Primăria Sibiu finanțează din anul 2001, prin intermediul unei subvenții acordate societății de transport public, abonamente reduse la jumătate de preț pentru elevii din sistemul de învățământ obligatoriu de stat.
În prezent această categorie include atât elevii de școală primară (de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a), cât și elevii din învățământul liceal, cei ai școlilor profesionale și de ucenici de stat, acreditate, care frecventează cursurile la zi. Subvenția provine din bugetul local al municipiului Sibiu.
Toți acești elevi beneficiază de o reducere de 50% din valoarea unui abonament unic, valabil pe toate rutele din municipiului Sibiu, adică plătesc 25 lei/elev/lună sau 15 lei/elev/jumătate de lună. În prezent Primăria Sibiu subvenționează în medie pe lună 3.000 de abonamente cu preț redus, eliberate elevilor din municipiul Sibiu.
Pașii pentru obținerea unui abonament redus pentru elevi:
1. Abonamentul este sub forma unui card. Emiterea acestuia se face pe baza cărţii de identitate sau a unei copii după certificatul de naștere și o fotografie a copilului, realizată la Agenția Tursib. Părinţii trebuie să însoțească copilul la Agenția de pe Calea Dumbrăvii, nr.133-135 pentru ca elevul să fie fotografiat. Agenția este deschisă de luni până vineri, între orele 7 și 21.
2. Abonamentul tip card va fi apoi încărcat la Agenția sau la chioșcurile Tursib, cu prețul abonamentului redus la jumătate, în baza unei adeverințe emise de unitatea școlară de care aparține, valabilă pentru anul în curs.
Încărcarea se poate face și online, pe site-ul www.tursib.ro. Această metodă poate fi aplicată doar dacă prima încărcare pentru anul școlar în curs se face la Agenţia sau chioșcurile Tursib, unde se va verifica adeverința de elev sau carnetul de elev vizat pe anul școlar respectiv.
Precizare: Reamintim pe această cale că elevii și studenții orfani de unul sau ambii părinți, precum și copii instituționalizați beneficiază de gratuitate pentru transportul public. În prezent peste 200 de elevi beneficiază lunar de această facilitate subvenționată de Primăria Sibiu din bugetul local al orașului.