Asociațiile de proprietari din Sibiu pot solicita accesarea de fonduri nerambursabile pentru blocuri. Primăria urmează să fie partenerul care coordonează, elaborează și depune proiectul.
Programul Operaţional Regional 2014-2020, prin Axa Prioritară 3, Prioritatea de Investiţii 3.1. finanţează investiţiile în creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale. Astfel, cu fonduri europene se pot reabilita din punct de vedere energetic blocurile de locuinţe care respectă condiţiile prevăzute în ghidul solicitantului. Asociațiile de proprietari au un rol foarte important în aceste demersuri, Primăria Sibiu urmând să fie partenerul care coordonează, elaborează și depune proiectul.
„Programul este foarte complex, iar perioada de depunere a cererilor de finanțare este scurtă. De aceea, pentru a putea depune proiectul este nevoie de o foarte bună organizare din partea Asociațiilor de Proprietari care trebuie să furnizeze o serie de documente riguros alcătuite. Este totuși o ocazie bună de a reabilita blocurile cu un sprijin financiar important și sper ca, în ciuda demersurilor foarte complexe, un număr cât mai mare de Asociații să se înscrie. Îi asigur că Primăria le va fi partener în aceste eforturi.” Spune Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.
Pentru ce clădiri se poate solicita finanțare
Asociațiile de proprietari pot solicita accesarea de fonduri nerambursabile pentru blocuri care îndeplinesc următoarele condiții:
• Sunt construite în baza unor proiecte elaborate în perioada 1950-1990;
• Au regim de înălţime de MINIM P+2;
• Nu au mai beneficiat de finanţare publică în ultimii cinci ani pentru acelaşi tip de lucrări;
• Nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanţare.
Precizare: Nu se poate obține finanțare pentru aceste lucrări doar pentru o singură scară de bloc, ci numai pentru întregul bloc.
Ce tipuri de lucrări pot fi finanțate?
• izolarea termică a faţadei, înlocuirea ferestrelor, închiderea balcoanelor, izolarea termică a planşeului peste subsol;
• lucrări de reabilitare a sistemului de încălzire (în cazul blocurilor cu centrale de bloc/scară sau a celor racordate la sistemul centralizat);
• instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile;
• înlocuirea corpurilor de iluminat din spațiile comune cu unele eficiente energetic;
• înlocuirea lifturilor;
• implementarea sistemelor de management a funcționării consumurilor energetice.
De asemenea, prin proiecte se pot finanţa următoarele tipuri de lucrări, în limita a 15% din costul total al investiției:
• înlocuirea circuitelor electrice pe scări și în subsol;
• construirea/repararea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei;
• refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
• repararea/refacerea canalelor de ventilaţie din apartamente în scopul menţinerii/realizării ventilării naturale a spaţiilor ocupate;
• repararea trotuarelor în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura blocului de locuinţe;
• repararea/înlocuirea instalaţiei de apă şi/sau a colectoarelor de canalizare menajeră şi/sau pluvială din subsolul blocului de locuinţe;
• măsuri de reparaţii/consolidare a clădirii (acestea nu vizează intervenţii anterioare neautorizate);
• crearea / adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi (rampe de acces).
PAȘII DE URMAT:
1. Asociațiile de proprietari trebuie să depună o adresă și documentele justificative la Primăria Sibiu până în data de 13 mai 2016!!!!!!
Iată lista documentelor:
• O adresă către Serviciul Administrație Locală – Coordonare Asociații de proprietari în care se menționează intenția de a accesa fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocului și se enumeră lucrările de intervenție necesare în vederea creșterii performanței energetice a locuințelor.
• Hotărârea/Hotărârile de principiu ale Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari, prin care se solicită finanțarea în cadrul “Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operaţiunea A Clădiri rezidenţiale”.
Hotărârea va cuprinde următoarele informații:
– aprobarea intervențiilor/măsurilor de creștere a eficienței energetice;
– numărul apartamentelor ai căror proprietari sunt de acord cu lucrările de intervenţii propuse (minim 2/3 din totalul proprietarilor de apartamente trebuie să își exprime acordul);
– numărul apartamentelor ai căror proprietari sunt de acord cu lucrările care presupun intervenţii în interiorul apartamentelor (obligatoriu toți proprietarii trebuie să își exprime acordul, dacă soluţia tehnică prevede acest tip de lucrări de intervenţie);
– numărul apartamentelor cu destinaţie locuinţă aflate în proprietatea persoanelor juridice, a Municipiului Sibiu sau a autorităţilor şi instituţiilor publice precum și numărul apartamentelor cu destinaţie de spaţii comerciale sau spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă ai caror proprietari sunt de acord cu lucrările de intervenţii propuse (obligatoriu toți proprietarii acestor spații trebuie să își exprime acordul).
• Tabel centralizator cu toţi proprietarii din care să rezulte acordul a 2/3 din totalul proprietarilor de apartamente privind solicitarea finanțării în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi pentru lucrările de intervenţie propuse prin documentația tehnico-economică. Din acelaşi tabel trebuie să rezulte acordul a 100% din proprietarii apartamentelor/spaţiilor cu altă destinație decât locuință și apartamentelor cu destinație de locuință deținute de persoanele juridice, precum și a proprietarilor apartamentelor care presupun lucrări de intervenţii în interiorul locuinței.
• Extras al cărţii tehnice a imobilului, fişa tehnică a imobilului, procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor sau orice alt document justificativ din care să rezulte faptul că blocul a fost construit în perioada 1950-1990.
• Tabelul centralizator al lucrărilor executate ulterior construcției blocurilor, conform formularului tip.
• Extras de carte funciară.
• Declaraţie pe proprie răspundere din partea fiecărui proprietar care să ateste că apartamentul are destinaţia de locuinţă sau este spaţiu comercial/spaţiu cu altă destinaţie.
2. Asociaţia de proprietari va contribui financiar după cum urmează:
– 25% din valoarea lucrărilor de intervenţie a apartamentelor cu destinaţie locuinţă (inclusiv a apartamentelor declarate la ONRC ca sedii sociale de firmă, care nu desfașoară activitate economică) aflate în proprietatea persoanelor fizice. ȘI
– 100% din valoarea lucrărilor de intervenţie aferente spaţiilor comerciale sau spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, apartamentelor cu destinaţie locuinţă aflate în proprietatea persoanelor juridice, a UAT sau a autorităţilor şi instituţiilor publice.
Persoanele cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreținere, persoanele care realizează venituri medii nete lunare pe membru sub câștigul salarial mediu net pe economie, veteranii de război și soțul/soția acestora, pensionari ale căror venituri medii nete lunare pe persoană sunt sub câștigul salarial mediu net pe economie pot beneficia de ajutoare de natură socială pentru reabilitarea termică a locuinței din partea Primăriei Sibiu. Contribuția acestora nu poate fi mai mică de 3,5% din valoarea lucrărilor.
3. Primăria Sibiu va semna un contract cu Asociația de Proprietari pentru a elabora, depune și derula proiectul de reabilitare termică a blocurilor. Proiectele se vor contracta în ordinea depunerii acestora, cu condiția să obțină minim 60 de puncte. Linia de finanțare este deschisă, în limita fondurilor disponibile, până în data de 16 noiembrie 2016.
Pentru informații suplimentare, asociațiile de proprietari ne pot contacta la sediul Primăriei Sibiu de pe strada Samuel Brukenthal, nr. 2, prin telefon la nr. 0269/208831, prin fax la nr. 02698/208811 sau prin email la adresa administratie@sibiu.ro.