7 martie 2016
Rusoaica Maria Șarapova, 28 de ani, a susținut luni o conferință în care a anunțat că a picat testul antidoping la Australian Open. Jucătoarea de tenis riscă o suspendare de până la 2 ani. „Vă mulțumesc că ați venit, am organizat această conferință pentru că am primit primit o scrisoare de la ITF (Federația Internațională…
FOTO – Iohannis s-a dus în vizită la Biserica Sfântului Mormânt. A fost întâmpinat de niște sibieni!
Președintele României alături de soția sa Carmen, efectuează o vizită în Israel și Palestina. Iohannis a fost întâmpinat la Biserica Sfântului Mormânt de un grup de pelerini veniți de la Sibiu. Theophilos al III-lea a afirmat, în debutul întâlnirii, că președintele Iohannis este „făcător de pace” și a amintit că în 2014 fostul șef al…
Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi din România spune că în scurt timp vom ști care va fi traseul autostrăzii Sibiu – Pitești. De asemenea s-a stabilit ca data estimată pentru dare în trafic a tronsonului de autostradă să fie anul 2021. Având în vedere importanţa proiectului autostrăzii Sibiu-Piteşti, CNADNR SA a suspus dezbaterii publice…
PNL Sibiu a anunțat luni seară că ia act de încetarea mandatului preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea şi va proceda în continuare cu respectarea prevederilor legale. În baza art. 2 al. 3 din Legea 393/2004, coroborată cu art. 101 al. 2 din Legea 215/2001, modificate şi completate prin Legea nr. 115/2015, unul dintre cei…
Ioan Cindrea a confirmat prin intermediul consilerului sau personal, ca a fost informat de odinul prin care luni a fost suspendat din functia de presedinte al Consiliului Judetean Sibiu. Președintele Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Ioan Cindrea, a transmis presei, prin intermediul consilierului sau personal, Radu Nechit, că a luat act de Ordinul prin care a…
Dupa ce subprefectul Anca Sandru a semnat luni dupa amiaza ordinul de incetare inainte de termen a mandatului de presedinte al CJ Sibiu pentru Ioan Cindrea, cel mai probabil ca actualul vicepresedinte Constantin Sovaiala va fi numit interimar. Un liberal va fi noul președinte al Consiliului Județean (CJ) Sibiu, până la alegeri, după ce social-democratul…
Prefectura Sibiu a anunțat luni după amiază că ordinul prin care se constata incetarea mandatului lui Ioan Cindrea ca presedinte al Consiliului Județean Sibiu, a fost semnat. „Ordinul prefectului privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, domnul Ioan Cindrea, a fost semnat, prin delegare de atribuţii,…
Dacă aveți drum în următoarele ore în partea sudică a județului Sibiu sau pe Valea Oltului, atunci trebuie să aveți în vedere că până la ora 20.00 meteorologii au emis un cod galben de vânt puternic. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi atenționări nowcasting Cod Galben de vânt puternic, valabile în șapte…
Un cetățean german, doi români și un irakian au fost reținuți de procurori din cadrul DIICOT pentru că au constituit un grup infracțional prin care treceau ilegal peste graniță imigranți, pe care îi transportau prin toată România către granița cu Ungaria. Procurorii DIICOT au reținut un cetățean armean, un irakian și doi români pentru constituire…
Municipalitatea sibiană a publicat pe pagina oficială de internet la secțiunea de consultări publice, propunerea ca străzile Aleea Geniștilor și Independenței să devină cu sens unic. Pe pagina de web au fost publicate și planșe cu viitoarea configurație a traficului auto, oar propunerile cetățenilor pot fi înregistrate la Centrul de Informații pentru Cetățeni, în atenția…
Are deficiențe de vedere, dar și o inimă extrem de mare. Sibianca Lucia Elena Băduţ, cea care l-a impresionat profund pe Florin Călinescu la ”Românii au Talent”, s-a născut cu probleme de vedere, dar asta nu a împiedicat-o deloc să arate unei țări întregi că are talent. Deficienţele de vedere nu au împiedicat-o pe Lucia…
O firmă din municipiul Sibiu a depus la primărie un memoriu spre dezbaterea publică, legat de construirea unui nou hotel în oraș, pe Milea la numărul 29. Beneficiar al proiectului este firma SC Premier SRL, firmă ce mai deține un hotel pe aceeiași stradă. Viitorul hotel are regim de înălțime S+P+3E+ER urmează să fie amenajat…
Fostul prim ministru a declarat într-o dezbatere televizată la Realitatea TV că nu se consideră deloc vinovat de problemele apărute și crede că dacă se rezilia contractul România pierdea toată finanțarea europeană pentru autostrada Sibiu – Orăștie. Fostul premier, Victor Ponta, a declarat, în cadrul ediției de joi a emisiunii ,,Realitatea pe net”, moderată de…
Ilie Carabulea nu mai trebuie să vorbească ”codat” nici cu fiul său și nici cu apropiații și cunoscuții implicați în dosarul Carpatica Asig. Afaceristul sibian împarte aceeiași celulă cu fiul său cel mare, Oprea Carabulea, cel puțin pentru 30 de zile. Procurorii DIICOT au interceptat mai multe convorbiri ale lui Carabulea cu fiul său, dar…
În perioada 5-6 martie 2016, la Raul Sadului, a avut loc prima şcoala politică, denumită “Ales sau alegător”, organizată de către Tineretul Naţional Liberal din Mediul Rural, organizaţie condusă de către tânărul liberal selimbarean- Filip Botezatu (desemnat candidat PNL pentru Primăria Comunei Şelimbăr). Astfel un număr de aproximativ 80 de tineri din mediul rural din…
Maratonul teatral „25 de ore de teatru non – stop”, eveniment ce deschide, în fiecare primăvară, agenda evenimentelor culturale din Sibiu se va desfășura în acest an în perioada 16 – 17 aprilie 2016, sub egida EFFE Bruxelles. Evenimentul este, începând din luna mai 2015, membru al „Europe for Festivals. Festivals for Europe” – o…
Cum se reflectă frica instalată politic în regimul ceaușist în viața și opera scriitoarei Herta Müller, distinsă în 2009 cu Premiul Nobel pentru literatură? La 34 de ani a părăsit pentru totdeauna România, dar până la căderea comunismului a fost hărțuită permanent de Securitate și amenințată cu moartea. A fost exclusă din comunitatea din care…
Prefectura Sibiu a remis luni către Ora de Sibiu printr-o informare oficială în scris, faptul că s-a primit referatul Secretarului Judeţului Sibiu legat de cazul președintelui CJ Sibiu, Ioan Cindrea. Astfel în urma analizării acestuia, a fost emis proiectul ordinului prefectului privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului Preşedintelui Consiliului…
În data de 6 martie în jurul orei 08,00, pe raza localităţii Tîrnava, un localnic în vârstă de 28 de ani, care conducea autoturismul cu viteza de 80 km/h pe strada Salcâmilor, a refuzat să oprească la semnalul agenţilor de poliţie rutieră. După ce a parcurs aproximativ 2 kilometri urmărit de poliţişti, a oprit şi…
Grupul Daimler, cel care deține cu succes marca Mercedes la nivel mondial, își întoarce fața către România. Șeful acestuia, Dieter Zetsche, spune că România este cel mai probabil cea mai bună soluție pentru construirea unei fabrici în România, iar zona vizată este în apropiere de Sibiu. Grupul Daimler, unul dintre cei mai mari constructori auto…
Weekendul trecut, a avut loc la Sibiu prima ediție din acest an al crosului caritabil “Sibiul Aleargă Pentru Spitalul Copiilor”, dedicat strângerii de fonduri necesare construirii primului Spital independent de Oncologie și Hematologie Pediatrică din România. De această dată, au fost donați circa 1.500 lei, sumă ce ar putea acoperi cheltuielile necesare achiziționării a circa…
Direcția Națională Anticorupție prin serviciul teritorial Alba Iulia, anchetează un dosar la SC Parcuri Industriale Sibiu – Șura Mică și în care prejudiciul estimat este de aproape 19 milioane lei. Un raport al Curtii de Conturi la societatea Parcuri Industriale Sibiu – Sura Mica SA a scos la iveala un prejudiciu de 18,9 milioane de…
Protestul se dorește un semnal de alarmă prin care se dorește ca Guvernul și clasa politică actuală să accelereze procesul de demarare a lucrărilor viitoarei autostrăzi dintre Sibiu și Pitești. Peste 8.000 de oameni ies luni în stradă la Mioveni. Sindicatul Autoturisme Dacia a anunţat că va organiza luni, între orele 13.00 – 15.00, pe…
CSU Sibiu a pierdut al treilea meci consecutiv în prima grupă valorică. Duminică seară sibienii au evoluat excelent în primele două sferturi, dar după pauză echipa care a condus ostilitățile pe parchet, a fost cea a Clujului, care s-a impus la final cu 65-76 (17-19, 16-13, 12-21, 20-23). Americanul Guirdy a plecat de la Sibiu.…
Statele Unite ale Americii își ia rămas bun în aceste zile de la una dintre cele mai populare soții de președinți de stat. Fosta Primă Doamnă Nancy Reagan a decedat la Los Angeles, la vârsta de 94 de ani. Fosta Primă Doamnă a SUA Nancy Reagan, una dintre cele mai influente soții de președinți americani…