Timp de trei luni, copii cu diverse dizabilități, autism, paralizie cerebrală, autism, sindrom Down, tetrapareză spastică, miopie sau microcefalie participă la un proiect inedit organizat de Asociația „Dorință, Ajutor, Recuperare” (D.A.R.).
Proiectul își propune să aducă atât o îmbunătățire a stării de sănătate a copiilor dar mai ales o îmbunătățire a modului de a privi terapia, nu doar ca pe o obligație, ci într-un mod cât mai plăcut realizându-se astfel creșterea competențelor sociale ale acestora.
Proiectul se desfășoară pe parcursul a trei luni și își propune să le ofere acestor copii posibilitatea să îmbine o terapia deja cunoscută – logopedia – cu alte terapii alternative care, pe lângă beneficiile lor, să aducă și zâmbete pe fețele copiilor: terapie asistată de cai (hipoterapia), terapia prin muzică (meloterapia), terapia prin artă și terapia prin teatru (drama terapia), terapii cu ajutorul cărora se urmărește reabilitarea psiho-socială și dezvoltarea unor competențe.
20 de copii beneficiază de toate avantajele acestui proiect fiecare dintre cei mici putând participa la ore de logopedie ce se desfășoară individual, timp de o oră în fiecare săptămână. Pentru terapia asistată cu cai, copiii au fost împărțiți în două grupe de câte 10 copii, fiecare grupă având la dispoziție 2 ore pe săptămână.
Terapie prin călărit
Activitatea se desfășoară la Baza Hipica Sibiu în zilele de marți și joi, cu antrenoarea Adelina Ioana Bucur. Terapia asistată de cai sau hipoterapia, constă în călăritul terapeutic și în preocuparea față de aceste animale deosebite. Pe parcursul hipoterapiei, calul reprezintă un instrument terapeutic. Ritmul liniștitor al calului, puterea și cele trei modele tridimensionale de mișcare duc la executarea de exerciții cu rol în îmbunătățirea circulației, a tonusului muscular și al echilibrului. Copiii pot interacționa cu calul realizându-se astfel schimbări benefice asupra acestora prin activități de periaj, hrănire și desigur diverse activități pe cal: aruncarea mingilor colorate si cu textură dferită la coș, călărit printre jaloane sau aruncarea cercului la țintă. Activitățile muzicale, artistice și teatrale s-au desfășurat pe parcursul a patru săptămâni, copiii fiind de asemenea împărțiți pe 2 grupe pentru ca orele să fie cât mai eficiente. În lunile mai și iunie micuții au participat la ora de teatru și artă la Teatrul Gong în timp ce în luna iulie vor descoperi tainele muzicii la sediul „Learn with Music”.
„Sperăm ca acest proiect să aducă atât o îmbunătățire a stării de sănătate a copiilor dar mai ales o îmbunătățire a modului de a privi terapia, nu doar ca pe o obligație, ci într-un mod cât mai plăcut, realizându-se astfel creșterea competențelor sociale ale acestora”, spun reprezentanții Asociației D.A.R.
În prezent copiii desfășoară activități de călărie în fiecare marți și joi de la ora 10 la 12 la Baza Hipica Sibiu, ore de logopedie în particular iar programul de muzică va începe vineri, 8 iulie, și va dura patru săptămâni.
Asociația Dorinţă, Ajutor, Recuperare D.A.R. Pentru Copii Şi Tineri Cu Dizabilităţi Sibiu, este o organizație neguvernamentală înfiinţată la sfârşitul lunii februarie 2014 cu scopul de a promova şi reprezenta drepturile, nevoile şi interesele copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi. Membrii fondatori ai Asociaţiei sunt părinţi ai copiilor cu dizabilităţi şi şi-au propus, în primul rând, să aducă cât mai multe zâmbete pe feţele copiilor şi tinerilor care se confruntă cu o anumită dizabilitate şi să promoveze includerea şi participarea lor la viaţa comunităţii din care fac parte. Asociaţia îşi propune să fie un sprijin nu doar pentru copii ci şi pentru părinţii acestora, pentru că se știe că atunci când părinţii sunt fericiţi şi mulţumiţi, cu siguranţă şi copiii lor se vor bucura de un mediu în care le va fi mult mai uşor să-şi accepte dizabilitatea şi să găsească modalitatea proprie de a învinge obstacolele întâlnite. Cel mai important proiect de viitor al asociației este înfiinţarea unui centru de zi de îngrijire şi intervenţie pentru copiii ajunşi deja la vârsta adolescenţei şi pentru care nu mai există alte posibilităţi de recuperare decât tratamentul zilnic şi grija permanentă a părinţilor.