După câte am aflat, până la ora la care scriu acest editorial, 11 persoane cred (visează?) că pot fi succesori ai lui Klaus Joahnnis, la Primăria Sibiu. S-ar putea ca unii dintre ei să fie convinși că au șanse mari, chiar dacă nu satisfac profilul electoral impus de Johannis, în ultimii 16 ani. Dar care este tipul de candidat impus de KWJ, cu care a spart toate canoanele cunoscute în 2000? Atunci domnia sa a intrat în galeria istorică a câștigătorilor surpriză, cei care, deși puțin cunoscuți, înainte de a candida, sunt aleși de mase entuziasmate cu mari speranțe, mai puțin cu convingeri ferme. În ceea ce-l privește pe Johannis, speranțele s-au cam împlinit, dovadă dezvoltarea economică a municipiului, după 2000, și faptul că a fost reales încă de trei ori. Nu e mai puțin adevărat, reușitele mandatelor nu s-au datorat numai fostului nostru primar. În primul rând a fost legenda cu percepția tradițională a românilor, despre „rânduiala ca la sași”. Apoi, alegerea Sibiului (la sfârșitul anilor 90, din partea Ducatului Luxemburg) și pregătirea cu sprijin extern, fondurile considerabile alocate de Guvern și derularea însăși a anului festiv – Sibiu, Capitală Culturală Europeană. Toate au contribuit la celebritatea „celui mai iubit sas”, din România.
Culmea este că din puținii sași sibieni rămași „acasă” (cum spun ei Sibiului, în Germania), mulți nu au împărtășit niciodată încrederea de care s-a bucurat din partea majorității sibienilor. Degeaba. Steaua norocoasă l-a purtat pe KWJ tot mai sus și, așa cum a declarat de curând: „După 15 ani, am plecat din Sibiu, la președinția României”. Iar povestea carierei lui politice încă nu s-a încheiat.
Moștenire grea pentru candidații de la 6 iunie! Și un model politic, imposibil de copiat. Motiv pentru care unele echipe s-au grăbit să înceapă campania electorală, lansându-și candidații, mai puțin sau deloc cunoscuți, înaintea datei oficiale (!), în presă. Eforturi disperate sau inutile? Sau și una, și alta? Vom vedea. Deocamdată, niciun candidat nu aduce a Johannis. Din orice unghi l-ai privi. Nu-i bai!, vor spune destui. La vremuri noi, oameni noi! Și totuși, în administrația publică, lucrurile nu stau (totdeauna) așa. Consecvenți vechilor mentalități, n-am auzit, până în prezent, de politici locale viitoare începute de unde a lăsat Johannis planurile urbanistice ale Sibiului.
Cel puțin așa am înțeles din multe declarații publice apărute, până acum. Trecutul apropiat al Sibiului nu va fi „busola” următorului mandat de primar. Sunt candidați care lansează planuri viitoare, ca pe niște avioane de hârtie. Spun asta pentru că n-am auzit de aprecieri bazate pe cifre, statistici și evidențierea plusurilor și minusurilor, din ultimul deceniu și jumătate. Mi se pare destul de trist, pentru că lunga administrație Johannis ar trebui evaluată, mai ales de cei care vor să-i urmeze pe fotoliul primarului, după bunele și relele pe care ni le-a lăsat pe cap.
Cert este că în ediția 2016 a alegerii primarului de Sibiu nu se va mai discuta despre cineva, înainte de ziua votului, ca în 2004, 2008 și 2012, dacă va câștiga, ci numai de procentul victoriei, evident peste 50%. Astăzi, acest lucru pare un amănunt depășit și nesemnificativ. Dar cel puțin un motiv de creștere a tensiunii politice locale, tot ar trebui să fie. Cine s-o facă? Despre o societate civilă, atentă observatorare a alegerilor, nu prea avem ce spune. Iar partidele continuă să creadă că o campanie electorală se duce numai în luna programată. N-am auzit de partide preocupate de campanii de atragere de voturi, în perioada mandatului, prin realizările aleșilor lor. Și nici nu mă miră, acum, lipsa de emoții a formațiunii unuia din candidați, despre care „strada” spune că n-are adversar. Cum nu mă aștept la confruntări directe, pe idei de îmbunătățire a administrării Sibiului, stau și mă întreb dacă nu cumva „strada” are dreptate.
Și-atunci, ce rost mai au alegerile? … Vorba vine. Sigur, alegerile au rostul lor. Inclusiv acela de-a ne convinge că, în democrație, nu e suficient să câștigi o bătălie electorală. Sau mai multe.
Democrația presupune să vrei să crești, să fii tot mai bun, sau să te retragi, dacă nu te simți în stare. A ajunge la putere înseamnă să lași, cândva, în urmă, o situație mai bună decât cea pe care ai găsit-o. Altfel se fac de râs toți, aleși și alegători, cu democrația lor cu tot. Deocamdată, la Sibiu, cred că umbra lui Johannis plutește deasupra campaniei ce va începe peste-o zi. Ar fi bine dacă n-ar lăsa-o la cheremul vechilor jocuri politice. Dar despre toate vom avea, cu siguranță, prilejuri să mai discutăm.