Când a apărut, nu se mai știe… cândva, prin secolul al XVII-lea, probabil, sau cel puțin de atunci datează cele mai vechi costume populare achiziționate de muzee.
Cămașa populară, cu semnele ei sofisticate și cu uluitoarea ei estetică, a spart acum un secol hotarul satului, a devenit veșmânt regal grație reginelor României, apoi a ajuns să fie purtată de celebrități din toată lumea, inspirând o serie de creatori de modă cu notorietate, ca Tom Ford și Yves Saint Laurent. Cu respect și cu dragoste pentru cămașa tradițională, dorind să-i facă reverența cuvenita pentru gramatica ei complexă și pentru legendele pe care le-a purtat cu ea în lunga-i istorie, dar și cu dorința de a-i găsi locul în lumea urbană contemporană, sfârșitul de săptămână i-a fost dedicat iei românești în Transilvania, la Sibiu și Baia Mare, unde au avut loc colocvii, târguri, concerte, expoziții și întâlniri publice dedicate. La Târgul de Țară, găzduit de Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului, cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, se va încheia, astăzi, seria evenimentelor organizate pentru a marca Ziua Universală a Iei, sărbătoare pe care Sibiul a organizat-o, anul acesta, în parteneriat cu evenimentul similar de la Baia Mare. Pe lângă colocvii privind temele folclorului autentic sau ateliere de consultanță despre îngrijirea iei, coordonate de restauratori, la Muzeul Astra se va alege astăzi cea mai frumoasă ie.
Cămașa românească, cu simbolurile ei, cu legendele și poveștile ei și cu profundele ei semnificații, este sărbătorită în întreaga lume la 24 iunie, un eveniment inițiat, în urmă cu trei ani, de comunitatea online « La Blouse Roumaine », condusă de Andreea Tănăsescu.
Propunerea de a sărbători cămașa românescă imediat după Noaptea de Sânziene, preluată cu entuziasm în comunitățile românești la nivel internațional și în cele ale iubitorilor de tradiții din țară, este o inițiativă din 2013 a comunității IA Sibiu, în parteneriat cu La Blouse Roumaine și cu Muzeul ASTRA din Sibiu.
DUMINICĂ 26 IUNIE
Orele 1000-1800 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Târgul de Țară
- 10:00 – 18:00 Târg de ii și obiecte tradiționale
- 10:00 – 16:00 Atelier de consultanță despre îngrijirea iei cu Iulia Teodorescu expert conservare –restaurare textile Muzeul ASTRA
- 10:00 – 18:00 Atelier de împletit cosițe cu Braid Trends Sibiu
- 11:00 – 18:00 Atelier de împletit cununițe de flori cu Gift Art Sibiu
- 10:00 – 18:00 – Atelier de confecționat păpuși cu Magdalena Dudău, meșter popular din Brezoi județul Vâlcea
- 10:00 – 18:00 – Atelier de țesut cu Sanda Țarog, meșter popular din Cincu, județul Brașov
- 10:00 – 18:00 Atelier de decorațiuni cu Eticheta Handmade
- 14:00 – 15:00 – De la folclorul copiilor la folclorul autentic spectacol cu elevii clasei pregătitoare B, Liceul teoretic ”Constantin Noica” Sibiu, îndrumați de prof. Emilia Dragomir
- 14:00 – 16:00 – Concurs Cea mai frumoasa IE – (înscrieri începând cu sâmbătă orele 10 :00 până duminică orele 13 :30)
- 17:00 – 18:00 – 5 o’clock Tea – Acorduri de chitară cu Dorin Pitariu
- 10:00 – 18:00 – Colecții și colecționari – expoziție
Orele 1000 – 1800 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Școala din Ticera – ateliere educative
- 10:00 – 13:00 – Semne cusute – atelier de broderie pentru copii
- 10:00 – 13:00 – Atelier de reciclare creativă – țesut la gherghef din resturi textile
- 12:00 – 15:00 – Pauza de joacă – jocurile copilăriei de altădată : elasticul, coarda, șotron, sforicica, Mi-am pierdut o batistuță, Mațe-ncurcate
- 15:00 – 18:00 – Atelier de reciclare creativă – țesut la gherghef din resturi textile
- 10:00 – 18:00 – Desene pe asfalt – observă și desenează motive tradiționale din Muzeul ASTRA
- Orele 1000-1800–– Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – momente folclorice cu formația Fluier Verde și solist vocal Daniela Popa
- Orele 1300 – 1400 – Primăvara – Om și Natură în folclorul Mărginimii Sibiului – șezătoarea cu copiii Grădiniței cu program prelungit Nr. 43, îndrumați de prof. Simona Lavric și Grupul Junii din Cadrul Școlii Populare de Artă și meserii ”Ilie Micu” Sibiu, îndrumați de prof. Cosmin Verde
- Orele 1400-1800 – Valea Hârtibaciului – Trenul CopilărIEI– MOCĂNIȚA pe ruta Cornățel – Hosman- Cornățel
- Orele 1100– 1500 – Zilele vecinătății – Cartier Valea Aurie – Ateliere pentru copii pe Str . Ludoș
- Ora 2000 – Sânziene Party cu RYM în Vintage Pub, Str. Zaharia Boiu