Unul dintre cele 21 de priecte pentru care se va alerga la semimaratonul din 28 mai este ”Toti copiii merita aripi! Copiii din centrele de plasament cresc armonios”. Pentru cauza lor vor alerga şapte micuţi din centrele de plasament din judeţ. Îi poţi şi tu susţine sau să alergi alături de ei.
La nivelul județului Sibiu, beneficiind de sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, 100 de voluntari ai Asociatiei Linderfeld au lucrat cu aproximativ 80 de copii din 3 centre de plasament (Orlat, Agarbiciu, Turnu Rosu), petrecând săptămânal timp alături de ei.
Pentru o dezvoltare armonioasă, fiecare persoană are nevoie de atenție și afecțiune, iar primii ani din viață sunt decisivi în acest sens. Pentru copiii din centrele de plasament (copii orfani, abandonați, provenind din familii dezorganizate, ai căror părinți au fost decăzuți din drepturi) aceste necesități sunt cu atât mai pregnante, ei merita sa fie sprijiniti să depășească și traumele inerente situațiilor prin care au trecut.
Nu se pot schimba situațiile lor familiale, nu se pot să înlocui lipsa afecțiunii părintești pe care o resimt acești copii, însă aceste aspecte pot să nu fie definitorii pentru viitorul lor. De aceea, simpla prezență activă a unor persoane interesate de soarta copiilor instituționalizați și care doresc să le vină în ajutor, este importanta pentru ei si este un dar minunat ce se poate oferi.
Voluntarii au reușit să creeze o legătură stabilă cu copiii, primele întâlniri fiind rezervate pentru a se cunoaște, pentru a descoperi principalele nevoi și dorințe ale copiilor raportat la întâlnirile viitoare, dar și pentru a stabili reguli și limite pentru activitățile plănuite. Având la bază toate aceste informații, ei au reușit apoi, prin joacă, să le transmită cunoștințe de bază (limbi străine, noțiuni de matematică, reguli de conduită în societate), i-au încurajat să își exprime sentimentele și opiniile, i-au ajutat cu pregătirea temelor.