ce a mai făcut poliția locală în ultimele 7 zile? a dat peste 200 de amenzi șoferilor nesimțiti!

sofer nesimtitȘi în această săptămână activitatea Poliției Locale s-a concretizat prin aplicarea a peste 230 de sancțiuni contravenționale, în urma acțiunilor de patrulare și control în întreg orașul.

Cele mai numeroase au fost și în această perioadă amenzile aplicate posesorilor de autovehicule, pentru parcare sau circulație neregulamentară. Au fost aplicate 200 de sancțiuni pentru staționarea pe trotuar și zonă verde, pătrundere pe o stradă în sens interzis, oprirea interzisă, oprirea pe piste pentru biciclete, blocarea accesului sau parcarea prea aproape de trecerile pentru pietoni, obturându-se vizibilitatea. Un alt cetățean a fost amendat pentru că a circulat cu mopedul pe timpul nopții, fără a purta vestă reflectorizantă.
În această perioadă au fost aplicate și trei amenzi pentru nerespectarea legislației în domeniul construcțiilor. Acestea au fost cele mai mari amenzi aplicate săptămâna trecută din punctul de vedere al cuantumului: 2.500 lei, 2.000 lei și 1.000 lei, pe străzile Arhivelor, Calea Dumbrăvii și Părului.
În domeniul controlului activității comerciale au fost aplicate cinci sancțiuni pentru nerespectarea legislației aplicabile, iar alți trei cetățeni au fost amendați pentru că au ocupat trotuarul prin comerț neautorizat, împiedicând astfel accesul pietonilor.
Șapte amenzi au fost aplicate unor persoane care apelau la mila publică pe strada Nicolae Bălcescu, Lungă, Luptei, Piața Unirii și șoseaua Alba Iulia.
Agenții Poliției Locale au surprins și sancționat o persoană care ardea resturi vegetale și deșeuri menajere pe domeniul public, fapt interzis de legislația locală. Alte trei amenzi au fost aplicate unor persoane care au depozitat deșeuri în locuri nepermise pe domeniul public.

ce a mai făcut poliția locală în ultimele 7 zile? a dat peste 200 de amenzi șoferilor nesimțiti!

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. PE STR. HURMUZACHI DIN MUN. SIBIU CINEVA PARCHEAZA O CAMIONETA PE TROTUAR PE PARTEA DREAPTA ,BLOCIND COMPLET TROTUARUL .SB 26 ADV.