accident de muncă în județul sibiu. un muncitor a căzut în gol de la 12 metri și a murit!

seica mare statie asfaltUn muncitor care lucra la o înălțime de peste zece metri, a căzut în gol de pe o stație de asflat și a murit. Deși acesta a avut echipament de protecție la el, bărbatul în vârstă de 45 de ani nu l-a folosit. ITM-ul și Parchetul au demarat o anchetă la Șeica Mare, acolo unde s-a petrecut nenorocirea.

Nefericitul accident s-a petrecut în prima zi a acestei luni. Muncitorul de 45 de ani, originar din Valchid, se afla la lucru la stația de asfaltare ce aparține celor de la SC Drumuri și Poduri SA din Sibiu. Acesta lucra la o înălțime de aproximativ 12 metri, în momentul în care se pare că s-a dezechilibrat și a căzut în gol.
”Muncitorul respectiv lucra la demontarea unui malaxor care trebuia reparat și în timp ce făcea manevre pentru coborârea acestuia, s-a dezechilibrat și a căzut în gol”, a spus Vasile Popa de la ITM Sibiu, pentru oradesibiu.ro.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, a demarat o anchetă la fața locului. S-a stabilit că respectivul muncitor nu a folosit echipamentul de protecție și siguranță. ”Nu era ancorat cu centura de siguranță. Avea în dotare acest echipament, dar nu l-a folosit. Vorbim de un accident de muncă în acest caz. În funcție de rezultatul anchetei este posibil ca și angajatorul să fie sancționat”, a mai spus inspectorul ITM, Vasile Popa.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, au deschis o anchetă în acest caz. ”Poliția a fost la fața locului pentru a verifica dacă sunt sau nu suspiciuni de omor în acest caz”, a spus Elena Welter de la Ipj Sibiu, pentru Ora de Sibiu.

accident de muncă în județul sibiu. un muncitor a căzut în gol de la 12 metri și a murit!

Tristețe la Drumuri și Poduri
Cei de la Drumuri și Poduri Sibiu au confirmat și ei incidentul și sunt siderați de moartea lui Matei Virgil. ”Acolo se efectua o lucrare specifică de revizie a stației. Din păcate muncitorul s-a dezechilibrat și a căzut. Avea echipament de protecție și siguranță, dar nu l-a folosit. Suntem șocați de cele întâmplate”, a spus Nicu Muntean, director la Drumuri și Poduri Sibiu. Foto: Monitorul de Mediaș

Ultima oră

Comentariul meu

Publică