Municipalitatea sibiană spune că este relevant faptul că cele două persoane cu dizabilități care urmeză să fie amendate pentru că ar fi ocupat abuziv două locuri de parcare pentru persoanele cu handicap, în zona gării. Cei doi oamenii au declarat însă că nu ei ar fi lipit afișele pe panoul ce indică locurile de parcare pentru persoanele cu handicap.
Reprezentanții primăriei Sibiu au explicat pentru Ora de Sibiu, că din punctul lor de vedere cele două persoane cu handicap ce ar fi ocupat abuziv locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități, au făcut uz de însemne oficiale ale primăriei și respectiv ale Serviciului de Administrare a Domeniului Public. ”În acest caz nu este relevant dacă persoanele în cauză dețin sau nu un abonament, ci faptul că au rezervat fără drept un loc public de parcare. Cei în cauză au îngrădit practic accesul altor persoane cu handicap în aceste locuri de parcare cu folosință PUBLICĂ, nu privată, aflate în zona unui obiectiv de interes public. Menționăm că aceste locuri au fost create pentru a fi utilizate de către toate persoanele cu handicap care dețin abonament. În plus, cele două persoane în cauză au făcut uz de însemnele oficiale – respectiv sigla Primăriei Sibiu și numele Serviciului de Administrare a Domeniului Public – aplicându-le pe un indicator public”, a declarat Mirela Gligore, de la Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Sibiu, pentru Ora de Sibiu.
Bizar este însă că cele două persoane cu dizabilități, au declarat că nu ele ar fi lipit afișul respectiv pe panou. Vezi AICI declarațiile acestora.