După ce Zona Industrială Vest este aproape de limita maximă ca și grad de ocupare, Sibiul o să aibă un nou parc economic. Vorbim de Zona Industrială Est, cu o suprafață de peste 86.000 de metri pătrați.
Zacaria Group a achizitionat in urma cu cateva saptamani fosta platforma BMR din zona industriala de est a Sibiului. Viitorul parc industrial va pune la dispozitia celor interesati hale industriale cu o capacitate totala de 46.200 de mp, pe o platforma betonata de 86.000 de mp, pentru multiple tipuri de afaceri. Situat la intersectia strazilor Stefan cel Mare cu Podului, noul parc industrial va avea acces la intrarea pe Autostrada A1 la doar 400 de metri distanta.
Prin aceasta achizitie, Zacaria Group isi extinde suprafata totala a parcurilor industriale din zona de est Sibiu si ajunge la un total de 88.200 de mp. Celelalte 3 hale industriale, United Logistics, Central Logistics si General Logistics, sunt inchiriate in proportie de 95%. Clientii de aici desfasoara activitati diverse, de la productie metalica si depozitare pana la activitati de curierat sau activitati de call-center.
Primele spații predate la mijlocul anului viitor
Viitorul parc industrial va intra sub umbrela grupului de firme Zacaria. ”Spre deosebire de alte cladiri industriale, aici vom ridica noile hale de zero si vom colabora cu viitorii clienti pentru adaptarea spatiilor inca din stadiul incipient. Se vor inchiria unitati locative amenajate cu suprafete incepand de la 500 de mp, existand in acelasi timp posibilitatea de constructie a birourilor sau a showroom-urilor. Primele spatii vor fi predate incepand cu luna iunie a anului 2017”, spun cei de la Zacaria Group.
Zacaria Group activeaza de 11 ani pe piata de real-estate din Romania si este parte a grupului Alf Mizzi & Sons, grup fondat in Malta cu peste 100 de ani de experienta. Zacaria Group detine proiecte rezidentiale si industriale in Sibiu, Cisnadie, Alba Iulia, Arad, Oradea si Craiova.