Doi tineri cu vârste de 17 și 18 ani au fost internați într-un centru educativ, pentru efectuarea unor pedepse, cei doi fiind autorii mai multor furturi săvârșite.
În data de 27 mai, în baza deciziei penale a Curții de Apel Alba-Iulia prin care se dispunea internarea într-un centru educativ a doi tineri din Agnita, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au desfășurat activități specifice în vederea identificării și reținerii celor două persoane.
Astfel, în urma activităților desfășurate, cei doi tineri au fost identificați și predați unei escorte a I.P.J. Sibiu pentru a fi internați la Centrul de Reeducare Buziaș.
”Cei doi tineri, în vârstă de 17 și 18 ani, au fost internați, conform sentinței, pe o perioadă de 1 an și 6 luni, respectiv 2 ani, fiind cercetați penal sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de furt”, spune Luciana Lazăr, purtător de cuvânt la IPJ Sibiu. foto: arhiva