Peste 1000 de mineri au participat sâmbătă la un protest prin care vor să tragă un semnal de alarmă în privința mineritului în Valea Jiului. Mitingul a avut loc pe străzile orașului Petroșani.
Peste 1.000 de persoane, majoritatea mineri, au participat, sâmbătă, la Petroşani, la un miting pentru salvarea mineritului. Liderii sindicali au cerut măsuri din partea guvernanţilor pentru a salva Valea Jiului.
Acţiunea de protest a fost iniţiată de Sindicatul Muntele şi face parte din campania „Hunedoara suntem noi”, având ca obiectiv găsirea de soluţii pentru salvarea locurilor de muncă în judeţul Hunedoara.
Mitingul a debutat în faţa Casei de Cultură din municipiul Petroşani şi a continuat cu un marş pe bulevardul 1 Decembrie până în faţa sediului Complexului Energetic Hunedoara. Preşedintele Sindicatului Muntele, Petre Nica, a declarat că nu s-au găsit soluţii la nivel guvernamental şi că dacă nu se rezolvă imediat situaţia, vor rămâne mii de şomeri.
Complexul Energetic Hunedoara se află în acest moment în insolvenţă, datoriile se ridică la 1,2 miliarde de lei, iar aproape 6.000 de angajaţi riscă să-şi piardă locurile de muncă.
La miting au fost prezenţi şi membri ai Sindicatului Cartel Alfa din cadrul Complexului Energetic Oltenia, dar şi liderii sindicali ai energeticienilor de la Termocentrale Mintia, conform mediafax.ro. video: Agerpres