Un bărbat de 36 de ani din Brașov a fost reținut de polițiștii sibieni pentru că se sustrăgea de la arestul preventiv pe o perioadă de 30 de zile.
În data de 22 iunie a.c., pe numele unui bărbat din Brașov, cercetat sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni,Tribunalul Sibiu a emis mandat de arestare preventivă, în lipsă, pentru o perioadă de 30 de zile de la data punerii în executare. În baza mandatului s-a dispus urmărirea generală a bărbatului.
În urma activităților specifice desfășurate, bărbatul a fost depistat și reținut ieri, 28 iunie, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu.
Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, domiciliat în județul Brașov, este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe, distrugere și tulburarea liniștii și ordinii publice, fapte săvârșite în municipiul Mediaș, în data de 12 iunie. Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș.