau electorale.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a ministrului de Externe ucrainean, Pavlo Klimkin, aflat în vizită oficială la București.
—Inițierea procesului de consultări interinstituționale pentru elaborarea Strategiei Naționale de Apărare.
— Acordarea Drapelului de luptă mai multor unități de jandarmi din județele Brăila, Călărași, Giurgiu, Neamț, Olt, Vaslui, Vrancea și Suceava..
— Vizitarea Centrului de Cercetare ELI-NP (Infrastructura Luminii Extreme — Fizică Nucleară) din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” de la Măgurele.
—Ceremonie, la Palatul Cotroceni, de depunere a jurământului de învestitură de către Simona-Maya Teodoroiu în funcția de judecător la Curtea Constituțională.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a președintelui Bulgariei Rosen Plevneliev, aflat în vizită oficială în țara noastră.
— Promulgarea legii prin care profitul reinvestit în echipamente tehnologice folosite în scopul desfășurării de activități economice este scutit de impozit.
—Semnarea cererii de reexaminare asupra Legii pentru acceptarea jurisdicției obligatorii a Curții Internaționale de Justiție, pe motiv că nu este respectat principiul ierarhiei actelor normative.
— Vizită oficială în Republica Moldova, unde s-a întâlnit cu omologul său, Nicolae Timofti, cu premierul Chiril Gaburici, președintele Parlamentului, Andrian Candu, și cu liderii ai partidelor. (24-25)
—Participare la Raportului anual de activitate al Direcției Naționale Anticorupție pe anul 2014, la Cercul Militar Național.
— Vizită oficială în Republica Federală Germania. A fost primit de omologul său, Joachim Gauck. A susținut o conferință comună cu cancelarul german, Angela Merkel. S-a întâlnit cu reprezentanții comunității de români din Germania.
— Președintele Klaus Iohannis a apreciat pe pagina sa de socializare că rolul României în contextul tensiunilor de la granița estică a Uniunii Europene este acela de a fi „un reper de stabilitate în zonă și de gândire politică înțeleaptă”. Totodată, șeful statului a precizat că soluțiile de pace și prosperitate pot apărea numai din întâlnirea Estului cu Vestul.
MARTIE
— Prezidarea primei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, la Palatul Cotroceni.
—Întrevedere cu directorul FBI, James Comey, aflat în vizită în țara noastră.
—Primirea premiului special la categoria Politică în cadrul celei de-a treia ediții a Galei Premiilor Foreign Policy România desfășurată la Banca Națională.
— Decorarea Drapelului de Luptă al Statului Major al Forțelor Terestre și a consulului onorific al României în Republica Libaneză, Jean E. Abou Rached.
—Primirea, la Palatul Cotroceni, a viceprim-ministrului, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Natalia Gherman.
—Trimiterea, la Parlament, a Raportului de activitate al CSAT pe anul 2014.
—Întrevedere, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanți ai Comitetului de Est al Economiei Germane, principala temă fiind posibilitatea creșterii investițiilor în România.
— Decorarea Drapelului de Luptă al Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireșoaia” cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.
—Numirea lui Bogdan Chirițoiu în funcția de președinte al Consiliului Concurenței pentru încă un mandat de 5 ani; a lui Otilian Neagoe în funcția de vicepreședinte al Consiliului Concurenței, pentru un mandat de 5 ani.
— Eliberarea din funcția de consilier prezidențial pentru securitate națională a lui Adrian-George Scutaru și numirea lui Ion Oprișor.
—Promulgarea a nouă legi, printre care cea privind declararea zilei de 8 mai Ziua egalității de șanse între femei și bărbați.
— Prezența, în Sala „Transilvania” din Sibiu, la meciul de dublu din cadrul întâlnirii de Cupa Davis în care echipa României (Florin Mergea/Horia Tecău) a învins-o pe cea a Israelului (Bar Tzuf Botzer/Edan Leshem).
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a ministrului de Externe al Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită oficială în România.
—Participare, la Sibiu, la vernisajul expoziției „Minoritatea germană din România — trecut și prezent în Europa unită”.
— Eliberarea din funcție a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, Lora Constantinescu, ca urmare a condamnării definitive.
—Promulgarea legii privind taxele în domeniul protecției proprietății industriale și regimul de utilizare a acestora.
— Participare la ședința de bilanț a Ministerului Apărării Naționale pe anul 2014.
—Promulgarea a patru legi, printre care cea referitoare la clasificarea fermelor și exploatațiilor agricole.
—Participare la lansarea oficială, de către Asociația Student Sport și Asociația ”Vasile Tomoiagă”, a candidaturii României la organizarea Universiadei de vară din anul 2021, la Facultatea de Drept din Capitală.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a comisarului european pentru Politică regională, Corina Crețu, aflată în vizită oficială în România.
—Promulgarea legii privind organizarea și funcționarea Poliției Române.
— Vizita oficială în Polonia. A fost primit de omologul Bronislaw Komorowski, la Palatul Prezidențial. S-a întâlnit cu premierul Poloniei, Ewa Kopacz. (12-13)
— Președintele Klaus Iohannis i-a solicitat premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcția de ministru al Finanțelor a lui Darius Vâlcov.
— Promulgarea legii privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.
— Vizita oficială în Ucraina, unde s-a întâlnit cu omologul Petro Poroșenko și a susținut o conferință de presă comună cu acesta, la Kiev.
— Trimiterea Parlamentului spre reexaminare a Legii pentru conferirea titlului de „Erou al Națiunii Române” lui Avram Iancu, pentru viața închinată și jertfită spre propășirea neamului românesc.
—Participare la concertul „Hope and Homes for Children România”, la Ateneul Român.
— Participare la reuniunea Consiliului European de primăvară de la Bruxelles și la summit-ul Partidului Popular European. (19-20)
— Desemnarea premierului Victor Ponta, ministru interimar al Finanțelor Publice, în urma demisiei lui Darius Vâlcov.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon.
—Participarea la bilanțul Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2014.
—Conferirea Ordinului „Virtutea Maritimă” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, Drapelului de Luptă al Batalionului 307 Infanterie Marină.
—Trimiterea Parlamentului spre reexaminare a Codului silvic, pe motiv că limitează activitatea economică a operatorilor economici sau a grupului de operatori economici.
— Promulgarea legii privind comercializarea produselor și serviciilor de piață și legii privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
—Decorarea secretarului general adjunct în Ministerul de Interne al Republicii Portugheze, Ricardo Carrilho, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor.
— Participare, la Castelul Peleș din Sinaia, la dineul oficial organizat cu ocazia zilei de naștere a principesei Margareta. Iohannis este primul președinte în funcție al României care participă la un eveniment oficial la Castelul Peleș, alături de familia regală.
—Transmiterea unui mesaj cu ocazia zilei Poliției Române, în care îi îndeamnă pe polițiști să fie „un model de curaj, responsabilitate și bună conduită în societate”.
—Trimiterea Parlamentului spre reexaminare a Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic.
—Promulgarea legii care prevede că autovehiculele de transport mărfuri perisabile și de transport persoane cu o vechime mai mare de 12 ani pot să facă inspecția tehnică periodică și la stațiile autorizate, nu numai la Registrul Auto Român.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a unei delegații a Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de Mac Thornberry, președintele Comitetului pentru Servicii Armate din cadrul Camerei Reprezentanților.
— Numirea lui Eugen Teodorovici la Ministerul Finanțelor și a lui Marius Nica la Ministerul Fondurilor Europene. Cei doi miniștri au depus jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni.
—Promulgarea legii privind stabilirea unor măsuri financiare și pentru modificarea unor acte normative, care prevăd acordarea unei subvenții personalului didactic pentru dezvoltare profesională.
— Susținerea unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, cu ocazia împlinirii a 100 de zile de la preluarea mandatului, în care a declarat că cea mai mare nemulțumire a sa rămâne modul în care Parlamentul continuă să trateze cererile justiției și faptul că procedurile de urgentare a ridicării imunității nu au fost onorate.
—Primirea, la Palatul Cotroceni, a Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Philip M. Breedlove, cu care a discutat, printre altele, despre situația „instabilă” din Ucraina, contribuția României în cadrul misiunii Resolute Support din Afganistan, stadiul pregătirii centrului de comandă NATO și a Comandamentului multinațional la nivel de divizie din România.
APRILIE
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a omologului turc, Recep Tayyip Erdogan, aflat în vizită oficială în România.
—Solicitarea reexaminării Legii apelor.
— Transmiterea unui mesaj cu ocazia aniversării a 149 de ani de la înființarea Academiei Române în care afirmă că recunoașterea mondială a acestei instituții face cinste națiunii noastre, arătându-se convins că academicienii vor rămâne un exemplu de stăruință și viziune.
— Promulgarea mai multor proiecte de lege, printre care cel privind administratorii de fonduri de investiții alternative.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a președintelui Comitetului Economic și Social European, Henri Malosse.
— Promulgarea legii care prevede că limita maximă de vârstă până la care soldații și gradații profesioniști pot fi menținuți în activitate se stabilește prin ordin al ministrului Apărării Naționale, dar nu poate depăși 55 de ani.
— Consultări la Palatul Cotroceni cu partidele și formațiunile politice reprezentate în Parlament cu privire la stadiul legislației electorale și la procedurile parlamentare de încuviințare. După consultări a susținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în care a afirmat, printre altele, că există un acord pe legislația privind alegerile locale, alegerile parlamentare și pe votul din diaspora.
—Promulgarea legii privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România; a legii privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente.
— Întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu ministrul de Externe din Luxemburg, Jean Asselborn.
—Primirea, la Palatul Cotroceni, a reprezentanților Consiliului Național al Rectorilor. A luat parte și ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Cîmpeanu.
—Promulgarea legii privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi.
— Participare la summitul extraordinar al UE de la Bruxelles convocat în contextul agravării crizei reprezentate de fluxul de imigranți dinspre Africa de Nord.
—Promulgarea legii privind reforma în domeniul sănătății.
—Eliberarea din funcția de consilier prezidențial a Tatianei Niculescu Bran.
— Transmiterea unui mesaj cu prilejul comemorării a 100 de ani de la tragedia istorică a armenilor.
—Decorarea mai multor generali în retragere, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial.
—Transmiterea unui mesaj cu prilejul Adunării Generale a Asociației Orașelor din România.
— Transmiterea unui mesaj cu ocazia a 10 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană.
— Vizita oficială în Italia. A avut întâlniri cu omologul său italian, Sergio Mattarella, și cu președintele Senatului, Pietro Grasso.(27-28)
— Eliberarea lui Mihai Vlad Budăi din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz.
— Numirea mai multor ambasadori între care: George Maior — în SUA, Emil Hurezeanu — în Germania, Adrian Cioroianu — ambasador, delegat permanent pe lângă UNESCO, Mihnea Motoc — în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Bogdan Mazuru — în Republica Austria, Luminița Odobescu — ambasador, reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană, Ion Jinga — ambasador și reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU.
—Decorarea unor oficiali ai Sfântului Scaun, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la restabilirea relațiilor cu România.
—Întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu liderii confederațiilor sindicale pe teme privind dialogul social.
—Transmiterea unui mesaj cu prilejul celebrării a 25 de ani de existență a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
— Conferirea Ordinului Național Steaua României în grad de Colan Eminenței Sale Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Sfântului Scaun.
MAI
— Eliberarea din funcție a doi magistrați, ca urmare a pensionării: Liliana Lunescu, judecător la Tribunalul Dâmbovița și Cristina Diana Ben Ezra, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, detașată la Consiliul Superior al Magistraturii.
— Întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor și formațiunilor politice parlamentare. A fost semnată inițiativa legislativă parlamentară de modificare și completare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice.
—Promulgarea Legii pentru privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni și a Legii privind instituirea Zilei Naționale a Costumului Tradițional din România.
— Participare la manifestările de marcare a 70 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, de la Gdansk, în Polonia, la invitația președintelui Republicii Polone, Bronislaw Komorowski.
—Transmiterea unui mesaj, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază.
— Transmiterea unui mesaj cu ocazia Zilei egalității de șanse între femei și bărbați.
— Participare la recepția de Ziua Europei, organizată în grădina Palatului Cotroceni. Au participat foștii șefi de stat Ion Iliescu și Emil Constantinescu, mai mulți membri ai Guvernului, printre care Rovana Plumb, Robert Cazanciuc, Nicolae Bănicioiu și Eugen Teodorovici.
—Înmânare, la Palatul Cotroceni, a însemnelor înaltului său patronaj organizatorilor Festivalului Internațional de Muzică de Cameră Sonoro, Festivalului Internațional ”George Enescu”, Festivalului de Film ASTRA și Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a adjunctului secretarului de stat pentru comerț al Statelor Unite ale Americii, Bruce Andrews, în contextul desfășurări la București (11-13) a Summitului Regional dedicat securității cibernetice.
—Decorarea Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene, cu prilejul împlinirii a 20 ani de la înființare.
— Eliberarea din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda a lui Grigore Dănuț Dragoste, ca urmare a condamnării definitive la șapte ani de închisoare pentru evaziune fiscală.
— Vizitarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino”.
—Promulgarea legii pentru declararea zilei de 10 mai ca zi de sărbătoare națională.
— Vizită în Italia, la EXPO Milano 2015, unde România a participat cu un pavilion național. A fost primit, la Vatican, de Papa Francisc. (14-15)
— Conferință de presă la Palatul Cotroceni, în care a declarat că definitivat ordinea de zi a ședinței CSAT în urma unei discuții cu premierul Victor Ponta, precizând că aceasta conține o analiză a situației defrișărilor ilegale.
—Promulgarea pachetului de legi privind finanțarea activității partidelor și campaniilor electorale, legea partidelor politice și cea pentru alegerea autorităților administrației publice locale.
—Transmitere, președintelui Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a unei sesizări de neconstituționalitate asupra legii serviciilor comunitare de utilități publice.
— Transmiterea unui mesaj cu o ocazia aniversării a 80 de ani de la înființarea Academiei de Științe Medicale.
20 — Întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanți ai mediului de afaceri pentru a evalua prioritățile în acest domeniu.
—Numirea lui Sevil Shhaideh în funcția de ministru al Dezvoltării.
— Participare la Summitul Parteneriatului Estic desfășurat la Riga în perioada 21-22 mai.
—Eliberarea din funcție a doi magistrați, ca urmare a pensionării: Elena Petraru — judecător la Tribunalul Bacău și Stelian Ghiță — procuror în cadrul Serviciului teritorial Ploiești din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
—Decorarea Drapelului de Luptă al Batalionului 20 Infanterie „Dolj”.
—Participare la ceremonia de comemorare a Zilei Eroilor de la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol.
— Participare la evenimentul „Decalogul — fundament al justiției”, organizat de Federația Comunităților Evreiești din România, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Templului Coral.
— Lansarea volumului „Primul pas”, apărut la editura Curtea Veche Publishing, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest de la Romexpo.
— Întrevedere, la Palatul Cotroceni, cu președintele Parlamentului Regatului Suediei, Urban Ahlin, aflat în vizită la București.
—Participare la ceremonia de deschidere a Programului Internațional „Securitate în regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil” desfășurată la Palatul Cotroceni.
—Decorarea Uniunii Teatrale din România, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de existență; lordului John Quentin Davies of Stamford „în semn de apreciere pentru contribuția personală la susținerea și promovarea relațiilor economice și politice dintre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și România, pentru promovarea, pe plan local, a imaginii reale a țării noastre”.
— Participare la evenimentul organizat de Consiliul Investitorilor Străini privind lansarea „Cărții Albe 2015: Reconstruirea încrederii”.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a lui Maja Gojkovic, președintele Adunării Parlamentare a Republicii Serbia, cu care a discutat despre problematica minorităților naționale și dezvoltarea relațiilor bilaterale, în special în plan economic și regional.
— Discuții, la Palatul Cotroceni, cu prim-ministrul Victor Ponta și guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, despre procesul aderării țării la zona euro.
—Promulgarea legii privind stimularea investitorilor individuali „business angels” prin scutire de impozit asupra veniturilor din dividendele de la firma în care a făcut investiția, timp de 5 ani.
— Transmiterea unui mesaj cu prilejul celui de-al 36-lea Congres al Cultului Creștin Baptist.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a prințului Charles.
—Transmiterea unui mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni în care a afirmat că adoptarea unei legi care să ofere posibilitatea exprimării dreptului la vot de către toți cetățenii din afara granițelor este o prioritate.
IUNIE
— Promulgarea legii privind dublarea alocației pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a președintelui Parlamentului Irlandei, Sean Barrett, aflat în vizită în România.
—Decorarea unor personalități din Regatul Belgiei, cu prilejul aniversării a 135 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Regatul Belgiei.
—Decorarea Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, cu prilejul aniversării a 95 de ani de la înființare.
— Promulgarea legii privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, care prevede interzicerea transportului public de persoane contra cost cu un autoturism fără a deține pentru acesta autorizație taxi valabilă.
— Întrevedere cu ministrul federal al Apărării din Germania, Ursula von der Leyen, aflat în vizită în România la invitația omologului român, Mircea Dușa.
—Transmiterea unui mesaj cu ocazia marcării a 40 de ani de la adoptarea Actului Final de la Helsinki în care a arătat că România sprijină ferm OSCE în eforturile de consolidare a păcii, democrației și stabilității în Europa și că rezolvarea conflictului din Republica Moldova rămâne o prioritate majoră pentru țara noastră.
—Primirea, la Palatul Cotroceni, a fondatorului și președintelui Institutului Francez de Relații Internaționale, Thierry de Montbrial.
—Participare la inaugurarea sediului Centrului Național Cyberint.
—Decorare a cardinalului Lucian Mureșan, arhiepiscop major al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia și întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Ofițer, cu prilejul aniversării a 25 de ani de episcopat.
—Decorarea mai multor reprezentanți ai Bibliotecii Militare Naționale, între care și directorul acesteia, colonelul în rezervă dr. ing. Constantin-Alexandru Mihalcea.
— Primire, la Palatul Cotroceni, a prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, și a directorului executiv al Fondului Monetar Internațional, Menno Snel.
—Promulgarea legilor: pentru modificarea și completarea Codului silvic; pentru acceptarea jurisdicției obligatorii a Curții Internaționale de Justiție; privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune.
— Vizită la Blaj, unde a participat la evenimentul „Bosch Innovation Day” organizat de grupul german Bosch; s-a întâlnit cu arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Lucian Mureșan, căruia i-a înmânat Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer, cu prilejul împlinirii unui sfert de secol de episcopat.
—Transmiterea unui mesaj de felicitare cu ocazia aniversării a 25 de ani de existență a Uniunii Polonezilor din România.
— Întrevedere, la Palatul Cotroceni, cu Tsetska Tsacheva, președintele Adunării Naționale a Republicii Bulgaria, aflată în vizită oficială în România, în perioada 7-9 iunie.
—Consultări, la Palatul Cotroceni, cu partidele parlamentare pe marginea Strategiei Naționale de Apărare.
— Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării la Palatul Cotroceni, pe tema Strategiei Naționale de Apărare a Țării și a defrișărilor ilegale.
—Promulgarea legii privind înființarea, organizarea și funcționarea Academiei de Științe Juridice din România și legii privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Militare.
— Participare la Summitul Uniunea Europeană — Comunitatea Statelor Latino — Americane și Caraibiene (UE-CELAC), de la Bruxelles. (10-11)
— Întâlnire, la Bruxelles, în marja summitului UE-CELAC (10-11) cu premierul britanic David Cameron.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a președintelui Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Dean Spielmann.
—Trimiterea la Parlament, a Strategiei Naționale de Apărare a Țării.
—Acreditarea a zece ambasadori ai României, printre care Adrian Cioroianu, Emil Hurezeanu, Ion Jinga și Bogdan Mazuru.
— Vizită oficială în Croația.(15-16)
—Promulgarea legii privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară; legii privind vânătoarea și protecției fondului cinegetic.
— Primire, la Palatul Cotroceni, a omologului său din Portugalia, Anibal Cavaco Silva, aflat într-o vizită de stat în România. Cu această ocazie, Iohannis l-a și decorat pe președintele Portugaliei cu Ordinul Național „Steaua României” — în grad de Colan.
— Promulgarea Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice; a Legii privind reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare în grupa I de muncă; a actului normativ ce prevede că înscrierea la orele de religie se va face pe bază de cerere.
—Transmiterea unui mesaj cu ocazia începerii Ramadanului și a anunțat că va participa la tradiționala Cină de Iftar.
— Promulgarea Legii privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii.
—Participare la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ediția a XXII-a, desfășurat în perioada 12-21 iunie.
—Eliberarea din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a lui Tomiță Ionuț Neagu ca urmare a condamnării definitive a acestuia.
— Prezentare, în plenul reunit al Parlamentului, a Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019, intitulată „O Românie puternică în Europa și în lume”.
—Desemnarea vicepremierului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de prim-ministru de către Victor Ponta, operat la genunchi într-o clinică din Turcia.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a șefului Serviciului Secret de Informații al Marii Britanii, Alex Younger.
—Întrevedere, la Palatul Cotroceni, cu președintele Parlamentului Regatului Norvegiei, Olemic Thommessen, aflat în vizită oficială în România (21-23)
— Nominalizare în funcția de director al SIE a lui Mihai-Răzvan Ungureanu.
— Participare la reuniunea Consiliului European de vară de la Bruxelles. (25-26)
— Transmiterea unui mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Național, în care a afirmat că tricolorul este simbolul absolut al românilor de pretutindeni, punctând că are datoria să solicite cetățenilor să-l prețuiască și să-l cinstească.
—Mesaj de solidaritate cu victimele atentatelor din Tunisia, postat pe Facebook.
— Primire, la Palatul Cotroceni, a fondatorului companiei americane de analiză geostrategică Stratfor, George Friedman, pe agenda întâlnirii celor doi oficiali figurând Parteneriatul Strategic România — SUA, investițiile americane în România și situația din Ucraina.
—Numirea Ligiei Deca în funcția de consilier de stat la Departamentul Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale.
—Acreditarea lui George Maior în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii.
— Decorarea Uniunii Scriitorilor, Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, Uniunii Artiștilor Plastici, Uniunii Cineaștilor și a Arhitecților cu prilejul aniversării a 20 de ani de la constituirea acestora.
—Conferirea Ordinul „Bărbăție și Credință” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, colonelului Francisco Esteban Perez, comandantul Comandamentului Permanent al EUROGENDFOR, Vicenza, Republica Italiană, și colonelului Petre Nicolai Marian, adjunct al Comandamentului, pentru contribuția deosebită în susținerea și promovarea intereselor acesteia în teatrele de operații în care este implicată.
—Promulgarea Legii privind piața spațiilor publicitare TV.
IULIE
— Participare la ceremonia dedicată aniversării a 155 de ani de la înființarea primei unități de gardă din Armata Română modernă; conferirea Ordinului „Virtutea Militară” în grad de Ofițer, cu însemn pentru militari, Drapelului de Luptă al Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
—Promulgarea Legii privind Codul fiscal, care prevede reducerea cotei TVA la 9% pentru alimente, de la 1 iunie.
—Decorarea Teatrului Masca din București cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D — „Arta spectacolului”, cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de la înființare.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat în vizită oficială la București.
— Eliberarea din funcția de procuror militar șef al Secției de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a general-locotenentului magistrat Ion Alexandru.
—Supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului între România și Statele Unite ale Americii pentru îmbunătățirea conformării fiscale internaționale și pentru implementarea FATCA, semnat la București, la 28 mai 2015, de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, și însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, Dean Thompson.
— Transmiterea unui mesaj cu ocazia „Zilei Justiției”, în care a afirmat că prevenirea, identificarea infracțiunilor de corupție și pedepsirea celor vinovați reprezintă obiective ale oricărei justiții și, cu atât mai mult, ale celei din România.
— Decorarea ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în România, Iurie Reniță, cu Ordinul Național „Serviciul Credincios”.
—Promulgarea legilor privind: sistemul unitar de pensii publice; protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
— Participare la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava omologului din Republica Moldova, Nicolae Timofti.
— Participare la ceremonia de învestitură a lui Mihai-Răzvan Ungureanu în funcția de director al Serviciului de Informații Externe.
—Decorarea în cadrul unor ceremonii la Palatul Cotroceni, a ambasadorilor Republicii Moldova, Iurie Reniță, și Poloniei, Marek Szczygiel, cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce.
—Eliberarea din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz a Danielei Olteanu, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură.
—Participare la Cina de Iftar.
— Numirea judecătorului Ionel Barbă în funcția de președinte al Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție începând cu data de 10 iulie pentru o perioadă de trei ani.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a ministrului Afacerilor Externe al Republicii Italiene, Paolo Gentiloni, aflat în vizită oficială la București.
—Semnarea decretului privind încetarea interimatului lui Gabriel Oprea în fruntea Guvernului și reluarea exercitării atribuțiilor de premier de către Victor Ponta.
—Interviu pentru agenția media The European Times, în care a declarat că România a reușit în ultimii ani să ajungă la stabilitatea macroeconomică necesară pentru a crește interesul investitorilor străini, dar mai are de rezolvat câteva deficiențe economice și instituționale, cum ar fi dificultățile în plata taxelor, evaziunea fiscală și corupția, aceasta putând submina dezvoltarea economică.
—Promulgarea modificărilor la Legea apelor nr. 107/1996.
— Vizită oficială în Spania; întâlniri cu regele Felipe al VI-lea, premierul Mariano Rajoy, președintele Senatului, Pio Garcia-Escudero, și cu comunitatea de români din această țară. (12-14)
14 — Mesaj de Ziua Națională a Franței în care a afirmat că Franța și România sunt profund legate prin istorie, limbă și cultură, prin numeroase experiențe comune.
— Vizită oficială în Republica Serbia, unde s-a întâlnit cu omologul său sârb, Tomislav Nikolic, cu premierul Aleksandar Vucic și cu comunitatea de români din această țară.
—Numirea lui Iulian Matache la conducerea Ministerului Transporturilor, propus la 15 iulie de către premierul Victor Ponta.
— Mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române și a Zilei Forțelor Aeriene.
— Promulgarea Legii privind Codul de procedură fiscală; promulgarea mai multor acte normative, printre care Legea privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.
— Promulgarea legii privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României și a Legii privind statutul funcționarului public parlamentar.
— Promulgarea unor acte normative, printre care și legea privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.
— Promulgarea legii privind pensiile militare de stat.
— Vizita la Salzburg, în Austria. (25-26)
— Mesajul transmis cu ocazia Conferinței Științifice Anuale a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate — ERMAS 2015, de la Cluj-Napoca, eveniment la care șeful statului a fost reprezentat de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.
30.—Participare la festivitatea de absolvire a studiilor universitare de licență de către promoția „SRI — 25 de ani” la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”.
—Decorarea ambasadorului Statului Israel în România, Dan Ben-Eliezer, cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni.
AUGUST
— Decorarea unor cadre militare și personal civil din Ministerul Apărării Naționale, cu ocazia Zilei Marinei.
— Acreditarea lui Mihnea Motoc și Viorel Moșanu în calitatea de ambasadori extraordinari și plenipotențiari ai României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv Republica Belarus.
— Întâlnire cu prim-ministrul Victor Ponta, cu care a discutat despre prioritățile legislative din toamnă, inclusiv despre Codul fiscal.
— Decorare post-mortem cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, a subinspectorului de poliție Gheorghe Ionescu ce a murit la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, unde se afla internat, în comă indusă, după ce în noaptea de 1 spre 2 august a fost accidentat în timpul desfășurării unei misiuni.
— Mesaj cu prilejul Zilei comemorării victimelor fascismului și comunismului.
— Acordarea Drapelului de luptă pentru inspectoratele de urgență „Horea” și „Oltenia” al județului Mureș și „Oltenia” al județului Dolj.
— Participare la o conferință de prezentare a elementelor conceptuale pentru fundamentarea noii Strategii Naționale de Apărare a Țării, organizată de Academia de Științe ale Securității Naționale.
—Mesaj cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova.
— Participare la deschiderea Festivalului Internațional „George Enescu”, ediția a XXII-a.
— Mesaj cu prilejul Zilei Limbii Române,.
—Numirea Sandrei Pralong în funcția de consilier de stat la Departamentul pentru relația cu românii din afara granițelor al Administrației Prezidențiale.
SEPTEMBRIE
— Participare la deschiderea lucrărilor Conferinței Internaționale de Micro-Nano-Fotonică ROMOPTO de la Academia Română.
— Întrevedere cu reprezentanții ExxonMobil și OMV Petrom, în contextul asocierii celor două companii pentru explorarea și exploatarea resurselor de țiței și gaze naturale din Marea Neagră.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a ambasadorilor români acreditați în străinătate.
—Eliberarea din funcție a judecătorului de la Tribunalul București Ion Stanciu, ca urmare a demisiei.
— Scrisoare adresată președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, prin care anunță că dorește să adreseze Parlamentului un mesaj în ședința reunită a celor două Camere din 16 septembrie.
—Decorarea, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, a prof. univ. dr. Ștefan Walter Hell, laureat al premiului Nobel pentru Chimie, cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Mare Cruce.
— Participare la evenimentul „Renault Day” organizat pe platforma Dacia de la Mioveni.
— Conferință de presă, la Palatul Cotroceni, pe tema cotelor voluntare de imigranți.
—Promulgarea Codului Fiscal.
— Semnarea decretelor privind înființarea Consulatului General al României la Bari — Republica Italiană, a Consulatului General al României la Stuttgart — Republica Federală Germania și a Consulatului General al României la Manchester — Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a unei delegații a landului federal german Baden-Wurttemberg, condusă de ministrul pentru Bundesrat, Afaceri Europene și Afaceri Internaționale al landului, Peter Friedrich.
—Conferirea titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 — Luptător cu Rol Determinant” unui număr de 505 persoane, printre care actorul Alexandru Arșinel, Gelu Voican Voiculescu și fostul parlamentar Grigore Zanc.
— Primire, la Palatul Cotroceni, a noilor ambasadori ai Estoniei, Irlandei, Regatului Țărilor de Jos, Poloniei, Finlandei și Israelului în țara noastră, cu prilejul prezentării scrisorilor de acreditare.
— Conferință de presă, la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia a susținut că oferta României cu privire la cota de imigranți este foarte generoasă și că țara noastră nu este „nici xenofobă, nici autistă, nici separatistă”. De asemenea, a afirmat că spațiul Schengen este nefuncțional în momentul de față.
—Participare la festivitatea de deschidere a noului an școlar, la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște.
— Participare la conferința „SMART DIASPORA 2020+: Cum valorificăm potențialul strategic al diasporei românești” desfășurată la Palatul Cotroceni.
— Mesaj în plenul reunit al Parlamentului, al treilea de la preluarea mandatului, în care, printre altele, a criticat faptul că legile se schimbă foarte des în România.
— Primire, la Palatul Cotroceni, a unei delegații a Băncii Mondiale condusă de directorul executiv Frank Heemskerk.
—Supunerea spre ratificare Parlamentului a unei decizii a Consiliului Uniunii Europene și a unui acord între România și Albania în domeniul securității sociale.
—Prezidarea ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, la Palatul Cotroceni. Au fost aprobate mai multe documente pentru implementarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării, printre care planul de implementare a acestui document, Carta Albă a Apărării și Strategia de ordine publică.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a noilor ambasadori ai Belgiei și Sloveniei în România, Thomas Baekelandt, respectiv Michael Zupancic.
— Participare la reuniunea Consiliului European extraordinar informal de la Bruxelles.
— Vizita oficială în Statele Unite ale Americii. A participat la deschiderea celei de a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU privind adoptarea Agendei de dezvoltare post-2015; a asistat la discursul susținut de Papa Francisc în cadrul acestei reuniuni; a avut două intervenții naționale, una în cadrul Reuniunii mondiale a liderilor privind realizarea egalității de gen și capacitatea femeilor și alta la Adunarea Generală a ONU; s-a întâlnit cu vicepreședintele SUA, Joe Biden și cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Șeful statului a fost însoțit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, de consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Andrei Muraru, Lazăr Comănescu, și de reprezentantul permanent al României la ONU, Ion Jinga. (24-30)
OCTOMBRIE
— Participare la deschiderea anului universitar la Universitatea din București.
—Participare la seminarul „Resursele umane în sănătate — dialog asupra politicilor de sănătate”, organizat la Palatul Cotroceni.
—Participare la manifestări de Ziua Unității Germane, organizate la Teatrul Național din București.
—Promulgarea mai multor legi: privind modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004; privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați; privind instituirea datei de 14 noiembrie — Ziua Dobrogei.
— Promulgarea legii privind gestionarea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile și a cofinanțării publice naționale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană.
— Promulgarea legii privind ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii, pentru îmbunătățirea conformării fiscale internaționale și pentru implementarea FATCA, semnat la București, la 28 mai 2015.
—Participare la slujba de sfințire a noii catapetesme a Bisericii Palatului Cotroceni, oficiată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a președintelui Parlamentului din Israel (Knesset), Yuli-Yoel Edelstein, aflat în vizită în țara noastră (7-8).
—Participare la ceremonia prilejuită de Ziua națională de comemorare a Holocaustului, organizată de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Federația Comunităților Evreiești din România.
— Promulgarea legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice.
—Supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, în valoare de maximum 150 de milioane de euro, semnat la 7 octombrie la Chișinău.
—Mesaj cu prilejul Forumului Europa-Asia s-a desfășurat la București (9-10).
— Președintele României, Klaus Iohannis, a condamnat atacurile teroriste de la Ankara, într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. Două explozii puternice au avut loc lângă gara centrală din capitala turcă, Ankara, cauzând moartea a cel puțin 90 de persoane și rănirea altor peste 200.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a ambasadorului Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm.
— Primirea premierului Republicii Moldova, Valeriu Streleț, aflat în vizită la București cu ocazia ratificării Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, semnat la Chișinău, la 7 octombrie 2015.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a președintelui Adunării Naționale a Republicii Libaneze, Nabih Berri, aflat în vizită în țara noastră (13-14).
— Participare la Consiliul European de toamnă de la Bruxelles privind criza refugiaților. A avut o întrevedere cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, discuțiile vizând ordinea de zi a Consiliului European, tematica refugiaților, reformele din UE și propunerile pe care le va face Marea Britanie. (15-16)
— Promulgarea Legii de majorare a rentelor veteranilor de război cu 75% începând cu 1 iulie.
—Decorarea Drapelului de luptă al Școlii militare de maiștri militari și subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Ofițer, cu însemn pentru militari, cu prilejul aniversării a 95 de ani de la înființare.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a delegației Fondului Monetar Internațional, condusă de Andrea Schaechter, șeful misiunii FMI pentru România.
—Promulgarea Legii referitoare la plata contribuției României pentru construirea sediului permanent al Curții Penale Internaționale în valoare de 556.760 de euro.
—Decorarea Drapelului de Luptă al Regimentului 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell” cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.
— Promulgarea Legii privind prevenirea și combaterea dopajului în sport.
— Promulgarea Legii privind redresarea și rezoluția asiguratorilor.
—Președintele Klaus Iohannis a solicitat reexaminarea legii privind Statutul deputaților și senatorilor, în sensul că parlamentarii nu vor mai beneficia de mașini pentru transportul în circumscripție, ci de o sumă forfetară pentru acoperirea acestor cheltuieli, șeful statului motivând că poate conduce la cheltuieli bugetare excesive.
— Participare la festivitățile organizate la Arad, de Ziua Armatei României.
— Întrevedere, la Palatul Cotroceni, cu premierul Victor Ponta, discuțiile vizând gestionarea fluxurilor de imigranți, poziția României în acest caz și execuția bugetară.
—Semnarea cererii de punere sub urmărire penală a lui Petre Roman (prim-ministru în perioada 26 dec. 1989 — 26 sept. 1991), Gelu-Voican Voiculescu (viceprim-ministru în perioada 28 dec. 1989 — 28 iun. 1990) și Victor Atanase Stănculescu (ministru al Apărării Naționale în perioada 16 febr. 1990 — 30 apr. 1991) în legătură cu evenimentele din timpul mineriadei din 1990.
— Participare la deschiderea oficială a Târgului internațional Indagra de la Centrul expozițional ROMEXPO (28 oct.—1 nov.).
—Promulgarea Legii privind declararea zilei de 28 noiembrie — Ziua Bucovinei.
—Mesaj transmis cu ocazia evenimentului „2015 Analyst and Investor Days”, în care a susținut că România trebuie să mențină un cadru de colaborare cu Fondul Monetar Internațional și a subliniat că atragerea de investiții străine este o prioritate pentru România.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a delegației Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul german (Bundestag), condusă de președintele forului, Gunther Krichbaum, cu care a discutat despre fluxurile de migranți.
—Decorarea medicului Massimo Liberatori de la Spitalul Universitar ”Agostino Gemelli” din Roma, cu Ordinul Național ”Serviciul Credincios” în grad de Ofițer pentru contribuția sa la dezvoltarea relațiilor de colaborare și prietenie dintre Italia și România, pentru sprijinul acordat persoanelor suferinde din țara noastră, în special copiilor cu afecțiuni grave.
—A luat notă de demiterea Guvernului Republicii Moldova și a evidențiat că este necesară formarea grabnică a unui guvern stabil, deoarece parcursul european al acestei țări trebuie să continue.
— Transmiterea unui mesaj cu ocazia aniversării a 155 de ani de la înființarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
— Președintele Klaus Iohannis a depus flori și a aprins o candelă la locul incendiului din Clubul Colectiv produs în cursul serii de 30 octombrie, și a vizitat victimele incendiului internate la Spitalul Floreasca.
NOIEMBRIE
— Președintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler lui Claudiu Petre și lui Adrian Rugină, care au murit în incendiul din 30 octombrie, din Clubul Colectiv, „în semn de apreciere pentru curajul, altruismul și dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul ‘Colectiv’ din București, încercând salvarea mai multor vieți cu prețul sacrificiului suprem”.
—Promulgarea legii privind exercitarea profesiei de dietetician și înființarea Colegiului Dieteticienilor din România.
—Convorbiri cu președintele polonez Andrzej Duda aflat în vizită în România (2-3).
— Primirea secretarului general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, aflat la București pentru a participa la reuniunea statelor din Europa centrală și de est din 4 noiembrie.
—Primirea președintelui Consiliului Statelor (Senatul) din Confederația Elvețiană, Claude Heche, și președintelui Poloniei, Andrzej Duda, aflați în vizită oficială în România.
—Promulgarea Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe.
— Convocarea partidelor și formațiunile parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, pentru 5 și 6 noiembrie, în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru, după depunerea mandatului premierului Victor Ponta.
—Prezidarea reuniunii la nivel înalt a statelor din Europa Centrală și de Est, la care a participat, printre alții, secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, la Palatul Cotroceni, alături de președintele Poloniei, Andrzej Duda.
— Desemnarea ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, în funcția de premierului interimar. Cei doi oficiali au avut și o întâlnire cu în cadrul căreia au discutat despre bugetul pe anul următor și situația persoanelor rănite în incendiul de la Clubul Colectiv.
—Consultări, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru găsirea unei soluții de ieșire din criza politică generată prin depunerea mandatului de către prim-ministrul Victor Ponta.
—A transmis protestatarilor ieșiți pentru a treia zi consecutiv, în Piața Universității, că va ține cont de solicitările lor pentru desemnarea unui nou premier și a anunțat consultări și cu societatea civilă pe marginea acestui subiect. A invitat coalițiile de organizații non-guvernamentale cu largă recunoaștere publică să desemneze câte un reprezentant care să participe la consultări în 6 noiembrie.
—Conferirea, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, a Ordinului „Meritul Cultural” în grad de Ofițer Colegiului juridic franco-român, la 20 de ani de la înființare.
—Vizitarea răniților în urma incendiului din clubul Colectiv, internați la Spitalul Militar.
— Deplasare în Piața Universității din Capitală, unde timp de 20 de minute a vorbit cu protestatarii care manifestau în cea de-a șasea zi consecutiv, după tragedia de la Clubul ”Colectiv”.
—Transmiterea unui mesaj cu prilejul Centenarului Catedralei Arhiepiscopiei Armene din București.
— Cea de-a doua rundă de consultări cu partidele și formațiunile parlamentare (PSD, PNL) privind desemnarea unui nou premier, la Palatul Cotroceni.
—A luat act de demisia lui Gabriel Oprea (datată 6 noiembrie) și l-a desemnat vicepremier și ministru de Interne interimar pe Sorin Câmpeanu.
— Desemnarea fostului comisar european pentru agricultură, Dacian Cioloș, în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei noului Guvern. Șeful statului a subliniat că soluția pentru această perioadă este un guvern tehnocrat.
—Promulgarea Legii referitoare la declararea zilei de 4 februarie drept Ziua luptei împotriva cancerului.
— Participare la summitul UE-Africa și Consiliul European extraordinar din Malta pe tema migrației. (11-12)
—Mesaj de Ziua Veteranilor.
—Promulgarea Legii pentru instituirea Zilei Limbii Maghiare marcată la 13 noiembrie.
—Decorarea mai multor angajați ai SMURD — Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare și ai UPU-SMURD.
— Mesaj de condoleanțe transmis președintelui Republicii Franceze, Francois Hollande, în urma atacurilor teroriste de la la Paris din 13 noiembrie.
— Semnarea în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Franței în memoria victimelor atentatelor de la Paris.
— Postarea unui mesaj pe o rețea de socializare, la împlinirea unui an de la alegerile prezidențiale. „În urmă cu un an am pornit împreună pe drumul unui nou mod de a face politică în România — cu seriozitate și respect pentru principii și mai puțin scandal între politicieni. A fost un an cu multe provocări și încercări, dar am făcut primii pași. Vă mulțumesc că îmi sunteți parteneri pentru a construi România puternică pe care ne-o dorim cu toții!”, a arătat în mesaj.
— Ceremonia de depunere de către membrii Cabinetului Cioloș a jurământului de învestitură.
—Rechemarea lui Mihnea Motoc din funcția de ambasador al României în Marea Britanie și Irlanda de Nord și eliberarea din funcția de consilier prezidențial a lui Lazăr Comănescu. Lazăr Comănescu a fost validat de Parlament ca ministru al Afacerilor Externe în Cabinetul Cioloș, iar Mihnea Motoc — ministru al Apărării Naționale.
—Promulgarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul meteorologiei; a legii prin care se interzic organizarea și desfășurarea de manifestări în spațiile în care se desfășoară activități care presupun aglomerări de persoane, precum sălile de spectacol sau de expoziții, și în care se realizează lucrări de intervenție pentru creșterea nivelului de siguranță la acțiuni seismice.
— Vizită oficială în Slovacia. (18-19)
—Promulgarea Legii de modificare a regimului mormintelor și operelor comemorative de război, care prevede, printre altele, sancționarea cu amendă a stingerii sau reaprinderii flăcării candelei de la Mormântul Ostașului Necunoscut fără aprobarea Guvernului României.
—Trimiterea Parlamentului spre reexaminare a Legii privind reglementarea marketingului înlocuitorilor laptelui matern, pe motiv că, în forma transmisă spre promulgare, actul normativ contravine normelor europene în vigoare, direct aplicabile.
— Promulgarea Legii privind votul prin corespondență.
— Participare, la Palatul Cotroceni, alături de 120 de copii, la aniversarea a 25 de ani de la semnarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului.
—Promulgarea Legii referitoare la extinderea categoriilor de servicii consulare prestate gratuit.
— Prima întâlnire de lucru cu premierul Dacian Cioloș, la Palatul Cotroceni, după învestirea noului Cabinet, în care au convenit ca proiectul de buget pentru anul 2016 să aibă la bază o viziune pe termen lung pentru dezvoltarea României.
— Promulgarea Legii prin care salariile angajaților în sistemul sanitar se majorează cu 25%, iar ale celorlalți bugetari cu 10%.
— Sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea legii privind finanțele publice locale, pe motiv că aduce atingere autonomiei administrației publice locale.
—Promulgarea Legii privind realizarea aeroportului internațional Brașov-Ghimbav.
— Întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale UE acreditați în România, discuțiile vizând migrația și atacurile teroriste de la Paris.
—Întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu o delegație OMV, condusă de directorul general al companiei, Rainer Seelem, cu care a discutat despre viitorul sistem de taxare în domeniul energiei și resurselor naturale și exploatările din Marea Neagră.
—Participare la dezbaterea „Educație pentru sănătate”, unde a declarat că susține prevenția ca prioritate zero a politicilor de sănătate, fiind de părere că educația în acest sens, încă de la cele mai fragede vârste, este calea către o societate mai prosperă.
—Promulgarea Legii privind emisiunile de obligațiuni ipotecare, ce creează un nou cadru legal în domeniu, aliniat celor mai bune practici la nivel european.
— Primirea, la Palatul Cotroceni, a șefului Gărzii Naționale a Statelor Unite ale Americii, generalul Frank Grass, aflat în vizită în România.
—Promulgarea Legii prin care data de 19 februarie este declarată Ziua Brâncuși ca sărbătoare națională.
— Participare la Bruxelles la Summitul Uniunea Europeană — Turcia. În intervenția sa la summit șeful statului și-a exprimat aprecierea pentru relansarea relațiilor cu Turcia, pe baza unui angajament reînnoit pentru obținerea de rezultate concrete.
— Participare la Paris la cea de-a XXI-a Conferință a Părților (COP 21) la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice.
—Omagiu adus victimelor atacurilor sângeroase din 13 noiembrie, șeful statului depunând o jerbă la restaurantul „La Belle Équipe” din Paris.
DECEMBRIE
— Participare la parada militară din București cu ocazia Zilei Naționale a României. Videoconferință cu militari români aflați în teatrele de operații. Participare la ceremoniile de înaintare în grad a unor ofițeri și de decorare a unor membri ai Academiei Române, a postului Radio France Internationale România, precum și a reprezentanților Agenției Spațiale Române.
— Promulgarea Legii privind ratificarea celui de-al patrulea Protocol adițional la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.
— Participare la evenimentul cu tema „Pacientul — centrul sistemului de sănătate”, organizat la Palatul Cotroceni.
—Promulgarea Legii privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare și a Legii privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții.
—Respingerea cererilor de grațiere formulate de Monica Iacob-Ridzi și de Gheorghe Mencinicopschi, potrivit Administrației Prezidențiale.
— Întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu directorul Departamentului european al Fondului Monetar Internațional, Poul Mathias Thomsen.
—Delegarea premierului Dacian Cioloș de participare la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles în perioada 17-18 decembrie 2015.
—Participare, alături de 23 de copii, la o oră de programare în cadrul campaniei Hour of Code 2015, eveniment organizat de Asociația ADFABER.
—Promulgarea actului normativ pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, contestat la CCR de către șeful statului.
—Promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 26/2015 pentru completarea art. 12 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 și a Legii privind aprobarea OUG nr. 38/2015 pentru modificarea și completarea OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență.
— Decorarea membrilor formației Cargo cu distincția Ordinul Cultural „Pentru Merit” în grad de Cavaler „cu prilejul aniversării a 30 de ani de existență a formației, pentru contribuția deosebită la promovarea muzicii rock în România și îmbogățirea patrimoniului acestui gen muzical, pentru remarcabile interpretări muzicale”.
—Vizitarea „The Ark — Bursa Mărfurilor Creative” și a Institutului Astronomic al Academiei Române.
— Transmiterea unui mesaj cu ocazia Zilei Constituției.
—Eliberarea din funcție a judecătoarei Irina-Elena Leonte de la Judecătoria sectorului 1 București, exclusă de CSM din magistratură pentru mari întârzieri în soluționarea a sute de dosare.
—Trimiterea Parlamentului spre reexaminare a Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat și pentru completarea art. 44 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative pe motiv că ar putea conduce la abuzuri în aplicare și instituie un drept de reglementare excesiv pentru ASF.
— Comemorarea victimelor tragediei de la clubul Colectiv prin prezența președintelui la locul tragediei din 30 octombrie.
—Primirea, la Palatul Cotroceni, a premierului britanic David Cameron, aflat în vizită în România. Declarații de presă comune.
—Prezidarea ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pe agendă fiind incluse raportul privind Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului și propunerile de buget ale instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru anul 2016.
— Promulgarea Legii pentru respingerea OUG nr. 124/2005 privind modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și a Legii privind înființarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.
— Participarea la Gala aniversară „60 de ani de la aderarea României la Organizația Națiunilor Unite”, la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București.
—Primirea, la Palatul Cotroceni, a ambasadorilor din Vietnam, Republica Moldova, Bosnia și Herțegovina, Brazilia și Angola, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.
—Numirea lui Cristian Lazăr în funcția de procuror șef adjunct al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
—Promulgarea legii potrivit căreia persoanelor fără cetățenie sau străine care au contribuit în mod deosebit la promovarea culturii, științei, civilizației și spiritualității românești și celor care contribuie la promovarea României prin performanțe sportive li se poate acorda cetățenia română la cerere.
—Promulgarea Legii pentru modificarea art. 23 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, a Legii pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, etc.
— Discurs în fața Parlamentului la împlinirea unui an de mandat ca șef al statului.
—Mesaj pe Facebook cu privire la începerea Revoluției la Timișoara în 1989.
— Trimiterea Parlamentului spre reexaminare a legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.
—Mesaj transmis cu prilejul Zilei Minorităților Naționale.
—Vizitarea Complexului Social de Servicii „Sfântul Iosif” din București.
— Decorarea actriței Stela Popescu.
—Promulgarea proiectului de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe timpul vacanței parlamentare.
—Depunerea de flori la Memorialul renașterii din Piața Revoluției și transmiterea unui mesaj cu această ocazie.
—Primirea ministrului de Externe al Republicii Polone, Witold Waszczykowski.
—Concert oferit de președinte, la Palatul Cotroceni, în onoarea personalului medical care s-a implicat în acordarea asistenței răniților de la clubul Colectiv, și susținut de Corul Național de Cameră Madrigal.
— Trimiterea Parlamentului spre reexaminare a legii pentru modificarea art. 133 din Legea educației naționale nr. 1/2011, care stabilește că departamentele sunt unități academice funcționale.
—Promulgarea legii referitoare la modificarea ordonanței privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în acest an, care prevede ca orele suplimentare efectuate de personalul implicat în acordarea asistenței medicale victimelor tragediei de la clubul Colectiv să fie plătite.
— Promulgarea legii privind indemnizațiile speciale pentru limita de vârstă a parlamentarilor și a Legii pentru modificarea art. 45 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, prin care parlamentarii nu vor mai beneficia de mașini, ci de o sumă alocată acoperirii cheltuielilor de transport în teritoriu.
Sursa info: agerpres.ro