un nou termen pentru finalizarea autostrăzii sibiu – pitești. așa zice ministrul transporturilor!

autostrada1Cel mai important proiect de infrastructură rutieră ce se va construi în România, autostrada Sibiu – Pitești, a primit din partea guvernanților un nou termen la care ar putea să fie finalizat. Ministrul Transporturilor crede că aceasra va fi funcțională undeva prin 2022.

Cel mai aşteptat proiect de infrastructură, autostrada Sibiu-Pitești, ar putea fi finalizat în 2022, în cazul în care proiectul nu este blocat de contestații.
Oficiali guvernamentali și reprezentanți ai Ministerului Transporturilor se întrec în promisiuni deșarte privind autostrada Sibiu-Pitești. După ce în toamna anului trecut se anunța că în primăvara lui 2016 vom avea studiul de fezabilitate pentru autostrada care leagă Sibiul de Pitești și lucrările vor începe la sfârșitul anului, zilele trecute, oficialii MT ne-au anunțat că nu sunt siguri când finalizeză documentația.
„Autostrada Sibiu-Pitești este cel mai important proiect care se află la minister. În România avem cele mai scurte termene pentru studii de fezabilitate și chiar pentru proiecte. Soluția este de a nu rezilia pentru că am fi intrat într-un cerc vicios din punct de vedere juridic. S-a găsit o soluție de completare a acelui studiu de fezabilitate care acum nu este satisfăcator cu un modul. Modulul 2, care nu a fost plătit, va fi plătit și executat. La nivelul CNADNR vom face o unitate de implementare a proiectului pentru acest contract. La sfârșitul anului sperăm să finalizăm studiul de fezabilitate”, declara, într-o emisiune la TVR, ministrul Transporturilor, Dan Marian Costescu, citat de capital.ro.
Specialiștii din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi ne-au explicat că studiul de fezabilitate se realizează pentru tot lotul autostrăzii Sibiu-Pitești. „Conform HG 28/2008, conținutul-cadru al studiului de fezabilitate este pentru toată porțiunea autostrăzii, nu se fac studii pe bucăți pentră că trebuie aprobați indicatorii tehnico-economici, ori se face tot studiul ori se modifică legea. Proiectarea autostrăzii Sibiu-Pitești durează încă doi ani.  Dacă nu sunt contestații, s-ar putea să circulăm, în 2022, pe o porțiune de autostradă între Sibiu și Pitești”, ne-au precizat specialiștii din CNADNR.
Potrivit oficialilor guvernamentali, proiectarea autostrăzii Sibiu-Pitești se va licita separat de construcție, iar la masa negocierilor pentru realizarea lucrărilor nu vor participa costructorii care sunt pe lista neagră.

un nou termen pentru finalizarea autostrăzii sibiu – pitești. așa zice ministrul transporturilor!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică