Alpinistul sibian Adrian Vălean a anunţat joi, într-o postare pe Internet, că a început expediţia internaţională spre vârful Cho-Oyu (8.200 metri altitudine, în Himalaya), după un sejur în Kathmandu, unde a prins şi două mici cutremure.
Alpinistul român s-a îmbarcat către Lhasa, împreună cu o slovacă, un francez, un spaniol, un australian şi un elveţian.
„În sfârşit ne-am îmbarcat către Lhasa, Tibet (China), după un sejur prelungit la Kathmandu, timp în care am prins şi anul nou nepalez (suntem in 2073 🙂 şi 2 mici cutremure…Cea mai mare parte din bagaje le-am trimis deja şi ne vor aştepta în BC. Voi fi într-o expediţie internaţională cu 1 slovacă, 1 francez, 1 spaniol, 1 suedez, 1 australian, 1 elveţian şi un român, aşa ca într-un început de anecdotă :)”, consemnează alpinistul român într-o postare de pe snow-trace.blogspot.ro.
Alpinistul Adrian Vălean, organizatorul Campionatului Naţional de schi-alpinism a declarat recent, într-un interviu acordat AGERPRES, că intenţionează să meargă într-o expediţie în Himalaya în care să urce pe schiuri pe vârful Cho-Oyu, de 8.200 de metri, şi apoi să coboare tot pe schiuri, conform Agerpres.
Până acum, alpinistul Adrian Vălean a efectuat mai multe expediţii, în Caucaz, în Alpi şi în Anzi. Cea mai grea expediţie a fost cea pe Kangchenjunga, al treilea vârf din lume, după Everest şi K2.
„În 2002 am fost în Caucaz, atunci am urcat pe Elbrus, în 2003 am fost din nou în Caucaz, am urcat vreo două vârfuri de peste 4.000 de metri şi pe vârful estic al Elbrus. În 2004 am început să merg în Alpi şi din 2004 până în prezent am fost în Alpi în fiecare an, cel puţin 2-3 săptămâni şi acolo am făcut trasee, vârfuri. Am urcat pe Mont Blanc de opt sau nouă ori, pe trei rute diferite. Cred că am urcat 10 sau 12 vârfuri de peste 4.000 de metri în Alpi. Am mai fost în Anzi în 2005, în Pamir, pe Vf. Lenin în 2006, în Himalaya în 2012 pe Kangchenjunga până la 7.000 de metri, pe Manaslu până la 7.400 de metri. Cea mai grea expediţie, de departe, a fost aia de pe Kangchenjunga, care e un vârf şi periculos şi foarte tehnic, cu multe porţiuni de perete, expuse, vremea e foarte schimbătoare, noi nici n-am avut noroc de vreme bună, au fost foarte multe precipitaţii şi vânt foarte puternic şi nu am putut ajunge pe vârf”, a spus Adrian Vălean, în interviul menţionat.
Sursa www.voceatransilvaniei.ro
Publicat înSport, Ultima oră