Mult zgomot pentru nimic

Este concluzia declarației lui Grigore Leșe, de astăzi, după ce a fost întrebat de reporteri, pentru a nu știa câta oară, despre implicarea sa în realizarea clipului „Despre smerenie”, al trupei bucureștene Taxi. Pentru ca, după lansare, și izbucnirea „scandalului”, să se retragă. „De patru zile vorbim despre nimic. M-am băgat în acest clip și am ieșit, pentru că așa am vrut. Are cineva ceva cu ce vreau eu?”, s-a descărcat nervos rapsodul, pe canalul România Cultural. Chiar așa: omul are dreptate. Un cântecel, din care doar refrenul poate fi reprodus (cu destulă greutate, ca toate refrenele Taxi), a întors mass-media bucureștene pe dos. Merită osteneala? Ce-a fost? Atac împotriva Catedralei Mântuirii Neamului? Lovitură anti-BOR? Pentru unii, poate fi puțin din fiecare, pentru alții, și o simplă jucărie muzicală a cantautorului de la Taxi e destul. Și n-ar fi nicio problemă, dacă în timpul disputei pe tema „smereniei după Taxi”, nu ne-ar fi trecut fiori de groază auzind majoritatea știrilor interne și externe ale jurnalelor radio-tv…

Clipul Taxi nu este o pledoarie pentru credință. Nici contra Catedralei. El doar ne sugerează o întrebare: Dumnezeu are preferințe? Sau: contează unde te rogi lui Dumnezeu, în ce spațiu, vreau să spun, în natură, într-o construcție din lemn sau beton? Subiectul mi se pare de-un absurd viral. Chiar și pe teologi ar trebuie să-i facă să zâmbească. Ar însemna că e o joacă de-a cântatul, din partea trupei Taxi și a prietenilor lor? Așa se pare. Dar joaca asta a trezit destule spirite fierbinți. Și de patru zile nu mai tac. Cele mai nervoase spun nimicuri cu nemiluita, mai toate despre atacul cântecelului asupra credinței strămoșești. Pe de altă parte, a vorbi serios, în acest context, ar însemna că transformăm nimicul originar într-un lucru de valoare. Căci nimicul originar este un refren șui – „Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici” – ce nu poate fi luat în serios. E o … chestie…, marca Taxi. Atât.

Și totuși, clipul a fost întors pe toate fețele de analiști. Unii, mai soft, au pornit de la Dumnezeu – Stăpânul a toate, care nu are nimic împotriva altor spaţii, decât ale celor mici, și nici ceva împotriva altor materiale, decât a lemnului. Alții, în ton cu suspiciunea ce ne guvernează, au adus în discuție contribuția clipului la desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat la Primăria Capitalei.

Oare chiar nu se poate vorbi serios, cu și despre smerenie, în trăirea credinței în Dumnezeu? Măcar acum în Postul Mare? Știu, meditația, reculegerea și apropierea de Dumnezeu, după evanghelia lui Isus, Fiul Său, nu primesc, în mass-media, like-uri. Motivul? Trăim într-o societate în care, deși își spune creștină, nu mai este corect politic să vorbești despre Isus. Este preferat, cel mult, Dumnezeu. Uneori, chiar și înjurând. Să fii smerit, să te sacrifici din iubire pentru aproapele, ca Isus, și să crezi că numai cu El, în El și prin El vei avea parte de viața Lui veșnică, ei bine, cu așa ceva nu faci rating!

Apropo de „preferințele lui Dumnezeu”. Dacă acceptăm ideea că El este Creatorul a toate, e clar că nu poate avea preferințe asupra uneia sau alteia din creațiile Sale. Omul e singura creație pe care a ales-o pentru a-i dărui dragostea Sa. Asta e voința divină, care a motivat întruparea Cuvântului Său, Isus, și a îngăduit sacrificiul acestuia pe lemnul crucii. De două mii de ani, Isus e răstignit mereu când e pusă la îndoială originea divină a iubirii Lui. Deci, nu preferințele (care nu există) ale lui Dumnezeu trebuie să ne miște, ci voința noastră de a-L căuta, pe calea deschisă de Fiul Său, ca răspuns la dragostea ce ne-o poartă…

Of, Doamne, sfinte, cum de-am ajuns la așa cuvinte mari, pornind de la un nimic…?