Bineînțeles, Sibiul, în festival, apare la televizor ca un oraș ideal pentru vacanța de vară. Mai ales dacă, pe micile ecrane, invitați cu ștaif se întrec în superlative, despre ce mare lucru se întâmplă, în această perioadă, la noi. Și-o spun cu mâna pe inimă: mă simt bine într-un oraș cu o bogată agendă festivalieră, pe care îl caută, pe’ntrecutelea, români și străini deopotrivă. Însă, trăiesc în Sibiu, nu doar mă distrez aici. Și cum să nu văd schimbarea la față a orașului, după ce părăsesc centrul istoric … acolo unde petrecerile se țin lanț și se transmit emisiuni televizate ce ne ridică’n slăvi… și mă îndrept spre cartierele unde nimeni nu se distrează pe străzi.
Dar, hai să spunem că e ceva normal ca un oraș să nu arate la fel de atrăgător peste tot. Și chiar dacă festivalul internațional al întâlnirii dintre oameni (nu-i spun de teatru, pentru că, uneori, e mai mult de-atât, alteori, mult mai puțin) are în program „întâmplări” prin cartiere, nu cred că asta va rămâne prea mult, în memoria colectivă. Evenimentele cu priză la public se petrec numai pe „Bălcescu”, în Piața Mare și Piața Mică. Sălile de spectacole, prea mici, sunt pentru inițiați, nu pentru puhoiul de oameni atrași de faima festivalului.
În replică la cele ce se petrec în burg, îndrăznesc să aduc în prim-plan al alt tip de spectacol. Unul ieșit chiar și din convenționalul festivalului nostru: spectacolul natural al invaziei de ciori, ce se poate vedea după ce părăsești burgul și intri în zona verde a orașului. Mai exact, în faimosul parc Sub Arini. Nu știu dacă a scăpat parcul de vreun „happening”… așa, cum să spun?, mai ecologic. Ceva care să evidențieze frumusețea naturală, dar și delăsarea oamenilor. Că tot vorbim de viața ca teatru, dacă nu cumva, de multe ori viața bate teatrul, cu mesajele ei,…
… profit că avem o nouă (să zicem) administrație locală…
… și reiau tema mai veche a orașului invadat de ciori. Am mai scris despre această masivă, simpatică și, totodată, enervantă prezență în oraș! Mai ales, în Sub Arini. Cu tot croncănitul strident și mirosul greu ce-l lasă pe alei, sunt păsări foarte deștepte. Atât de deștepte cât să profite de numărul lor imens și atacă domeniile private cu pomi fructiferi, din apropierea parcului, dar și de delăsarea celor care ar trebui să nu lase parcul la cheremul lor. Asta fac niște ciori deștepte: profită că trăiesc într-un oraș liber și european…
Astă-primăvară, am așteptat cu emoție să văd cum se comportă gospodarii publici cu acest „patrimoniu” natural al orașului. Dar n-am observat nicio deosebire față de alți ani, privind viața și înmulțirea lor! Cuiburile le-au rămas neatinse. Poate-or fi păsări protejate… Sau, cel puțin, respectate pentru inteligența lor. Prin urmare, simpaticele ciori și-au câștigat dreptul să trăiască în natură, dar și în confortul unui oraș european! Adevărul e că orașul s-a obișnuit cu ele, aceleași și mereu altele, cu zborul lor curajos, cu țipetele şi cuiburi lor. Mai sunt și aleile pictate de necesitățile lor firești … Oricum, înmulțirea ciorilor nu este controlată de nimeni! Orașul s-a resemnat, și basta! Ce dacă, de la an, la an, numărul lor a tot crescut! Și crește în fiecare an, pentru că nimeni nu le mai poartă grija. Ciorile Sibiului sunt libere să facă ce știu. Adică să se înmulțească!
Dar, ce să mai spun? Veniți în Sub Arini, să vedeți un spectacol natural, nu fanfare și saltimbanci. Spre seară, când burgul vibrează de-atâta lume și petrecere, ciorile noastre execută luping-uri, zboruri în grup, cu rotiri și planări amenințătoare deasupra zonei Sub Arini. Da, un spectacol ca-n Păsările lui Hitchcock!
P.S. Apropo de spectacol. Azi dimineață devreme, am avut șansa să urmăresc unul de mare vitalitate, expresivitate imagistică și simbolistică, pe un scenariu 100% natural. Puțin mai la vest de Sub Arini, s-a desfășurat o bătălie aeriană crâncenă, între batalionul de ciori – staționat pe copacii și toate clădirile din zonă și un comando de pescăruși (refugiați de câțiva ani, la Sibiu, de pe meleaguri dobrogene), venit în recunoaștere. Simțind pericolul, ciorile băștinașe și-au apărat teritoriul cu sonorul la maximum. M-am gândit la bolnavii spitalului… Dar nimeni, în cartier, n-a mai putut dormi. Pescărușii au survolat zona amețitor, în formații de doi, trei, pe traiectorii circulare, din direcții opuse și cu viteze impresionante. Reacția sonoră a ciorilor s-a dovedit însă eficientă. Deși surprinse de asediul prin învăluire, au rezistat eroic, până când comandoul pescăresc s-a retras la bază, pe acoperișul fostei primării a orașului. Am înțeles că ciorile din zona Sub Arini nu pot fi trimise ușor la plimbare…