Poliţia Română este partener în programul educaţional naţional Şcoala Siguranţei Tedi, program prin intermediul căruia elevii de clasa I îşi însuşesc informaţii utile pentru siguranţa personală.
Programul se concentrează pe identificarea potenţialelor riscuri, prezentându-le elevilor şi părinţilor acestora pericolele care îi pot afecta pe cei mici, acasă, la şcoală sau în vacanţă, precum şi modalităţile de prevenire.
Programul a fost lansat la nivel naţional începând cu data de 15 septembrie, în judeţul Sibiu fiind înscrise 10 de şcoli, cu 368 de elevi de clasa I.
Cu sprijinul poliţiştilor sibieni, copiii sunt implicaţi în activităţi informativ-educative coordonate de învăţători, iar Tedi asigură suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi.
În cursul zilei de 18 februarie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii s-au întâlnit cu elevii clasei I din cadrul Şcolii Gimnaziale “Radu Selejan” din municipiul Sibiu. Poliţiştii şi cadrele didactice au implicat copiii în activităţi pentru a cunoaşte semnificaţia indicatoarelor rutiere astfel încât să fie capabili să adopte un comportament rutier preventiv în deplasarea lor pe drumurile publice.
De asemenea, copiilor le-au fost prezentate principalele reguli de comportament cu scopul prevenirii violenţei verbale, dar şi violenţei fizice, siguranţa în drum spre şcoală, siguranţa în şcoală, acasă şi în vacanţă fiind principalele obiective vizate de program. La finalul programului, copiii vor fi capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuşi şi să adopte măsuri de prevenire adecvate.
Acţiunile vor continua până la sfârşitul anului şcolar 2015/2016, astfel încât cei mici să deprindă cele mai importante reguli pentru reducerea riscului de victimizare acasă, la şcoală şi în spaţiul public.